Unul dintre şefii Jandarmeriei implicaţi în reprimarea protestului din 10 august, numit secretar de stat la Apărare. Raeţchi: E de neînţeles decizia lui Dăncilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Raeţchi. FOTO Florin Şuler
Ovidiu Raeţchi. FOTO Florin Şuler

Deputatul Ovidiu Raecţhi o critică pe Viorica Dăncilă pentru numirea lui Mihai Dan Chirica în funcţia de secretar de stat la Ministerul Apărării, în condiţiile în care acesta e unul dintre oamenii care implicaţi în reprimarea protestului din 10 august, dar şi pentru faptul că nu ar avea experienţă profesională.

„Este de neînţeles decizia premierului Viorica Dăncilă de numire în funcţia de secretar de stat in Ministerul Apărării Naţionale a domnului Mihai Dan Chirică, pana acum secretar de stat în Ministerul de Interne, cunoscut ca un apropiat al ministrului Carmen Dan, dar mai ales pentru implicarea în reprimarea protestelor de pe 10 august. Este de neinteles din doua motive:În primul rand, domnul Chirica este cercetat pentru reprimarea violenta a manifestatiilor din 10 august. Iar Armata Romana, asa cum am mai spus, ar trebui tinuta departe de orice legatura cu momente tensionate din relatia fortelor de ordine cu societatea civila. E suficient faptul ca fostul ministru al Apararii, domnul Fifor, a intervenit in 11 august, total neinspirat, pentru a felicita si incuraja Jandarmeria (care tocmai bagase in spital, fara discriminare, sute de cetateni romani si straini). Faptul ca acum unul dintre principalii responsabili pentru reprimare a fost cooptat in conducerea ministerului Apararii, in conditiile in care este in continuare cercetat, este pur si simplu absurd“, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Cameră.

Liberalul vine şi cu un al doilea argument, sugerând că Dragnea ar vrea să fie la Apărare cineva care să supravegheze programul de modernizare a Armatei Române. „În al doilea rand, domnul Chirica provine din sistemul de ordine publica, lucrand in Politie, fara experienta in domeniul apararii nationale. E vorba de o expertiza radical diferita. Singura ipoteza plauzibila pentru aceasta decizie bizara este interesul lui Liviu Dragnea pentru programul de modernizare a Armatei Romane. Fara a avea nicio atributie institutionala directa, Liviu Dragnea doreste sa supervizeze (de ce?) licitatiile vitale pentru Armata Romana. Iar lunga sa colectie de dosare penale nu anunta nimic bun din acest punct de vedere“, a mai afirmat Raeţchi. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite