USR a publicat raportul ascuns al lui Dragnea de la Ministerul Dezvoltării. Câţi bani a cheltuit în ultimii ani clientela de partid

USR a publicat raportul ascuns al lui Dragnea de la
Ministerul Dezvoltării. Câţi bani a cheltuit în ultimii ani clientela de partid

Liviu Dragnea şi Cristian Ghinea

USR a obţinut raportul de audit realizat de Curtea de Conturi asupra performanţei Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada 2013-2014, când Liviu Dragnea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Din motive necunoscute, raportul realizat din 2015 de Curtea de Conturi nu a fost făcut public până în prezent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principala concluzie a raportului a fost că PNDL nu a avut o strategie clară de investiţii şi nici obiective definite, ceea ce i-a permis lui Liviu Dragnea să finanţeze proiecte după bunul plac şi în favoarea clientelei politice. Sevil Shhaideh, actualul ministru al MDRAP, a fost în perioada respectivă ordonator principal de credite şi coordonatoral Direcţiei Generale de Dezvoltare Regională.

„În cadrul structurii care gestionează derularea PNDL nu există proceduri interne cu privire la înregistrarea, analiza, verificarea, soluţionarea şi monitorizarea neregulilor sau fraudelor în cadrul programului şi deasemenea nu există măsuri preventive”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Practic, în perioada 2013-2014, MDRAP a ţinut evidenţa investiţiilor pe caiet şi nu a efectuat verificări privind exactitatea şi realitatea datelor transmise de către beneficiarii PNDL, susţine USR. Experţii Curţii de Conturi au descoperit documente neînregistrate, dosare incomplete şi rapoarte cu date diferite privind aceleaşi proiecte.

„Deşi personalul cu atribuţii în evaluare deţine studii tehnice şi expertiză în domeniu, nu există aprobate standarde de cost pentru toate domeniile ce se finanţează prin PNDL sau alte normative care să impună o limitare a costurilor pe tipuri de operaţiuni finanţate/domenii specifice, în vederea realizării unei evaluări obiective a documnentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii ce vor fi incluse în program”, mai arată experţii Curţii de Conturi.

În aceste condiţii, MDRAP nu a reziliat contractele de finanţare în cazul beneficiarilor care nu şi-au respectat atribuţiile şi responsabilităţile.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, condus acum de Sevil Shhaideh, a alocat PNDL-ului 30 de miliarde de lei, pentru perioada 2017-2020, o alocarea mult mai mare decât în anii trecuţi. USR a depus o serie de amendamente la legea bugetului pentru a limita risipirea fondurilor publice, dar nu au trecut de majoritatea parlamentară, controlată de PSD.

„Această decizie de politică publică va avea un impact deosebit pentru România, sacrificând interesele de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung pentru interesele private ale unui grup minuscul din PSD de a controla politic si administrativ societatea românească şi de a avea acces la resursele bugetare”, a declarat Cristian Ghinea, membru USR.

În ultimii patru ani, Ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea şi Vasile Dâncu, a alocat nu mai puţin de 5,7 miliarde de lei din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNLD)  fără absolut nicio justificare obiectivă, ci doar în baza clientelismului de partid, arată un raport ExpertForum.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările