Va înghiţi oare Victor Ponta broasca MRU?

Numai înclinaţia spre teatralizarea discursului comentatorilor, ba chiar şi al ştiriştilor şi o contaminare accentuată a acestuia cu „senzaţionalul” artificial şi de proastă calitate servit în supradoză beneficiarilor săi de audiovizualul românesc explică utilizarea substantivului „surpriză” şi a verbului „a surprinde”,

în comentariile referitoare la nominalizarea de către preşedintele Klaus Iohannis a d-lui Mihai Răzvan Ungureanu ca viitor director al SIE. Cu atât mai puţin justificată e utilizarea verbului „a păcăli” la care a făcut apel dl. Victor Viorel Ponta.

La urma urmei, nu e mai nimic surprinzător în decizia d-lui Iohannis. În afară, poate, de faptul că preşedintele a aşteptat un timp, după părerea mea, prea îndelungat pentru a face respectiva propunere. Postul e liber de vreo 9 luni, dl. Mihai Răzvan Ungureanu l-a mai ocupat în trecut o semnificativă perioadă de timp, iar anteriorul său directorat nu a fost marcat de nici un fel de scandal.

Ba dimpotrivă, analiştii cu înaltă calificare în domeniu şi cu mintea limpede, neafectată de politicianisme în exces, au apreciat că felul în care dl.Ungureanu şi-a exercitat mandatul a avut consecinţe benefice pentru modernizarea şi crearea condiţiile de funcţionare la standarde occidentale a respectivului serviciu. Doar viciosul şi recurentul obicei de rescriere a istoriei şi de reevaluare a faptelor unor persoane în funcţie de evoluţiile lor ulterioare, recte cele câteva săptămâni petrecute de dl. Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea unui guvern cu viaţă scurtă ca şi detaliul că mandatul de prim-ministru i-a fost încredinţat de fostul preşedinte Traian Băsescu, explică ostilitatea cu care o seamă de politicieni şi unii comentatori au primit desemnarea în cauză.

În afara cutumelor mai e şi faptul că, din câte se pare, propunerea preşedintelui nu a fost discutată în CSAT. Sunt însă destule indicii că dl. Iohannis l-ar fi înştiinţat despre opţiunea sa cu ceva timp înainte pe prim-ministrul interimar, dl. Gabriel Oprea. Care, iar conform aparenţelor şi indiciilor de care dispunem, a respectat à la lettre dorinţa de linişte şi de odihnă a d-lui Victor Ponta, încă premier şi încă preşedinte al PSD, şi nu i-a comunicat-o. Fapt ce spune multe despre felul în înţelege dl. Oprea disciplina şi milităria de care a făcut atâta caz în peregrinările sale compulsive din zilele din urmă prin felurite studiouri de televiziune.  

În realitate, nici PSD nu avea vreun motiv să fie surprins de opţiunea d-lui Klaus Iohannis. Numele d-lui Mihai Răzvan Ungureanu era de multă vreme vehiculat la bursa zvonurilor pentru o atare desemnare, iar zvonul era cu atât mai credibil cu cât domnia-sa a fost unul dintre primii şi tehnicieni, dar şi politicieni la care a apelat preşedintele pentru consultanţă în zilele şi săptămânile de la început de mandat. Atunci când se afla încă în căutarea colaboratorilor şi a componenţilor aparatului său de lucru de la Cotroceni.

Mereu somat chiar de PSD, dornic el însuşi să fie un preşedinte altfel decât predecesorul său, dl. Traian Băsescu, dl. Klaus Iohannis nu avea nici cea mai mică obligaţie, aşa cum crede socrul d-lui Ponta, dl. Ilie Sârbu, de a respecta modelul impus de fostul şef al Statului, în numirea şefilor serviciilor secrete. Aşa încât surprizele şi supărările arătate în cursul zilei de ieri ba de dl. Sârbu, ba de dl. Dragnea ca şi ameninţările că parlamentarii PSD nu vor vota propunerea în cauză nu pot fi calificate decât deplasate.

Interesant e altceva. Detaliul că atât dl. Sârbu, cât şi dl. Dragnea s-au abţinut a comenta prea colţuros declaraţia d-lui Oprea, făcută în calitate de şef de partid, declaraţie prin intermediul căreia eram înştiinţaţi cum nu se poate mai prompt, că parlamentarii UNPR agreează propunerea preşedintelui şi că o vor susţine în Parlament.

Ba cu ajutorul postărilor pe facebook, ba prin intervenţii telefonice, dl. Victor Ponta a comentat negativ nominalizarea făcută de preşedinte ca şi felul în care a fost comunicată ea. În schimb, dl. Ponta s-a arătat şi domnia sa rezervat în comentarii critice la adresa entuziasmului arătat de tovarăşul său de coaliţie, generalul Oprea, faţă de propunerea preşedintelui. Dl. Ponta s-a grăbit să nege că diferenţa de opinii dintre el şi partidul său, pe de o parte, şi dl. Oprea şi UNPR, pe de altă parte, ar demonstra existenţa unor fisuri puternice sau chiar sfârşitul coaliţiei. Dl. Ponta a precizat că între PSD şi UNPR există acorduri doar în privinţa actului de guvernare, nu şi în ceea ce priveşte, bunăoară, desemnarea directorilor SRI şi SIE.

E greu de apreciat dacă intervenţiile telefonice de ieri seară ale preşedintelui PSD ar fi un indiciu că cel mai mare partid din componenţa arcului guvernamental se va mai gândi şi nu va bloca fie prin votul din Parlament, fie prin neprezentare numirea d-lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE. Nu ştim foarte bine în ce măsură dl. Ponta mai poate da dispoziţii ferme parlamentarilor PSD şi cât de respectate mai sunt acestea de talibanii din partid.

Cert e un singur lucru. Că dl. Ponta nu îşi doreşte defel să îi supere pe generalul Oprea şi pe parlamentarii UNPR. Că dl. Ponta vrea cu orice preţ ca PSD să rămână la guvernare şi să fie pe mai departe prim-ministru. Că e gata să plătească pentru aceasta orice şi oricât şi că generalul Oprea a înţeles foarte bine respectivul fapt.

Mai putem deduce şi că dl. Victor Ponta nu împărtăşeşte nicidecum opinia exprimată ieri seară la TVR 1 de dl. Liviu Dragnea că PSD nu va rămâne la putere în orice condiţii. Ceea ce înseamnă că dl. Victor Viorel Ponta se va lupta până la capăt, pe viaţă şi pe moarte, să rămână la şefia guvernului. Că nici prin gând nu îi trece să demisioneze. Că doar DNA-ul şi posibile noi acuzaţii din partea acestuia îi vor putea stopa pofta pentru putere cu orice preţ.

Perpetuarea în funcţie a d-lui Ponta nu este deloc în favoarea intereselor şi a imaginii ţării. Ştim însă demult că d-lui Ponta puţin îi pasă de România şi de interesele ei. Aflăm acum că premierul dovedeşte acelaşi dezinteres şi acelaşi egoism când e vorba despre viitorul tot mai sumbru al partidului pe care îl conduce.