Guvernarea ar trebui să fie o treabă clară. Avem nişte reguli. De obicei, ele sunt elaborate de un grup de oameni. Iar regulile trebuie respectate de întreaga populaţie.  Scopul final? Toată lumea să o ducă mai bine. Experienţa istorică arată că regulile tind să fie respectate o perioadă mai lungă de timp, dacă populaţia le aprobă din când în când. Cum? Păi metodele sunt diverse.

  1. Dialogul permanent dintre cei care fac regulile şi populaţie. Aici apare societatea civilă.
  2. Desemnarea de către populaţie a celor care fac regulile. Aşa se nasc alegerile periodice.
  3. Acordul direct al populaţiei pentru regulile mai importante. Iată cum apare şi referendumul.

Concluzia acestei scurte descrieri a guvernământului democratic este simplă. Democraţia nu este posibilă dacă politicienii fug de popor. Ea funcţionează doar când poporul participă la exercitarea guvernării.

Privit din perspectiva expusă mai sus, politicul din România pare că se află în faţa unei crize majore de legitimitate. Un pretext pentru analiză îl oferă noua provocare lansată de preşedintele Traian Băsescu referitoare la convocarea unui nou referendum. 

La prima vedere, nimic nou pe frontul politic românesc. Traian Băsescu mai reuşeşte o lovitură politică şi de imagine spectaculoasă. Adversarii sunt din nou obligaţi la defensivă. Dar subiectul este unul foarte complicat. Comprimarea fizică a Parlamentului! O singură Cameră şi 300 de parlamentari. Temă foarte populară pentru poporul exasperat de o clasă politică falimentară. Dar riscantă pentru dimensiunea conceptuală a democraţiei.

Dincolo de loviturile politice ale unei tabere sau de buimăceala celeilalte, ceea ce am reţinut din acest nou scandal politic este că toate taberele par să se fi înscris la cursa antidemocratică a secolului - Cine fuge mai tare de popor.

Să mă explic.

Traian Băsescu a convocat în 2009 un referendum având drept subiect Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. La prima vedere, pare gestul democratic suprem. Spuneam mai sus că acordul populaţiei pentru regulile mai importante din societate este un pilon al guvernământului democratic.  Paradoxal însă, acel referendum a părut că seamănă cu o fuguţă, aşa mai discretă, de popor. Referendumul, al cărui singur rezultat nu putea fi decât unul net pozitiv având în vedere subiectul, a lăsat senzaţia unei perdele de fum cu efecte electorale halucinogene, deoarece a fost organizat taman în aceeaşi zi în care preşedintele candida pentru un nou mandant.

E adevărat, fuguţa aceasta de popor a fost făcută cu foarte multă artă, infinit mai subtilă decât retezarea brutală la 30% a pragului pentru validarea unei Constituţii.  

USL a adoptat recent pragul de 30% pentru validarea referendumului Constituţional. Altfel spus, este suficient ca o treime din populaţie să se prezinte la vot şi semnificativ mai puţin să voteze în favoarea regulilor principale pe care va trebui apoi să le respectăm cu toţii.

Şi în acest caz, sau mai ales în acest caz, ne aflăm într-o situaţie flagrantă de fugă a politicienilor de popor. Unii au spus că lumea nu mai vine la referendumuri, iar cu un prag de 50% nu vom mai adopta niciodată vreo Constituţie. Dar ei se uită la efecte, nu la cauze. Lumea nu mai vine la procesele electorale pentru că oamenii au votat 300 de parlamentari şi s-au trezit cu 600. Pentru că unii lideri politici locali, protejaţi ani de zile, sunt capii unor reţele de crimă organizată. Pentru că sistemul politic este putred, iar clasa politică şi-a pierdut credibilitatea.

Tocmai de aceea , dacă nu vrem să dăm foc la CETATE, poate ar fi bine să nu îi lăsăm pe dinafară pe toţi cei care nu mai vin în AGORA.  Nu de alta, dar ei sunt mai mulţi decât cei care încă mai vin şi s-ar putea ca la finalul zilei, dacă tot sunt transformaţi în paria democraţiei, să facă tărăboi.

Urzeala referendumurilor, cel constituţional al USL cu prag de 30% şi cel al lui Traian Băsescu (despre care preşedintele a declarat ieri că ar vrea să profite de pragul de 30% pentru revalidare) seamănă cu naraţiunea din serialul de mare succeUrzeala Tronurilor. Regii şi regişorii ţes intrigi infinite, se bat între ei cu o pasiune crâncenă,  măcelăresc orice le stă în cale, lăsând în urma lor un regat depopulat, distrus şi expus atacurilor devastatoare din exterior. Pentru că, nu-i aşa, de undeva anume, Vine iarna...