Unirea cu Basarabia divide USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perspectiva ca Basarabia să se unească cu România împarte din nou USL. Liberalii sunt pentru, în timp ce PSD, prin vocea lui Victor Ponta, este mai temperat

Ipoteza reunificării celor două state de peste Prut, lansată abrupt de preşedintele Traian Băsescu, i-a adus pe liderii USL în postura unui nou dezacord. Liderul liberal Crin Antonescu a dat un nou semnal că vorbeşte mai mult pe limba preşedintelui în chestiunea mesajului unionist.

„Este un lucru care nu poate fi nici contrazis, nici susţinut, este o ipoteză, este o propunere. Sub o formă sau alta e clar că asta este o aspiraţie naţională, şi este de ambele părţi ale Prutului“, a comentat preşedintele PNL. Întrebat, concret, dacă susţine unirea dintre cele două state, Antonescu a răspuns: „Sigur că sunt pentru, problema în termeni politici, nu sufleteşti, este când, dacă şi cum şi când poţi să faci asta“.

Relu Fenechiu, vicepreşedintele PNL şi apropiat al lui Crin Antonescu, este mult mai direct. „Este vremea ca România Mare să se reunească cu Europa! Este vremea să legăm cele trei regiuni istorice!
Pentru acest lucru, avem nevoie de investiţii, iar acele investiţii se pot face doar printr-o infrastructură rutieră şi aeriană modernă, care să asigure legătura dintre regiunea noastră şi Vest“, a scris fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, pe blogul personal.

Ponta: „Ajutor pentru Voronin“
Premierul Victor Ponta nu a primit entuziast ideea ca România să se unească cu Basarabia şi l-a înţepat din nou pe preşedintele Traian Băsescu. „Acum, noi avem obligaţia să-i ajutăm şi să nu-i încurcăm, adică să nu dăm apă la moară nici domnului Voronin, nici celor care vor să ţină Moldova cât mai departe de Europa, să fim inteligenţi, să nu ne gândim la interese pe termen scurt, cum dă bine să mă daţi la televizor vorbind de cine ştie ce lucruri. Dacă mai dăm multe declaraţii stupide, s-ar putea să-l ajutăm pe Voronin să câştige alegerile şi s-ar strica tot ce s-a făcut bun până acum“, a spus premierul Ponta.

Leancă, despre unire: „Nu“
Acelaşi ton temperat în chestiunea unirii l-a folosit şi omologul său de peste Prut, Iurie Leancă, care crede că Republica Moldova nu este pregătită să se unească cu România şi preferă să se integreze în UE. Întrebat dacă este posibilă o unire între cele două state, Leancă a spus, hotărât: „Nu, pentru că ne stabilim sarcini concrete în ceea ce priveşte aderarea Moldovei la UE“. Premierul Moldovei crede că România şi Basarabia vor ajunge din nou împreună numai sub umbrela UE. „Câd vom fi o ţară membră UE, vom face parte dintr-un spaţiu economic comun. Nu vor mai exista frontiere interne“, a conchis Leancă.

Timofti, lângă Băsescu de 1 Decembrie
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost prezent duminică, la Bucureşti, ca invitat al preşedintelui Traian Băsescu, pentru a asista la parada militară organizată la Arcul de Triumf, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Alte articole pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu, la Chişinău: „Entuziasmul reuşitei trebuie să fie combustibilul pentru aderare”

Lecţiile summitului de la Vilnius

Antonescu, despre unirea cu Republica Moldova: Este o aspiraţie naţională şi este de ambele părţi ale Prutului

Un proiect de ţară ce dezbină, nu uneşte

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite