Născut îndeobşte în captivitate, din ambiţia unor savanţi dilii, ligrul este un animal uriaş, cea mai mare felină de pe pământ - depăşeşte 3 metri înălţime când se ridică pe labele din spate şi cântăreşte mai mult decât părinţii săi la un loc. Este leneş ca un Panda şi blând ca un pisicuţ, iar masculii sunt sterili, incapabili să se reproducă. Ligrul a luat de la tac-su doar apetitul pentru socializare, iar de la mă-sa doar plăcerea de a înota. Pe scurt, este o fundătură a lanţului trofic, un animal mare, bleg şi inutil.

Trecând de la Teleenciclopedia la viaţa politică, putem constata acum că Uniunea Social Liberală, încrucişarea dintre PSD şi PNL, a fost ligrul României. S-a născut din ambiţia unor savanţi dilii pe care îi anima un singur obiectiv politic – ura faţă de Traian Băsescu – şi s-a căţărat fraudulos pe valul de nemulţumire populară stârnit de politicile de austeritate din timpul crizei. Singurul său act temerar de după preluarea puterii, tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012, s-a sfârşit, ca să păstrăm registrul zoologic, prin punerea sa cu botul pe labe.

În decembrie 2012, USL îşi consolida puterea în urma alegerilor şi căpăta în Parlament o gigantescă majoritate de 70 la sută. O majoritate şi o legitimitate apte să mute munţii, dar care nu au fost folosite la absolut niciunul dintre marile proiecte pe care ţara le aştepta. Din regionalizare au rămas doar câteva dâre trasate cu carioca de Liviu Dragnea pe nişte hărţi. Din marile proiecte de infrastructură au rămas tot nişte hărţi mâzgălite, doar că desenator a fost Dan Şova. Proiectul de modificare a Constituţiei, moşit de Crin Antonescu, s-a înecat în apele Veneţiei, la Comisia din aceeaşi localitate, dar a picat şi examenul de la Curtea noastră Constituţională. Iar proiectul de descentralizare, scris de acelaşi Liviu Dragnea, a fost atât de defectuos conceput, încât CCR i-a dat cu el în cap. Mai merita USL să trăiască din moment ce a ratat tot, dar absolut tot din ce şi-a propus?

Uniunea Social Liberală a cam murit acum aproape un an, prin ieşirea PNL din alianţă, dar savanţii dilii din PSD încearcă tot de atunci s-o ţină artificial în viaţă. Ligrul USL mai dă acum, spasmodic, dintr-un singur picioruş, iar acela se numeşte Călin Popescu Tăriceanu. Cum acesta nu pare deloc capabil să-şi încropească partidul său liberal şi reformator, Guvernul a recurs la un act de forţă, avându-l ca maestru de ceremonii tot pe Liviu Dragnea: ordonanţa traseiştilor, cea care a permis ca aleşii locali să poată migra, într-un interval de 45 de zile, de la un partid la altul fără să-şi piardă mandatele. Evident, covârşitoarea majoritate a dezertorilor s-au dus către PSD, care le-a plimbat pe la nas punguţa cu bani de la buget. Acum, după ce ordonanţa de urgenţă a fost declarată neconstituţională, se ridică niscaiva întrebări legitime: câtă rabdare trebuie să mai aibă această ţară cu Liviu Dragnea? Până va învăţa şi el ceva carte? Şi dacă nu vrea să înveţe, cum îi putem curma elanul legislativ?

În faţa Curţii Constituţionale, Guvernul şi-a apărat ordonanţa invocând tocmai moştenirea USL: din moment ce primarii şi consilierii au fost aleşi, în 2012, sub stindardul USL, era firesc ca Guvernul să intervină şi să le dea şansa să revină sub acelaşi stindard. Logica Guvernului a fost însă sancţionată de CCR. Magistraţii afirmă că pivotul constituţional de organizare politică îl reprezintă partidele, şi nu alianţele, iar facerea şi desfacerea alianţelor sunt parte din jocul democratic normal. Sigur, motivarea de neconstituţionalitate a ordonanţei e mult mai amplă, dar am extras din ea partea care se referă la soarta USL şi pun în discuţie îndreptăţirea celor care încă se revendică din legitimitatea fostei alianţe.

Uniunea Social Liberală: această jivină mare, bleagă şi inutilă trebuie lăsată să moară.