USR-PLUS, divizat pe tema bugetului Capitalei. Cine îl sprijină pe Nicuşor Dan şi cine îl critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din liderii USR-PLUS sunt cei mai mari critici ai lui Nicuşor Dan pe tema bugetului Capitalei Facebook Dacian Ciolos
O parte din liderii USR-PLUS sunt cei mai mari critici ai lui Nicuşor Dan pe tema bugetului Capitalei Facebook Dacian Ciolos

Liderii USR-PLUS sunt împărţiţi în ceea ce priveşte susţinerea adoptării bugetului Capitalei, tabăra Barna şi aripa PLUS fiind de părere că Nicuşor Dan trebuie să cedeze în ceea ce priveşte atribuţiile de gestionare a domeniului sănătăţii în Capitală. Pe de altă parte, unii lideri din partid cred că primarul general a procedat corect şi ar trebui susţinut în continuare.

Cristian Ghinea, ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din partea USR-PLUS, a precizat că se va opune ca disputele de la Primăria Capitalei şi cele din Iaşi să fie discutate în cadrul coaliţiei, lansând mai multe atacuri la adresa lui Nicuşor Dan. „I-a tratat pe consilierii USR-PLUS ca pe ăia mici şi proşti care îl votează orice ar fi”, a afirmat ministrul, într-un interviu pentru Spotmedia. Ghinea i-a cerut lui Nicuşor Dan să înceapă negocierile cu USR-PLUS, dacă nu vrea să rămână fără buget adoptat, ceea ce ar însemna că începând de săptămâna viitoare nu mai poate fi făcută nicio plată de către primărie. Dan Barna şi-a arătat, în schimb, disponibilitatea să medieze conflictul, dacă îi va fi cerut ajutorul.

La rândul său, viceprimarul Horia Tomescu (provenit din PLUS şi sprijinit puternc de Vlad Voiculescu) justifică gestul respingerii bugetului general prin nemulţumirea legată de faptul că edilul Capitalei a evitat reforma în spitalele aflate în administrarea municipalităţii. În ceea ce priveşte cazul uneia dintre persoanele propuse în consiliul de administraţie al unui spital, adică al lui Răzvan Apostol, care în 2004 a înjunghiat-o de mai multe ori pe iubita sa, Tomescu a precizat faptul în momentul angajării sale în Primăria Capitalei, în 2019, ar fi avut cazierul curat, dar că dacă sunt adevărate informaţiile apărute în presă, în niciun caz nu-l mai susţine în poziţia menţionată.

Nicuşor Dan, urât de leadershipul USR-PLUS

Pe de altă parte, deputatul Tudor Benga, membru al conducerii naţionale a USR-PLUS, i-a criticat pe colegii săi care blochează bugetul, doar din pricina faptului că primarul nu a cedat către viceprimarul USR-PLUS dreptul de semnătură pentru domeniile de care răspunde. „Povestea cu bugetul nevotat al Bucureştiului ar fi aproape puerilă, dacă n-ar fi două-trei milioane de cetăţeni la mijloc şi un blocaj politic mult mai serios în spate. Nicuşor Dan este şi primarul nostru, al USR-PLUS, nu e primaru’ lu’ tata mare”, a explicat Tudor Benga, unul dintre liderii care nu fac parte din tabăra Ghinea-Barna. De altfel, acesta a subliniat cu subiect şi predicat faptul că „leadershipul USR-PLUS, în marea sa majoritate, îl urăşte pe Nicuşor”.

Nicuşor Dan suferă de sindromul de «Mesia din debara». Îl ştiu foarte bine de la USR. Cristian Ghinea, ministru

Un al doilea lider care şi-a exprimat susţinerea deschisă pentru Nicuşor Dan este Ana Ciceală, consilier general şi membru în conducerea centrală. De altfel, Ciceală a şi fost singura persoană din USR-PLUS care a votat miercurea trecută bugetul Capitalei, fiind de părere că acesta corespunde promisiunilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite