Pe bulevardul politicii, maşina PSD părea că nu are concurenţi în această perioadă. Şoferul Dragnea accelerează disperat. Conduce de nebun din decembrie, doar că, pe măsură ce a trecut presiunea alegerilor şi pesediştii s-au văzut cu sacii în căruţă, bulevardul s-a îngustat, benzile nu mai sunt patru. Pesedeul are o agendă punctuală pe care şi-a pus-o la punct de ceva vreme. Ei au ştiut foarte clar care sunt paşii dacă vor pune mâna pe putere. Disciplinaţi, obsedaţi de control, au ştiut clar ce vor şi cum vor. Mita electorală anunţată a tricotat, în capul lor, o perdea de fum care să estompeze modificările Codurilor şi scoaterea ordonanţelor pentru clienţii politici. Doar că perdeaua asta de fum s-a rupt ca o zdreanţă, în plin ger, pentru că cetăţenii au ieşit în stradă.

Pentru Dragnea problema a fost doar pe cine să găsească în fruntea guvernului dispus să îi facă jocul. Şi pentru asta nu putea fi decât cineva pe care îl are la mână, doamna Sevil, sau o hienă tânără, însetată de sânge, un carierist sadea – Grindeanu. Acea filmare în care Grindeanu este adus la Guvern de către Dragnea şi Tăriceanu şi lăsat să se îndrepte spre locul de muncă este nepreţuită sub aspectul decodificării raporturilor de forţe, de control, de subordonare slugarnică. Rămâne de văzut dacă Grindeanu va suporta sau cum va suporta până la capăt acesta poziţie ingrată de a fi unealta umilă a lui Dragnea.

Este fascinant felul în care Dragnea face aceleaşi greşeli de comportament politic precum cele făcute de Ponta. Gestionarea puterii a fost o problemă pentru Ponta, şi analiştii o puneau pe seama faptului că e un om tânăr, dar iată că vulpoiul bătrân Dragnea face aceleaşi greşeli. Dacă ar fi doar să ne referim la episodul „fotografic” cu Ponta stingher în poza de la deschiderea oficială a Olimpiadei de Iarnă de la Soci, şi poza tremurată a lui Dragnea şi Grindeanu atârnând slugarnic pe lângă masa lui Donald Trump, orbirea în ceea ce priveşte forţarea introducerii ordonanţelor cu dedicaţie pentru el şi alţi fruntaşi pesedişti cu reale probleme penale, protestele şi calificarea acestor ca fiind plătite. În acest moment, aruncarea cu invective asupra protestatarilor şi catalogarea acestora ca fiind cumpăraţi seamănă izbitor cu comportamentul lui Ponta înaintea alegerilor prezidenţiale. O fi un blestem al lui Ceauşescu pentru cei care ajung pe tronul pesedist că nu reuşesc să îl ţină de hăţuri de zici că tronul e un cal nărăvaş pe care nici Ponta şi nici Dragnea nu reuşesc să îl stăpânească. Îl încalecă şi nu îi mai dau drumul, scot untul din el până când sunt aruncaţi cât colo, în praful drumului.

Acelaşi parcurs, aceleaşi exagerări, acelaşi discurs. „Eu”, nu e niciodată „noi”. După protestul de duminică, când la Bucureşti au ieşit în stradă 30.000 de cetăţeni şi alte mii în marile oraşe, şi după ce preşedintele pare că a captat întreagă emoţie a protestatarilor, dar şi în mediul online, iar luni preşedintele a ieşit frontal la atac anunţând declanşarea procedurilor pentru un referendum, iar Dragnea, nici bine nu s-a întors din excursia americană şi aruncă cu zoaie în Iohannis şi în protestatari. Dragnea acţionează precum Ponta care n-a făcut decât să activeze spiritul civic, iar Iohannis a fost ales în al doilea tur. PSD şi Dragnea au reuşit să câştige alegerile în decembrie pentru că au dus o campanie în linişte, evitând să enerveze lumea, păstrând o tăcere absolută asupra intenţiilor reale şi intereselor. Disperarea cu care s-au pus pe treabă pentru a pune în practică odioasa mişcare de spălare penală a corupţilor pesedişti în văzul tuturor enervând maxim cetăţenii care nu au mai ţinut cont de ger şi au ieşit în stradă. Preşedintele le-a răspuns cetăţenilor şi nu doar că s-a dus în mijlocul lor, ci a şi declanşat procedurile pentru un referendum de consultare populară. Taberele sunt foarte clare.

Dragnea şi compania repetă scenariul-blestem al PSD. Apetitul compulsiv pentru distrugere al pesediştilor e insaţiabil. Doar că în acest moment nu e doar asta. Se mai adaugă ceva. E etapa aia inevitabilă în scenariul ăsta şi anume liderul intră în faza de autodistrugere, atunci când agenda sa personală sufocă partidul şi îl pune în situaţia de a se expune oprobriului public, de a-şi distruge propria victorie.

Preşedintele a înţeles miza uriaşă. Momentul pierderii alegerilor în decembrie a fost un duş rece pentru preşedinte. A fost momentul în care pare că a realizat uriaşele greşeli ale politicii de coabitare cu un partid care distruge tot în jur fiind obsedat de întreaga putere, dar şi de visul-obsesie de a conduce o ţară după propriul plac. A mai înţeles că un al doilea mandat nu e posibil cu un PSD care visează să pună mâna şi pe Cotroceni, un PSD care are guvernul şi parlamentul. 

În unghiul mort al maşinăriei PSD, al lui Dragnea, sunt strada şi preşedintele. Seduşi de liniştea care a urmat alegerilor, de felul în care transferul de putere s-a făcut într-un mod cât se poate de civilizat, Dragnea şi PSD au crezut că aceeaşi linişte va fi şi în condiţiile în care vor pune la cale măcelărirea Statului de drept în plin spaţiu public. Mobilizarea exemplară a cetăţenilor, ieşirea în stradă într-un număr atât de mare şi care nu mai lasă echivoc asupra intenţilor şi dorinţelor societăţii civile i-a dat preşedintelui curajul să iasă frontal la luptă cu alianţa criminal-politică PSD-ALDE.

Dar mai e ceva ce creşte în subsolurile pesediste. Confiscarea partidului de către Dragnea care se comportă ca un vechil pe moşie, expunerea partidului şi reactivarea spaţiului public în aceeaşi manieră în care a făcut-o Ponta enervând până la furie, toate astea îl vulnerabilizează pe Dragnea. Este paradoxul pesedist, pontist: Să ai totul şi să pierzi totul din cauza unei combinaţii letale de foame de putere, frică, disonanţă cognitivă, rapacitate, aroganţa faţă de propriul partid. Dragnea a trecut linia roşie. Din partea dreapta (nu dreapta), din unghiul mort, a apărut Strada şi Preşedintele. Iar propriul partid vede cum liderul conduce maşinăria ducând-o acolo de unde vine problemele partidului întotdeauna: direct în spaţiul public unde se reactivează scârba de PSD, furia. Punctul din care orice e posibil.