USR: PSD şi baronii acestui partid vor să reinstituie haosul şi corupţia în urbanism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia pentru administraţia publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor a propus vineri respingerea OUG 100/2016 elaborată de Guvernul Cioloş prin care se impuneau o serie de contravenţii lucrărilor de urbanism realizate prin excepţie de la lege. USR spune că respingerea ordonanţei ar duce la haos urbanistic, iar dacă deputaţii vor da curs cererii comisiei, Uniunea va cere preşedintelui retrimiterea legii în Parlament.

„Miercuri, 14 martie, Comisia pentru administratie publica si amenajarea teritoriului a Camerei Deputatilor, la propunerea MDRAPFE, a hotarat transmiterea catre plen a unui raport de respingere a OUG 100/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, precum si a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Argumentul invocat pentru respingere a fost faptul ca s-au primit prea multe amendamente, care vădesc necesitatea rescrierii în intregime a celor două legi”, se arată în comunicatul remis de cei de la USR.

Prin OUG 100/2016 elaborată de Guvernul Cioloş s-a dorit limitarea lucrărilor de urbanism făcute prin excepţie de la lege, a limitării conflictului de interese în acordarea autorizaţiilor de construcţie, precum şi o creştere a contravenţiilor pentru nerespectarea legii în domeniu. Comisia pentru dezvoltare regională din Senat a avizat pozitiv ordonanţa, în schimb  Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului i-a adus o serie de amendamente.

Printre modificările aduse  de comisie se numără:
• Consilierilor locali nu mai sunt nevoiţi să depună motivaţiei pentru votul exprimat, fie că era vorba de aprobarea sau respingerea proiectului
• Autorizarea lucrărilor demara imediat după depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism şi nu după obţinerea lui
•  Se puteau emite autorizaţii de construire şi fără elaborarea, avizarea şi aprobarea unor noi documentaţii de amenajare a teritoriului şi documentaţii de urbanism pentru un număr mare de lucrări

Cu forma modificată în Senat, OUG 100 a ajuns pe masa comisiilor din Camera Deputaţilor, care au considerat că actul nu mai corespunde cu cel iniţial şi pentru asta cer respingerea lui în plenul Camerei, ca for decizional.

USR nu este însă de-acord cu respingerea ordonanţei, consilierul general Roxan Wring argumentând că „lipsa unei viziuni de dezvoltare a administratiei publice locale si interesul financiar al investitorilor” au dus la existenţa unui urbanism derogatoriu care venea să fie combătut prin OUG 100/2017.

„Prin urbanism  derogatoriu se înţelege planificarea urbană care se bazează pe excepţie de la lege, promovând creşterea haotică, nesustenabilă a localităţilor. De ce se întâmplă acest lucru? Lipsa unei viziuni de dezvoltare a administraţiei publice locale şi interesul financiar al investitorilor privaţi în detrimentul interesului public. Legea 350/2001 a fost modificată în 2013, imediat ce Liviu Dragnea a ajuns ministrul MDRAP.  Modificările au readus urbanismul derogatoriu ca mijloc de planificare urbana.  Prin  adoptarea OUG 100/2016 se corectau cele mai grave aspecte ale acestei legi. Cu PSD la putere se revine la  urbanismul derogatoriu,” afirmă Roxana Wring în comunicatul USR.

Într-o postare pe Facebook, liderul USR spune că prin respingere ordonanţei, „PSD şi baronii locali vor să reinstituie haosul şi corupţia în urbanism”.

„PSD şi baronii acestui partid vor să reinstituie haosul şi corupţia în urbanism. Împreună cu partenerii în fărădelegi, ALDE, PSD pune la cale respingerea unei ordonanţe adoptate anul trecut care încerca să limiteze urbanismul sălbatic, conflictul de interese în domeniul autorizării construcţiilor, introducea noi contravenţii în materie de urbanism, responsabiliza autorităţile, transparentiza procesul autorizării.”

Nicuşor Dan a afirmat că parlamentarii USR vor vota împotriva respingerii OUG 100. Dacă Camera Deputaţilor va decide totuţi respingerea ei, vor cere preşedintelui României Klaus Iohannis să retrimită legea la Parlament.

„Grupul USR va vota împotriva respingerii şi va propune în plen revenirea în comisii pentru un raport suplimentar. Camera Deputatilor este decizională. Dacă OUG100/2016 va fi totuşi respinsă vom cere preşedintelui României Klaus Iohannis să retrimită legea la Parlament.” a concluzionat liderul USR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite