USR: Ministerul Transporturilor a ţinut la secret din luna ianuarie expertiza tehnică a Podului Constanţa, care e la un pas să se prăbuşească peste bucureşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

USR a postat luni, pe pagina de Facebook, o copie a expertizei tehnice a Podului Constanţa. Expertiza primită de Ministerul Transporturilor încă din luna ianuarie a acestui an indica faptul că lucrările de „consolidare la nivelul elevaţiei pilei şi a grinzilor marginale” trebuiau realizate „în regim de urgenţă”. Cu toate acestea, săptămâna trecută, stâlpii Podului Constanţa au fost acoperiţi de CFR cu ipsos numai în urma presiunii publice.

USR a postat luni, pe pagina de Facebook a partidului, expertiza tehnică a Podului Constanţa primită de la Ministerul Transporturilor în urma unei audienţe. Potrivit documentului eliberat încă din luna ianuarie 2018, CFR, entitate aflată sub coordonarea Ministerului Transporturilor, ar fi trebuit să declanşeze „lucrări de consolidare la nivelul elevaţiei pilei şi a grinzilor marginale în regim de urgenţă”. Cu toate acestea, până săptămâna trecută când stâlpii de susţinere au fost acoperiţi cu ipsos, nu s-a desfăşuat nicio lucrare. 

„În urma presiunii publice susţinute, Ministerul Transporturilor a luat hotărârea de a da publicităţii expertiza tehnică a Podului Constanţa. Colegul nostru Consilierul Local Cristian Bulfon USR S1 a fost în această dimineaţă în audienţă la Ministerul Transporturilor şi a obţinut o copie după expertiză. Nu am înţeles de ce a fost nevoie de un demers susţinut pentru un act de transparenţă atât de simplu. Pasul următor este să urmărim cu atenţie modul în care autorităţile vor pune demara cu rapiditate cât mai mare punerea în aplicare a recomandarilor expertizei”, au scris reprezentanţii USR pe Facebook. 

Vinerea trecută, Primăria Municipiului Bucureşti a cerut în administrare Podul Constanţa, introducând un punct suplimentar în acest sens pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Anterior, consilierul general PNL Ciprian Ciucu i-a solicitat primarului Capitalei Gabriela Firea să discute despre situaţia Podului Constanţa în următoarea şedinţă CGMB, adăugând că PMB ar trebui să îşi asume lucrările de reabilitare în contextul în care „CFR SA nu face faţă situaţiei”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite