Vai, catastrofă: USR nu are ideologie! Dar cei care au ce fac cu ea?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sumedenie de oameni, cu inteligenţe şi cu interese dintre cele mai diferite, se dau cu fundul de pământ pe motiv că USR este un partid fără ideologie. Aşa şi? Se moare din asta? Dar celelalte partide, care pretind că au ideologii, chiar le respectă? Cât de liberali sau de conservatori sunt liberalii? Cât de social-democraţi sunt PSD-ştii?

Cei care insistă pe această chestiune, care mie mi se pare falsă, uită un lucru: cum s-a format, de fapt, USR. S-au strâns nişte oameni în jurul unei ideologii de stânga? S-au strâns ei în jurul unei ideologii de dreapta? Câtuşi de puţin. Toţi cei care au aderat la acest partid s-au strâns în jurul unei concept de o cu totul altă natură: buna guvernare. Sunt oameni care s-au săturat de modul în care guverna atât dreapta, cât şi stânga deja existente.

Din păcate, USR-iştii înşişi au picat în capcana acestei false dezbateri. Confruntaţi încă de la început cu acuzaţiile că nu au ideologie, au intrat în siajul acuzatorilor şi nu au ştiut cum să gestioneze problema. La început au răspuns vag, justificativ, defensiv, ca şi cum le-ar fi fost ruşine pentru ceea ce sunt, pentru ca apoi sâmburele ideologic să încolţească chiar în sânul partidului. Au uitat de la ce au pornit la drum şi au început să-şi pună, ei între ei, întrebări: care de-aici eşti, bă, de stânga? – întrebau cei de dreapta. Care eşti, bă, de dreapta? – întrebau stângiştii.

Falia s-a agravat odată cu intrarea în Parlament, pentru că, pe bună dreptate, s-au pus întrebarea: cum votăm? Ca şi cum am fi de stânga sau ca şi cum am fi de dreapta? Şi pentru că acolo, în mod evident, sunt şi oameni de stânga, şi oameni de dreapta, partidul a ajuns în pragul sciziunii. Şi asta nu doar înainte de a-şi fi atins menirea iniţială, dar chiar înainte de a-şi fi făcut măcar un brand din ea: Nicuşor Dan părăseşte partidul pe care l-a iniţiat şi fondat.

Dacă aş fi USR-ist, aş fi procedat altfel. Mi-aş fi asumat de la bun început, pieptiş, lipsa unei ideologii clare: „Da, nu avem ideologie, cel puţin nu deocamdată. Poate ne-o vom cristaliza în viitor, chiar dacă, eventual, asta va duce la ruperea partidului. Dar până atunci, ţara asta nu de ideologii duce lipsă, ci de o bună guvernare, fie ea de stânga sau de dreapta. Acesta este scopul nostru”.

Iar în privinţa voturilor din Parlament, există şi aici soluţii negociabile. În chestiunile consensuale partidul să voteze unitar, în cele mediu-litigioase să voteze în urma consultărilor interne pe care cei de la USR le practică deja, iar în cele puternic litigioase, de factură pur ideologică (cum e şi problema Coaliţiei pentru Familie) să voteze fiecare aşa cum îi dictează conştiinţa şi opţiunea ideologică. La câţi sunt în Parlament, votul lor ar fi mai degrabă simbolic, dar măcar ar putea îndepărta presiunea celor care acuză lipsa de ideologie.

Asta ar salva partidul şi l-ar întoarce la scopul pentru care a fost creat, şi anume să lupte împotriva singurului lucru care ne omoară cu zile pe toţi: proasta guvernare, fie ea de stânga sau de dreapta. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite