USR PLUS susţine orice moţiune ajunge prima la vot. Documentul PSD critică dur partidul condus de Barna şi Cioloş

USR PLUS susţine orice moţiune ajunge prima la vot. Documentul PSD critică dur partidul condus de Barna şi Cioloş

Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS. FOTO Facebook Ionuţ Moşteanu

Ionuţ Moşteanu, purtător de cuvânt al USR PLUS, a declarat că partidul pe care îl reprezintă va susţine oricare dintre moţiuni ajunge prima la vot, indiferent că este cea a AUR şi USR PLUS sau cea a PSD. Pe de altă parte, documentul critică şi activitatea guvernamentală a USR PLUS.

Ştiri pe aceeaşi temă

„CCR a dat dreptate astăzi USR PLUS. A spus foarte clar, semnaturile sunt valabile, reprezinta voinţa parlamentarilor. Preşedintele Camerei nu a trimis motiunea către Guvern şi a generat conflictul. Moţiunea trebuie votata. Nu puteau goli de conţinut acest atribut al unei minorităţi. Din acest motiv, în BPR vom cere ca moţiunea USR PLUS să meargă de îndată la vot ţinând cont de decizia de astăzi a CCR. PNL SI PSD au călcat în picioare Constituţia”, a afirmat Ionuţ Moţteanu. 
 
Liderul deputaţilor USR PLUS a subliniat că partidul său va vota oricare dintre moţiuni ajunge prima în plen: „În continuare, avem înca o moţiune. PSD a depus astăzi moţiune şi Biroul Naţional a mandatat reprezentanţii USR PLUS să voteze pentru orice moţiune va ajunge în Parlament”.
 
Moşteanu a atras atenţia că USR PLUS discută cu întreaga conducere a PNL, nu doar cu Florin Cîţu. „PNL nu înseamnă Florin Cîţu şi aţi văzut şi dvs în acest weekend. Vom vedea cât de multă sustinere are în PNL după ce nu va mai fi premier”.
 
 
USR PLUS, criticat în moţiunea PSD
 
În textul moţiunii pe care USR PLUS a anunţat că o va vota, dacă va ajunge în plenul Parlamentului, se regăsesc mai multe critici pentru formaţiune. Printre acestea, aspecte legate de ministerele pe care le-au condus reprezentanţii partidului condus de Dan Barna şi Dacian Cioloş.

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost refăcut în repetate rânduri, acumulând întârzieri majore, deşi 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocaţi pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor.

În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exerciţiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor", se arată în document.

Social-democraţii punctează şi situaţia de la Transporturi.

"Sunteţi doar buni să vă faceţi imagine şi doar vindeţi promisiuni! Nu aţi inaugurat niciun kilometru de autostradă şi nu aţi lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările! Ci doar v-aţi asumat marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD!Nimeni nu o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar şeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o ţară întreagă la telefon!", reiese din textul moţiunii.

PSD critică lupta pentru putere din coaliţia PNL-USR PLUS-UDMR, precum şi situaţia sanitară, în contextul măsurilor din pandemie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările