Ce funcţii negociază liderii USL în Guvern şi în administraţie / Baronii PSD şi-au plasat oamenii în jurul lui Dragnea

Ce funcţii negociază liderii USL în Guvern şi în administraţie / Baronii PSD şi-au plasat oamenii în jurul lui Dragnea

Victor Ponta şi Crin Antonescu negociază funcţiile de secretari de stat FOTO Adevărul

PSD şi PNL se apropie de finalizarea listei celor 60 de secretari de stat în Guvernul Ponta 2. Pe lângă secretarii de stat, liderii USL mai au de împărţit 110 de posturi de şefi de agenţii, 160 de funcţii în fruntea unor companii naţionale şi 1200 de posturi de directori de instituţii deconcentrate în teritoriu.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE PC are în Guvern cinci secretari de stat şi doi subsecretari de stat, conducerea partidului nominalizându-i în aceste funcţii Codrin Scutaru, Cristian Cosmin, Sorin Vicol, Achim Irimescu, Dan Enache şi Răzvan Vulcănescu.

 

La Transporturi, Relu Fenechiu l-a adus în minister pe unul dintre oamenii săi de încredere, Cristian Ghibu.

Ghibu,fost director al CFR SA, a fost implicat în mai multe scandaluri şi contracte controversate încheiate de compania aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Actualul secretar de stat Septimiu Buzaşiu, cel care le-a făcut temele miniştrilor Relu Fenechiu şi Dan Şova atunci când au fost audiaţi în Parlament, îşi va păstra funcţia.

Buzaşiu a mai fost secretar de stat la Transporturi între 2005 şi 2008, atât în perioada cât ministerul a fost condus de PD, cât şi în perioada cât a fost condus de PNL.

Fenechiu este unul dintre membrii Cabinetului care s-au opus desemnării unor oameni din PSD, în instituţia pe care o conduce, insistând pentru un minister monocolor.

Cu toate acestea, în schema pregătită de premierul Victor Ponta, există un al treilea secretar de stat la Transporturi, rezervat PSD.

Baronii PSD şi-au plasat oamenii în jurul lui Dragnea

Valentin Preda, unul dintre oamenii de încredere ai lui Radu Mazăre, a fost mutat la Ministerul Dezvoltării, condus de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

Tot de susţinerea lui Radu Mazăre beneficiază şi Sevil Shhaideh, fost director de proiecte la Consiliul Judeţean Constanţa.

Tot în Ministerul Dezvoltării este secretar de stat Iulian Matache, susţinut de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.

Liberalii au un singur om la Dezvoltare, Grigore Trache, susţinut Marian Petrache, şeful  organizaţiei Ilfov.

 În Ministerul de Interne, condus de Radu Stroe (PNL) a fost propus secretar de stat Constantin Cătălin Chiper, sprijinit de vicepreşedintele PNL, Rareş Mănescu.

Alţi doi secretari de stat – Bogdan Tohăneanu, numit de Ioan Rus şi Anghel Andreescu vor fi păstraţi din vechea gardă a ministerului.

Cine se ocupă de zona financiară

Liberalii l-a plasat în Ministerul Finanţelor, condus de Daniel Chiţoiu (PNL) pe Dan Manolescu, susţinut de organizaţia din Bacău.

În Ministerul Economiei, condus de Varujan Vosganian,  liberalii sunt reprezentaţi de Manuel Donescu, fost consilier al lui Daniel Chiţoiu, pe vremea când acesta deţinea portofoliul Economiei.

Tot la Ministerul Economiei, a fost numit secretar de stat din partea PNL, Adrian Ciocănea, fostul şef al Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE).

La Ministerul Agriculturii, condus de Daniel Constantin (PC) a fost numit secretar de stat Valentin Şoneriu, în vârstă de 30 de ani. Acesta deţine o companie care se ocupă cu producerea şi cu vânzarea de produse alimentare, carne şi mezeluri. Are o avere estimată la 22 - 23 milioane de euro, potrivit Forbes.

Secretari de stat la Externe şi Cultură

Stejărel Olaru (PNL) va deveni secretar de stat al ministerului delegat pentru Diaspora, Cristian David. Stejărel Olaru este istoric de meserie, a fost consilier al premierului Tăriceanu şi director general la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR).

Radu Boroianu, susţinut de PNL pentru poziţia de secretar de stat la Ministerul Culturii, a fost senator ales în legislatura 1996 – 2000, însă şi-a dat demisia în 1997.

Boroianu se numără printre fondatorii PNL în 1990. Între 1991-1992 a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, dar şi vicepreşedinte al PNL în perioada CDR. În cabinetul condus de Victor Ciorbea a deţinut funcţia de ministru delegat pentru informaţii publice. În 1997 a fost numit de către Emil Constantinescu ambasador al României în Elveţia, pentru ca în 2001 Boroianu să fie rechemat de către Ion Iliescu.

În 2005 acesta este numit secretar de stat pentru francofonie de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, iar în 2009 se află alături de Emil Constantinescu în comitetul de sprijin al candidatului la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu. Radu Boroianu este administrator al unei galerii de artă, European Art Gallery.

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările