Uniunea Social-Tăriceană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Popescu Tăriceanu vrea să reînvie USL prin substituirea PNL cu viitorul Partid Reformator Liberal (PRL) şi să fie desemnat candidat la prezidenţiale în locul lui Crin Antonescu. Victor Ponta îl primeşte numai dacă rupe o parte însemnată din parlamentarii PNL. O cercetare INSCOP arată că cei care îl apreciază pe Călin Popescu Tăriceanu provin în majoritate dintre alegătorii PSD

La scurt timp după ce şi-a anunţat demisia din PNL, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a anunţat lansarea unui nou partid, care îşi propune să devină o extensie a PNL. Partidul Reformator Liberal (PRL) este însemnul sub care Călin Popescu Tăriceanu vrea să reînvie USL, să candideze la alegerile prezidenţiale şi să-l învingă pe fostul său coleg Crin Antonescu.  „Îmi doresc să refacem acest proiect al USL-ului. Nu mă intereseaza posturi în Guvern. Am fost premier, iar când ai fost premier, e ciudat să-ţi doreşti mai puţin de atât. Mă interesează să candidez la prezidenţiale din partea USL-ului. Sunt convins că îl voi învinge pe Crin Antonescu“, şi-a expus Tăriceanu planul în studioul Antenei 3.

Imediat după ce Tăriceanu a părăsit emisiunea, în acelaşi platou a ajuns premierul Victor Ponta, care a confirmat că îl va susţine pe Tăriceanu în demersurile sale, însă cu o condiţie: să strângă în jurul său un grup reprezentativ din PNL, care i-ar asigura lui Ponta o majoritate mai relaxată în Parlament. „Iau în calcul oferirea posturilor guvernamentale pentru cei din noul partid al lui Tăriceanu, pentru că acei oameni sunt tot cei care au fost alături de noi. Dacă există un grup semnificativ de parlamentari care au fost alături de noi până aseară, evident că aş vrea să sprijine Guvernul, să fie reprezentaţi. Formula pe care o iau în calcul, proiectul de succes este refacerea USL, cu un candidat unic la prezidenţiale, şi atâta vreme cât funcţia de premier este a PSD, susţinem un candidat liberal“, a fost mesajul liderului PSD Victor Ponta.

PARTIDUL CU TREI MEMBRI

Deşi multă lume vorbeşte de o nouă scindare a PNL, liberalii nu s-au îngrămădit să adere la proiectul politic anunţat de Tăriceanu. Singurii care şi-au anunţat intenţiile  au fost senatorul Sorin Ilieşiu, proaspăt exclus din PNL, şi anonimul deputat PNL Titi Holban, care, deşi aflat la cel de-al doilea mandat, nu s-a remarcat prin absolut nimic.

„Miracolul la care speram ieri a devenit azi realitate prin înfiinţarea Partidului Reformator Liberal, condus de cel care este simbolul adevăratului liberalism în România contemporană - domnul Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost prim-ministru al României în perioada de maximă bunăstare a românilor din ultimii 70 de ani“, a fost mesajul lui Ilieşiu pentru foştii săi colegi. Până acum, mesajul emoţionant nu a adus nicun membru în plus partidului. Dacă luăm în calcul votul Delegaţiei Permanente a PNL, numai şase membri liberali au votat împotriva ieşirii de la guvernare, adică pentru propunerea lui Tăriceanu. Printre aceştia, se află fostul ministru de Interne Radu Stroe, care, pus în situaţia de a demisiona din PNL, a spus un discret „nu“. Un alt liberal care a votat pro-Tăriceanu la Delegaţia Permanentă, senatorul Ioan Ghişe, a spus clar că nu va părăsi nici el PNL.

„Domnul Tăriceanu joacă într-o piesă scrisă de alţii. Nici 2% din liberali nu vor merge la aventura aia, să slujească o candidatură iluzorie la Preşedinţie. Este un partid de TV. PSD i-a creat iluzia de candidat pentru a rupe PNL. Binenţeles că voi rămâne în PNL“, a spus Ghişe.

„UN PC MAI MIC“

Liderul PNL Crin Antonescu nu dă semne de îngrijorare vizavi de ameninţarea politică pe care i-a lansat-o Tăriceanu şi a comentat ironic apariţia unui nou partid cu doctrină liberală. „Acest partid pe care îl va forma Tăriceanu ar putea fi pe lângă PC, cam ce este PC pe lângă PNL. Nu cred, sunt convins de fapt că nu există pericolul unei sciziuni, deci pericolul unei rupturi semnificative. Că pot fi câţiva parlamentari care să plece, la un total de 150, întotdeauna e posibil să se întâmple asta“, a comentat Crin Antonescu.

TAXAT ŞI DE QUINTUS

Deşi s-a pronunţat şi el împotriva ieşirii PNL de la guvernare, preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus (foto), a dezaprobat gestul lui Călin Popescu Tăriceanu de a negocia cu premierul Victor Ponta viitorul USL fără mandat din partea conducerii partidului. „Să se ducă de unul singur, ca un simplu cetăţean, la primul ministru, să iasă de acolo de unul singur… Atâta importanţă i s-a dat că nici măcar un secretar, un bodyguard nu l-a însoţit. A plecat de acolo şi mi s-a părut chiar umilit. Dar, mă rog, o primă gravă greşeală, foarte gravă greşeală, că s-a dus acolo fără mandat“, a declarat Quintus pentru Mediafax. 

Tăriceanu, preferat de electoratul USD

Datele strânse în ultimele opt sondaje realizate de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“ arată că fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu ar fi votat mai mult de electoratul de stânga, decât de votanţii de dreapta, chiar dacă Tăriceanu se confundă, practic, cu istoria postdecembristă a unui partid clasic de dreapta: PNL.

Cei mai mulţi dintre oamenii care au multă şi foartă multă încredere în Călin Popescu Tăriceanu ar vota la alegerile prezidenţiale cu alianţa dintre PSD şi UNPR (40,8%), şi abia apoi cu alianţa dintre PNL şi PC (28,3%), arată analiza INSCOP, realizată pe opt sondaje din perioada februarie 2013-ianuarie 2014, ce are o marjă de eroare admisă de numai plus/minus 1%. Cele două alianţe încă mai figurează astfel pentru că, atunci când a început cercetarea sociologică, în februarie anul trecut, PSD avea o alianţă separată cu UNPR, iar PNL cu PC, toate aceste patru partide formând USL. De asemenea, numai 12% din cei care au încredere în Tăriceanu ar vota PDL. La polul opus, numai 1,9% din cei care îl văd cu ochi buni pe Tăriceanu ar vota cu UDMR, partid invitat la guvernare de premierul Ponta.

image

Călin, devansat de Crin

Înainte de a renunţa la carnetul de liberal, Călin Popescu Tăriceanu era abia al treilea lider PNL într-un clasament ce măsura îmcrederea în personalităţile liberale. În luna ianuarie 2014, Tăriceanu avea o cotă de încredere de 27,9%, fiind devansat de Crin Antonescu 29,7%, dar mai ales de Klaus Iohannis, perceput drept cel mai de încredere liberal, cu un procent de 33,9%. Datele prezentate de INSCOP mai arată că Tăriceanu a pierdut la capitolul încredere mai bine de două procente în decurs de un an, după ce, în februarie anul trecut, avea o cotă de 30,5%. 

image

Pe aceeaşi temă: 

Poporul pesedist l-ar accepta şi nu prea pe Tăriceanu

Premierul Victor Ponta a vorbit în cuvinte dulci despre o posibilă candidatură a lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale. Cei mai mulţi social-democraţi din teritoriu au părut uimiţi şi au evitat, discret, răspunsul, unii spun că l-ar putea susţine pentru Cotroceni, alţii vorbesc despre coloana sa vertebrală. Evident, sunt şi lideri PSD care nici nu vor să audă de Tăriceanu, pentru simplul fapt că nu este social-democrat.

Quintus îl critică pe Tăriceanu: „ A făcut o gravă greşeală politică. Mi s-a părut chiar umilit“

Fostul preşedinte al PNL, Mircea Ionescu Quintus, s-a arătat dezamăgit de gestul lui Călin Popescu Tăriceanu de a părăsi PNL pentru a înfiinţa un nou partid. Preşedintele de onoare al PNL spune că ieşirea sa de unul singur din Guvern, după o discuţie cu premierul Victor Ponta, a fost umilitoare, fiind o greşeală politică gravă.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite