Ponta, încrezător în viitorul alianţei: Liberalii să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta este optimist cu privire la viitorul USL, acesta declarând, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, că îşi doreşte ca marţi seară „colegii liberali“ să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Crin Antonescu. Liberalii au anunţat că se reunesc, marţi, în cadrul Delegaţiei Permanente pentru a decide ieşirea de la guvernare.

„Vreau să spun un singur lucru pe care vi-l voi propune încă o data astăzi: să facem toate eforturile care ţin de USD pentru a continua cele două obiective fundamentale pe care ni le-am asumat în urmă cu trei ani, şi anume să schimbăm un regim politic, regimul Traian Băsescu, cu un regim democratic, european şi modern şi să guvernăm bine ţara. Sper şi îmi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect naţional care este USL”, a spus Ponta.

El a precizat că din partea USD există toată dorinţa de a merge mai departe împreună şi de a se atinge cele două obiective.

"Orice discuţii politice apar, important este să nu uităm de ce am format USL şi care sunt obiectivele sale şi pe aceste două obiective trebuie să le atingem", a spus Ponta.

Crin Antonescu a plecat, luni, în Austria, într-o vizită programă în urmă cu câteva luni. Înainte de a pleca, liberalul a ţinut o conferinţă de presă în care s-a arătat pesimist cu privire la continuarea guvernării alături de PSD şi nu crede că Victor Ponta o să accepte cerinţele impuse de propriul partid. Liberalii îl doresc pe Klaus Iohannis vicepremier şi ministru de Interne.

Ruperea USL: o treime din judeţe intră în război fratricid

Dacă USL se va rupe, va începe războiul şi în teritoriu între social-democraţi şi liberali, pentru că în 13 judeţe din ţară preşedintele Consiliului Judeţean va reprezenta un partid, iar primarul reşedinţei de judeţ un alt partid din alianţa aflată pe moarte

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite