Sigur, există mulţi scriitori care au participat ,şi încă foarte cunoscuţi, la toate protestele, dar un glas solidar al scriitorilor ar fi necesar... Mie protestele mi se par de o importanţă enormă, nu pentru că ar putea să capete un răspuns pozitiv, deşi la urma urmei, chiar şi asupra celor din guvern ele fac o presiune foarte mare, dar mai ales că dovedesc că guvernul nu reprezinte România, că România este cea care se află în stradă şi care apără valorile europene.“

Cuvintele acestea cum nu se poate mai dure, mai usturătoare, extrem de acuzatoare dar şi de juste atât la adresa breslei din care face parte, dar mai cu seamă la adresa guvernului României, un guvern care de multă vreme nu mai reprezintă ţara, ci doar interesele unei şleahte ajunsă în fruntea ţării din cauza votului greşit şi a absenteismului la urne din decembrie 2016, au fost rostite de eminenta scriitoare Ana Blandiana la sfârşitul primei decade a lunii martie, de la microfonul postului Radio France Internationale.

Guvernul le-a tratat cu superioritate, cu indiferenţă, doamnei Ana Blandiana nu s-au deranjat să-i răspundă ironic, superior, prosteşte nici măcar minusculele personaje Dumitru Buzatu, Claudiu Manda ori agramatul fără drept de apel Pop Marian Liviu, care şi-au mai dat o dată măsura nemerniciei şi a scăzutului lor IQ atunci când s-au apucat să polemizeze cu actorii. În schimb, la o distanţă de câteva zile, un comunicat al conducerii Uniunii Scriitorilor, semnat de Comitetul Director şi de preşedintele Uniunii, dl. acad. prof.univ. dr. Nicolae Manolescu, exprimă limpede îngrijorarea breslei faţă de atacurile, asalturile asupra independenţei justiţiei pe care şi le permite alianţa PSD-ALDE. Printre ai cărei membri şi vârfuri de lance se află şi un anume domn pe nume Varujan Vosganian , nu doar economist, ci şi membru de seamă al conducerii USR, a cărui operă literară contează, dincolo de absurdele şi caraghioasele pretenţii de nobelizare pe care creatorul lor le mai afirmă din când în când.

Comunicatul acesta mi se pare de o importanţă covârşitoare. Poate reprezenta un semn, un indiciu că Uniunea Scriitorilor se revitalizează şi recoagulează, că depăşeşte etapa disputelor sterile şi a luptelor pentru putere, redevenind exact ceea ce ar trebui să fie. O organizaţie profesională care se afirmă ca atare, dar care se dovedeşte şi perfect conectată la ceea ce se întâmplă în societate. Aşa cum a mai fost în primii ani de după Decembrie 1990. Atunci când scriitorii au ieşit din tăcere, din lipsa de solidaritate de dinainte de 1989, aşa cum s-au manifestat ele în cazul disidenţelor izolate ale unui Paul Goma, Dorin Tudoran sau Mircea Dinescu), din povestea rezistenţei prin cultură şi a literaturii de sertar, care, cu excepţia scrierilor de-a dreptul extraordinare ale lui I.D. Sîrbu, s-a dovedit o simplă iluzie, ori din lupta de guerillă din Consiliul USR, despre care a depus mărturie Jurnalul profesorului şi criticului literar Mircea Zaciu.

Ne amintim astăzi nostalgici cu toţii câţi scriitori s-au apucat atunci, în anii imediat următori Revoluţiei, de publicistica politică, câţi au ieşit în stradă, câţi dintre ei s-au numărat printre animatorii Pieţei Universităţii. O bună mărturie despre frământările epocii cu pricina a depus Gabriela Adameşteanu în cartea domniei-sale Anii romantici. În schimb, în vremea din urmă, cu câteva excepţii, dintre care poate cea mai evidentă a fost aceea a grupului de la Sibiu, lucrurilor păreau să fie exact aşa cum le descrie Stelian Tănase în comentariul România fără scriitori, publicat pe Deskreport, la data de 10 martie 2019.

E de sperat că declaraţiei de joi a conducerii USR îi vor urma şi alte acţiuni concrete. Fiindcă, aşa cum bine intuieşte poeta Ana Blandiana în sus-citatul interviu dat RFI, protestele au o importanţă enormă. Iar puterea PSD-ALDE se încăpăţânează să facă rău României, să o plaseze la coada Europei, să o scoată din Uniunea Europeană.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro