USR începe dezbaterea platformelor doctrinare. Cum arată partidul în variantă „liberală“, „populară“ sau acceptând „unitatea în diversitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuşor Dan, fondatorul formaţiunii care şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, alături de o parte a actualei conduceri. FOTO Mediafax
Nicuşor Dan, fondatorul formaţiunii care şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, alături de o parte a actualei conduceri. FOTO Mediafax

Membrii USR pot începe dezbeterile referitoare la ideologia formaţiunii după ce mai mulţi lideri ai partidului au depus două „platforme“ şi o scrisoare deschisă privind modul cum ar trebui să arate şi să funcţioneze uniunea. Decizia finală privind ideologia USR va fi luată cel mai probabil până la finalul anului, nefiind exclusă redactarea unui document care să fie cuprinse toate curentele politice, potrivit unor surse politice.

Cele trei variante de program ideologic deuse până acum sunt platforma „USR liberal“, USR „popular“, precum şi o scrisoare internă în care fostul preşedinte al formaţiunii, Nicuşor Dan, cere ca partidul să nu îmbrăţişeze nicio ideologie şi să nu ia o decizie clară de susţinere sau nesusţinere a referendumului privind redefinirea familiei în Constituţie. 

„Platforma USR liberal“

„Platforma USR liberal“ se bucură de sprijinul unui număr mare de membri din structura de conducere a formaţiunii, printre aceştia fiind şi fostul inistru Cristian Ghinea. „Centrul USR este liberal. Majoritatea tăcută este liberală. Majoritatea useriştilor sunt moderaţi care doresc şi economie de piaţă şi toleranţă. Mai mult, în contextul politic actual, doar USR poate fi vocea reală şi legitimă a liberalismului modern european. PSD este un partid naţionalist socialist organizat ca să căpuşeze statul. PNL a devenit, acum şi oficial sub noua conducere, un partid conservator. USR are masa critică de liberali adevăraţi din România“, se arată în această platformă unde se  precizează că progresiştii şi conservatorii reprezintă două grupuri minore în interiorul USR.

To t în această platformă se vobeşte despre o poziţionare clară în ceea ce priveşte referendumul pentru modificarea Constituţiei, consultare pe care o crede „periculoasă“, dar şi reiterarea faptului că USR trebuie să-şi asume clar lupta împotriva corupţiei. 

„Platfoma USR popular”

„Platforma USR popular” e susţinută de Clotilde Armand, dar şi de parlamentari ca Matei Dobrovie şi Ion Stelian. „Curentul popular din politica europeană este o orientare inspirată de viziunea creştină asupra omului şi de concepţia creştin-democrată asupra societăţii“, se arată în acest document. Platforma vorbeşte de aplicarea în politică a principilor „moralei creştine şi ale democraţiei liberale, în scopul moralizării vieţii publice şi al punerii statului în serviciul cetăţenilor. Proiectul creştin-democrat este deschis pentru oricine recunoaşte demnitatea şi drepturile tuturor oamenilor şi acceptă principiile fundamentale ale politicii rezultând de aici”, mai precizează această platformă.

Tot în varianta „USR populară“ este promovată lupta anticorupţiei, continuarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, precum şi întărirea unor parteneriate cu Franţa şi Germania. Totodată, susţinătorii platformei pledează pentru trecerea la alegerea primarilor în două tururi şi la un Parlament cu mai puţin aleşi. 

Scrisoarea lui Nicuşor Dan

Fostul preşedinte al USR Nicuşor Dan a transmis o scrisoare internă în care lansează un apel „pentru unitate în diversitate” şi afirmă că poziţia partidului faţă de referendumul de modificare a Constituţiei pe tema familiei este cea care crează diviziune în interiorul formaţiunii. „Există o chestiune care aparent ne divizează: luarea unei poziţii faţă de referendumul pentru familie (...) Am decis tot împreună că susţinem necondiţionat parteneriatul civil şi suntem unicul partid din România care a anunţat public şi are o astfel de prioritate”, a afirmat scrisoarea către membri în care cere strângerea rândurilor şi revenirea la ideile de la care a plecat construcţia formaţiunii. 

„Înţelegem faptul că USR este un partid format, în cea mai mare parte, din oameni cu afinităţi liberale şi care trebuie să îşi asume direcţia pe care şi-o doreşte majoritatea membrilor, dar va rugăm să luaţi în calcul sensibilităţile colegilor noştri care nu împărtăşesc în întregime aceste valori şi, de asemenea, caracteristicile societăţii româneşti în momentul în care alegeţi bătăliile şi poziţiile”, a mai spune fostul preşedinte al USR. 

De asemenea, acesta îşi reafirmă susţinerea pentru continuarea lupteoi împotriva corupţiei, atragerea atenţiei asupra gestionării „defectuoase“ a banilor publici sau pentru prezentarea problemelor din sănătate şi educaţie.

Finalul dezbterii asupra celor trei „platforme“ ar urma abă loc aproape de sfârşitul anului, a precizat pentru „Adevărul“ unul dintre vicepreşedinţii formaţiunii. La acel moment ar urma să fie redactată şi un document oficial privind orientarea sau orientările din interiorul USR, fiind recunoscute toate curentele, potrivit unor unor surse politice. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite