Aşa încât, dacă politicienii maghiari şi-au permis să spună că 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, este zi de doliu, hai să ieşim din prelungita noastră tăcere şi să spunem că 4 Iunie este, pentru noi românii, dar şi pentru toate popoarele din preajmă care au învăţat pe pielea lor ce înseamnă jugul maghiar, o zi de sărbătoare.

Da, ne bucurăm că ne-a fost consfinţită eliberarea de sub un stat străin, aşa cum se bucură şi celelalte popoare scăpate de Budapesta, ca dovadă că niciodată nu a fost vorba de refacerea dublei monarhii din proprie voinţă, ci doar de rapturile teritoriale făcute de Ungaria în timpul celui de-al doilea război mondial. Acestea sunt însă răni istorice şi noi nu am fi adus aminte de ele dacă Ungaria însăşi nu şi-ar baza noua sa politică pe zgândărirea lor. Ungaria nu este şi nu a fost niciodată o victimă în acest proces, oricât ar modifica istoriografia oficială ungară datele istoriei. Tocmai de aceea, doliul de astăzi al Ungariei este un fel de parastas la căpătâiul unui călău. Pentru că, să o recunoaştem, Regatul Ungariei, indiferent de forma pe care a luat-o pe parcurs, a fost călăul populaţiilor de altă etnie, şi nu doar pe teritoriul aparţinând românilor. De ce, atunci, îşi permite Budapesta să retrezească demonii trecutului, transformând Trianonul  în zi de doliu naţional şi de Zi a Solidarităţii naţionale a maghiarilor? Cum s-ar putea aştepta în acest caz Budapesta la respectul şi buna vecinătate a ţărilor din preajmă ale căror popoare au memoria vie a ceea ce a însemnat stăpânirea maghiară?

Budapesta face o greşeală strategică făcând apel la un trecut deloc lăudabil al istoriei sale, pentru că ne obligă pe noi, popoarele care cunoaştem foarte bine comportamentul maghiar faţă de alte naţii, inclusiv în cazul Revoluţiei lui Kossuth, să facem şi noi apel la memoria pe care o îngropasem ca să nu trecem asupra generaţiilor viitoare ale Ungariei vinovăţiile altor timpuri.

Budapesta face o greşeală strategică făcând apel la un trecut deloc lăudabil al istoriei sale, pentru că ne obligă pe noi, popoarele care cunoaştem foarte bine comportamentul maghiar faţă de alte naţii, inclusiv în cazul Revoluţiei lui Kossuth, să facem şi noi apel la memoria pe care o îngropasem ca să nu trecem asupra generaţiilor viitoare ale Ungariei vinovăţiile altor timpuri. Dar dacă politicienii actuali ai Ungariei îşi asumă genocidul făcut de înaintaşii lor asupra noastră, noi nu mai avem datoria să închidem ochii de dragul bunei convieţuiri şi al iertării creştineşti.  Hristos ne-a spus să întoarcem şi celălalt obraz, ceea ce românii au tot făcut, dar nu ne-a spus să ne aruncăm cu pieptul înainte singuri în ţepuşa horthysmului renăscut al Budapestei. Iar comparaţia nu e fortuită. Horthy a fost doar penultimul care a vrut refacerea situaţiei anti-Trianon a Ungariei. Viktor Orban este noul aspirant la funcţia de lider maghiar care să învingă o pedeapsă dată pe bună dreptate Ungariei pentru că îşi arogase ceea ce nu-i aparţinea.