Întotdeauna, la PSD, retragerile au fost fie cu şantaj, fie forţate, fie penibile, în timp ce demisiile „de dreapta” au avut doza lor de spectacol frumos. Şi, în toate, s-a vazut „măsura”.

În mandatul Antonescu, PNL a crescut enorm în număr de mandate, în cota de piaţă, a câştigat mult în teritoriu, a pierdut o parte din urbanul mare, pe care e dator să-l recucerească, dar a fost o forţă, o voce care a contat. S-au facut şi greşeli, unele de strategie, cele mai mari de comunicare, dar au fost împiedicate multe alte erori cât a fost în exerciţiul guvernamental. Este o nouă şansă şi un nou parcurs curat pentru PNL şi pentru dreapta. Dar nu ne mai permitem, mai ales că timpul până la prezidenţiale este scurt, să facem greşeli şi să comunicăm prost de multe ori decizii bune.

În ciuda unui gest cum puţini anticipau, în ciuda părerii mele de rău pentru faptul că ţapul ispăşitor a fost Antonescu… PNL trebuie să se concentreze acum pe mesaje coerente.

Şi, dragi cititori, aştept cu interes deja discursul lui Antonescu de la congresul PNL, poate mai mult ca orice alt discurs.

Şi, aşa cum cineva îmi spunea azi, vă transmit şi eu vouă, celor care aţi fost alături de mine de atâta amar de vreme: Va fi bine!

Articol preluat şi pe www.alinagorghiu.ro.