Şi aşa va rămâne până în noiembrie.

Planul opoziţiei

Să pună în cârca guvernului cât mai multe cheltuieli pe care acesta nu le va putea plăti. Şi să-l menţină interimar până în noiembrie. Ca să se decredibilizeze total în ochii alegătorilor. Restul sunt poveşti. Nu poţi avea anticipate, când 75% dintre parlamentari nu ştiu dacă se vor regăsi în viitorul parlament, şi nu vor să-şi piardă indemnizaţia (4000 euro/lună) timp de şase luni. Plus pensia specială, plus alte avantaje. Exact cei 261 de parlamentari care au picat guvernul Orban vor acţiona în direcţia aceasta. Nu vor asigura cvorumul necesar pentru picarea de două ori a guvernului Orban.

Parlamentul este în mâna acestei majorităţi zdrobitoare, de 261 de parlamentari. Cu preşedinţii celor două Camere, cu majoritate în conducerile parlamentului, cu mai toţi şefii de comisii parlamentare. Eventual ajutaţi şi de CCR. PSD a fost bălăcărit, desfiinţat, în discursurile oficiale ale actualei puteri, în loc să se încerce o ajungere la înţelegere în situaţia dificilă în care se află ţară. Că a făcut numai prostii cât a fost la guvernare, este adevărat. Dar acum parlamentul este în mâna lor, şi tot ei decid soarta ţării, pe care o confundă cu soarta guvernului Orban. De aici obligarea guvernului Orban să plătească dublarea dublării alocaţiilor pentru copii, pensii majorate cu 40% de la 1 septembrie, tichete de vacanţă, salarii majorate şi câte şi mai câte au votat şi vor mai vota. În plus, încep să desfiinţeze în parlament OUG-urile date de guvernul Orban.

Să dai 25 de OUG-uri într-o seară, este o dovadă de dispreţ nu numai faţă de clasa politică. Cu asta suntem obişnuiţi. Dar si faţă de populaţie, care se trezeşte cu un set imens de măsuri asupra cărora nu a avut ocazia să-şi spună părerea.

Cum răspunde premierul Orban? Cu un batjocoritor „avem ac de cojocul lor”. Sau „n-am văzut nesimţire mai mare” şi câte altele.

Lupta politică trebuie să se oprească când în joc sunt interesele societăţii

Asta nu înţeleg politicienii noştri, spre deosebire de cei din ţări civilizate. Se bat precum chiorii, până în pânzele albe, chiar dacă în joc este stabilitatea politică, economică şi socială a ţării. Lupta politică actuală va avea consecinţe nefaste asupra populaţiei, nu asupra partidelor politice, care-şi încasează liniştite subvenţiile de la stat, şi trăiesc din contribuţiilor celor pe care îi sabotează, le fac vânt în prăpastie. Pericolele care pândesc România sunt multiple.

  • Deficitele bugetare, comerciale sunt imense şi nu pot fi gestionate. Guvernul Orban îşi va frânge gâtul în ele.

  • Creditorii vor urca la cer dobânzile la împrumuturile date României, când vor înţelege că politicienii noştri îşi bat joc de stabilitatea economică a ţării. România riscă să intre în incapacitate de plată, cum a fost în 2010, sau cum s-a întâmplat în Grecia, într-un context asemănător. Oricum acum plătim cele mai mari dobânzi din Europa;

  • Neplata salariilor şi pensiilor pot duce la manifestaţii masive de stradă, care vor paraliza viaţa politică, economică şi socială;

  • Relaţiile României cu UE şi NATO vor avea de suferit, în contextul instabilităţii din România;

  • România pierde şansa de a înlocui Turcia în apărarea flancului de sud-est al NATO;

  • Mediul de afaceri românesc va avea de suferit, neştiind la ce politici fiscale urmează să facă faţă;

  • Nu ştim ce crize economice sau de securitate se pot întâmpla în Europa sau în lume, şi care ne vor prinde, iarăşi, cu pantalonii în vine.

Sunt multe alte motive pentru care România nu are nevoie de insecuritate şi instabilitate.

În loc să înţeleagă toate aceste lucruri, politicienii noştri îşi scot ochii pe unde apucă, se porcăiesc în declaraţii publice, dărâmă guverne când nu trebuie, şi le păstrează interimare când le dictează interesele. Cât despre populaţia ţării, ea nu contează pe tabla bătăliilor politice.

De aici un absenteism masiv la viitoarele alegeri, se vor câştiga cu 15-20% din total alegători, cum s-a întâmplat în 2016.

PNL şi preşedintele Iohannis aveau la dispoziţie 12 luni să arate populaţiei că înţeleg toate aceste lucruri, că lucrează spre binele şi în favoarea poporului. Nu cu alegerile anticipate, care reprezintă o himeră, ci cu reducerea drastică a cheltuielilor de funcţionare a statului. Cu scoaterea învăţământului din dezastrul arătat de testele PISA. Cu ameliorarea sistemului de sănătate. Cu atragerea fondurilor europene şi a investitorilor. Cu mecanisme de urmărire a eficienţei cheltuirii banilor publici. Cu stoparea evaziunii fiscale. Nimic din toate acestea.

Concluzie

Preşedintele Iohannis şi premierul ar trebui să cheme la discuţii toate partidele parlamentare, să le arate riscurile la care expun populaţia cu actualele bătălii politice, să îngroape sabia războiului politic măcar până la alegeri, şi să găsească numitorul comun pentru binele ţării. Dacă nu, reacţia populaţiei va veni la vot. Probabil prin absenteism masiv, scârbită fiind de prestaţia clasei politice.