UNPR a intrat pe uşa din dos în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţiunea condusă de Gabriel Oprea are  32 de parlamentari, racolaţi în principal de la PSD şi PNL. În acest fel, UNPR asigură Guvernului Boc majoritatea parlamentară necesară pentru deţinerea Puterii.

Pe termen scurt, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) ar putea constitui formaţiunea cu ajutorul căreia preşedintele Traian Băsescu să construiască un nou guvern, fără UDMR, afirmă analiştii politici. Pe termen lung, însă,  se poate ajunge în situaţia ca un partid care nu a participat la alegeri să deţină majoritatea în Legislativ.

 UNPR a depăşit, recent,  numărul parlamentarilor aparţinând UDMR. În prezent, ­UNPR are 32 de parlamentari, în timp ce UDMR are 30. ­UDMR a câştigat 31 de mandate în alegeri (între timp unul dintre parlamentarii UDMR a decedat - n.r.), obţinând 425.000 de voturi la Camera Deputaţilor şi 440.000 la Senat.
 
UNPR nu a participat la scrutinul din 2008  dar s-a aliat cu preşedintele Traian Băsescu şi a acţionat ca un magnet pentru parlamentarii din PSD şi PNL, nemulţumiţi că partidele lor sunt în Opoziţie. "Am ajuns la un sistem de secol al XVIII-lea în care parlamentarii se îndreaptă către cei care deţin resursele", afirmă preşedintele Asociaţiei  Pro-Democraţia Cristian Pârvulescu. Gabriel Oprea a părăsit PSD la începutul lui 2009 şi, cât timp social-democraţii au fost la Putere, a activat ca independent flancat doar de Anghel Iordănescu. 

După ce PSD a părăsit Guvernul Boc, în septembrie 2009, Oprea a recrutat 13 dintre social-democraţii nemulţumiţi. Victoria lui Traian Băsescu în faţa lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 şi anunţul că Gabriel Oprea va fi ministru al Apărării în Guvernul Boc au mărit fluxul de veniri. La formarea Guvernului Boc 2, UNPR a contribuit cu 23 de voturi pentru instalarea Executivului. Numărul parlamentarilor progresişti a continuat să crească după ce beneficiile prezenţei la Putere au început să se facă simţite. 

Planurile de viitor ale generalului Oprea

Este posibil ca rolul formaţiunii conduse de Gabriel Oprea să sporească. "Există informaţii neoficiale potrivit cărora cei de la UDMR vor fi scoşi de la guvernare şi se va forma un Executiv PDL-UNPR", este explicaţia pe care o dă analistul  politic Cristian Pârvulescu. Pentru ca PDL şi UNPR să aibă o majoritate fără UDMR, progresiştii ar trebuie să mai atragă în rândurile lor 12 deputaţi şi opt senatori.



Planurile lui Gabriel Oprea nu se opresc aici. La negocierile privind remanierea guvernamentală, el a cerut PDL Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cel al Externelor, arătându-se dispus să renunţe la Apărare. Solicitarea lui Oprea a alimentat speculaţiile din presă potrivit cărora el ar vrea să profite din plin de avantajele pe care le conferă şefia Internelor în bătălia electorală programată pentru 2012.

Mai poate fi blocat traseismul politic?

Transferurile masive de parlamentari au fost posibile în condiţiile în care în România nu există o reglementare care să interzică traseismul politic. "Este posibil, teoretic, să se ajungă în situaţia în care un partid care nu a participat la alegeri să aibă cel mai mare număr de parlamentari", afirmă Pârvulescu.

Pentru introducerea unor bariere în calea plecărilor de la o formaţiune la alta ar fi necesară modificarea Constituţiei, care prevede la articolul 69 că "orice mandat imperativ este nul". Este greu de crezut că o asemenea reglementare va fi introdusă în Constituţia României, pentru că adoptarea ei ar necesita două treimi din voturi, şi de fiecare dată a fost dorită doar de Opoziţie, victima racolărilor.

image

Click pentru a mări

image

Cristian Pârvulescu crede că singura soluţie viabilă pentru combaterea traseismului este selectarea atentă a candidaţilor."Nu cred că am mai putea vorbi de un parlamentarism veritabil în România dacă se elimină articolul privind mandatul imperativ. Singura soluţie realistă este ca partidele să caute candidaţi care să fie fideli formaţiunii care îi trimite în Parlament", afirmă Pârvulescu.

"UNPR este o creaţie artificială, un copil născut cu forcepsul. Asta nu înseamnă că nu se poate dezvolta dacă primeşte vitaminele necesare.''
Cristian Pârvulescu
preşedintele Asociaţiei Pro-Democraţia

Exerciţii de sărit pragul electoral

Cotat în sondajele de opinie cu maximum 1%, cu mult sub pragul electoral de 5%, UNPR este văzut de unii lideri ai PDL ca un partid care se va afilia Mişcării Populare. Însă, Gabriel Oprea a declarat că intenţionează formarea unei platforme civice de centru-stânga care ar putea fi botezată Uniunea Social-Progresistă. El a adăugat că, acolo unde PDL sau UDMR au un primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean care se bucură de încrederea electoratului, UNPR va merge pe varianta candidatului comun.

Racolările, faza pe primari

Un număr de 205 primari din ţară - oraşe, municipii reşedinţă de judeţ sau comune - vor candida la alegerile din 2012 sub sigla UNPR.  Toţi aceşti edili provin din alte partide şi, deocamdată, este vorba doar de intenţii. Legea din România îi sancţionează cu pierderea mandatului pe primarii care demisionează din partidul pe listele căruia au fost aleşi.

Numai în ultimele şase luni, UNPR a racolat 113 primari. Primarul PDL din municipiul Deva, Mircia Muntean, anunţa pe 10 mai că a trecut la UNPR. A fost începutul mega-campaniei UNPR de racolare a aleşilor locali. Lui Muntean i-au urmat în UNPR alţi doi primari în luna iunie, 19 în luna iulie, 18 - în august, 70 de primari în luna septembrie şi încă trei în octombrie.

Pe lângă ei, doi viceprimari din Deva şi unul din Hunedoara, plus alţi 185 de consilieri locali şi membri PNL Hunedoara au trecut la UNPR în perioada mai - octombrie 2011. Cele mai grele lovituri le-au primit PNL în judeţul Hunedoara (patru primari, doi viceprimari din Deva, un viceprimar din Hunedoara şi alţi 185 de membri de partid au trecut la progresişti) şi PSD în judeţul Iaşi (11 primari social-democraţi au trecut la UNPR).

Tunurile pe PSD

Cei mai mulţi primari au luat calea progresiştilor de la PSD: 45 de edili au pierdut social-democraţii. De la PNL au plecat la UNPR 43 de primari, iar de la PC - 9. UNPR a mai înregimentat cinci independenţi, patru primari PNG, doi de la PNŢCD şi câte unul de la PIN, PDL şi Forţa Democrată. UNPR a avut cel mai mare succes în judeţul Iaşi, de unde a racolat 24 de primari.

A mai luat câte 11 primari din Dolj şi Olt şi câte şapte din Bacău şi Gorj. În total, ­UNPR a racolat primari din 22 de judeţe ale ţării. Partidul a atras oameni prin "responsabilitatea" de care a dat dovadă în Guvern şi pentru că e un "etalon al seriozităţii", a explicat preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, afluxul mare de primari către progresişti. Ţinta UNPR este obţinerea unui scor electoral de 10%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite