UNPR vrea debarcarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului şi va renegocia acordul cu PSD: Toate variantele sunt viabile, inclusiv discuţii cu PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăt ales în funcţia de preşedinte al UNPR, Valeriu Steriu a anunţat că va renegocia condiţiile acordului cu PSD pentru alegerile locale, dar şi că se va alătura fie PSD, fie PNL, într-un demers de debarcare a lui Călin Popescu Tăriceanu de la şefia Senatului. Tăriceanu a fost cel care s-a opus unei alianţe electorale cu UNPR.

''E foarte posibil să fie un demers al PSD în această debarcare sau un demers al UNPR în această debarcare, nu este neapărat obligatoriu să vină cei din PNL. Există un curent la ora actuală la Senat. Rămâne de văzut în ce măsură se coagulează o majoritate'', a spus Valeriu Steriu.

Steriu a mai spus că va relua, săptămâna viitoare, negocierile cu PSD pentru a stabili termenii acordului dintre cele două partide pentru alegerile locale.

"Începând de luni analizăm. Au fost foarte mulţi care au propus să rediscutăm în toate direcţiile şi avem, de altfel, dorinţa să ne cristalizăm relaţia cu partenerii. Au fost câteva zile atât pentru noi, cât şi pentru parteneri. Aţi văzut, colegii noştri au avut chiar patru variante şi cu PNL, şi cu PSD, şi un al treilea pol şi de ce nu, să mergem pe forţe proprii. Toate variantele sunt viabile, dar, aşa cum s-a menţionat în multe rânduri, avem un protocol. Vrem să vedem cât de viabil este acest protocol", a spus Valeriu Steriu. După reţinerea lui Neculai Onţanu, PSD a anunţat că îşi va desemna candidat propriu la Primăria Sectorului 2, ceea ce înseamnă că PSD şi UNPR vor renegocia încheierea unei alianţe electorale.

Liderul deputaţilor UNPR Ion Răducanu a spus, în discursul său, că UNPR ar trebuie să discute, inclusiv, o alianţă cu PNL. ''O primă cale este să susţinem ferm şi necondiţionat acordul cu PSD, în cadrul alianţei de centru- stânga. Pentru asta trebuie să statuăm, în scris, în maxim 10 zile, ponderea la alegerile parlamentare (...) Dacă nu funcţionează, avem a doua soluţie: redeschidem negoocierile cu PNL, şi demarăm procedurile pentru schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, că nu are ce căuta acolo'', a ameninţat Răducanu.

Progresiştii l-au ales, astăzi, pe deputatul Valeriu Steriu în funcţia de preşedinte al UNPR. Steriu a fost recomandat partidului de către Gabriel Oprea, care a demisionat de la şefia UNPR din cauza problemelor penale cu care se confruntă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite