Uniunea Consiliilor Judeţene: Cerem cu fermitate Guvernului măsuri urgente pentru ca autorităţile locale să îi poată sprijini pe bătrâni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan, preşedintele UNCJR Foto Mediafax / Alexandru Dobre
Marian Oprişan, preşedintele UNCJR Foto Mediafax / Alexandru Dobre

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România cere să fie asigurat cadrul legal pentru autorităţilor locale astfel încât să poată să îi sprijine pe bătrâni, în contextul decretării stării de urgenţă.

Redăm solicitarea Uniuni Naţionale a Consiliilor Judeţene din România:

„Trebuie creat cadrul legal pentru ca autorităţile locale să îi sprijine pe bătrâni, în criza COVID-19.

Solicit Guvernului României să stabilească, în regim de urgenţă, prin act normativ, cadrul legal, cu limite şi atribuţii concrete, pentru ca, in perioada Stării de Urgenţă, autorităţile locale să nu se rezume doar la a identifica persoanele peste 65 ani şi în situatie de risc, ci să şi le poată ajuta efectiv, pe perioada crizei.

De asemenea, acest act normativ ar trebui să creeze şi certitudinea că autorităţile locale nu vor fi trase la răspundere pentru modul de utilizare al fondurilor alocate susţinerii persoanelor de peste 65 ani, sau a altor măsuri de combatere a COVID-19.

Fac această solicitare ca urmare a faptului că în acest moment nu există o altă instituţie a statului, în afară de autorităţile locale, care să aibă capacitatea de a asigura suportul persoanelor de peste 65 ani, mai ales ca urmare a noilor restricţii impuse pentru combaterea epidemiei de COVID-19.

Fac precizarea că fiecare autoritate locală din România are specificul ei! Nu avem doar localităţi urbane, unde oamenii sunt concentraţi într-o zonă. Există localităţi cu câte 7-8 angajati care gestionează o comună cu sate şi cătune, pe o rază de zeci de kilometri şi, în aceste condiţii, bătrânii aflaţi în risc nu ar putea fi ajutaţi de altcineva decât de autorităţile locale care, în acest moment, nu au cadrul legal necesar să intervină.

Pe de altă parte, Guvernul României ar trebui să modifice şi Codului Administrativ, în aşa fel încât consultarea aleşilor locali şi luarea deciziilor să se poată face nu doar în cadrul unor video-conferinţe, ci şi prin alte modalităţi pe care dânşii le stabilesc (vot electronic pe e-mail etc)”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite