Unde dai şi unde ar putea să crape

În scrierea precedentă am emis supoziţii asupra argumentelor care i-au îndemnat la încuscrire, pe Iohannis de o parte şi Antonescu, de cealaltă. Acum voi încerca o previzionare în privinţa posibilelor consecinţe ale pactului, cu deosebită referire la viitorul politic al primarului Sibiului.

Pornit dintr-o poziţie de quasi anonimat, Klaus Iohannis a urmat, pe parcursul câtorva ani o curbă ascendentă care l-a propulsat în cele mai înalte sfere ale politicilor locale, în acelaşi timp cu rezonanţă naţională şi peste hotare, situaţie datorată aptitudinilor personale, apartenenţei la etnia germană şi poziţiei oarecum  specială a Sibiului. În aşa fel încât azi, când politica generală românească s-a compromis în chip lamentabil, ar putea contribui la efortul readucerii ei pe linia de plutire. Se ridică însă o seamă de întrebări.

Una, pe linia celor două proverbe : nu te amesteca în tărâţe . . sau spune-mi cu cine te împrieteneşti . . Asistăm azi la un spectacol de lumini în care liberalii în frunte cu stegarul lor jubilează de fericire şi mândrie. Dar cât este de searbăd!  Statutul lor actual, politic, parlamentar şi guvernamental, nu se datorează câtuşi de puţin doctrinei şi gândirii liberale, dimpotrivă. Dacă începând cu 1990, animaţi de morbul puterii au basculat când pe opoziţie când pe putere, din  2006 şi-au abandonat însăşi doctrina, marşând, până în zilele noastre pe o politică neo-socialistă.

Dacă vor rupe-o cu PSD, rămân în bătaia vântului. În aceeaşi ordine de idei, adevăraţii purtători ai stindardului liberal au fost daţi afară din partid sau sunt umilitor marginalizaţi, locul lor fiind ocupat de impostori de circumstanţă. Încât, de sine stătători n-au nicio şansă. Nu se vede cum într-o astfel situaţie dl.Iohannis şi-ar putea valorifica aptitudinile altfel decât coborând ştacheta la nivelul lor.

Apoi prietenia la cataramă cu Antonescu şi Ponta (cu acesta cel puţin la suprafaţă) două figuri total compromise în ochiul observatorului politic avizat, îi poate şifona în stil dramatic imaginea. Chestiunea nu-i deloc de şagă.

Dacă la noi precum se vede treaba nu are cine ştie ce importanţă că furi sau că leneveşti, ba ţi se acordă pentru aceasta şi primă electorală, în schimb peste hotare astfel de metehne sunt taxate fără menajamente. Dl.Iohannis ne-a spus că s-a consultat temeinic cu colaboratorii d-sale din FDGR asupra pasului făcut. Curios ar fi să ştim dacă s-a consultat şi cu simpatizanţii şi prijinitorii săi dinafară, spre exemplu cu Cancelarul german şi anturajul său. Cum se ştie, deşi prietenă intimă, d-na Merkel  a subscris recent, nu fără regrete dar cu fermitate, la demisia unui ministru din cabinet pentru un plagiat subţire. O făcuse anterior cu referire şi la alt ministru.

Nu e de crezut că acum sau în viitor va lega prietenie cu un plagiator de mare suprafaţă. Nici că va închide ochii la injuriile şi invectivele ce i-au fost adresate. Forţat de un real-politik închide ochii Barroso sau Hollande pe afinitate doctrinară, dar nemţii, pe cât îi cunoaştem, nu. Într-o altă ordine de idei pe aceeaşi temă, se ştie cu câtă vehemenţă a fost criticată peste hotare politica de azi-vară a cuplului Ponta-Antonescu. Coborându-se la nivelul lor, dl. Iohannis riscă ce a câştigat până acum.

Deşi reputat ca politician de dreapta, dl.Iohannis a pornit-o cu stângul. Ne-a informat că nu renunţă la calitatea de membru FDGR, dar a acceptat şi calitatea de membru PNL, ceea ce, elementar, nu se poate. Nu poţi fi în acelaşi timp membru în două partide. FDGR este un partid, este un subiect politic- electoral de sine stătător, notă esenţială a oricărui partid politic. Fără o astfel de calitate nu poate figura în politică şi în alegeri.

Aş mai face o ultimă observaţie. Ca politician de dreapta Iohannis ar trebui să se caleze pe o politică bazată pe principii, pe responsabilitate, pe patriotism. Ori, politica celor cu care se înfrăţeşte este dimpotrivă, fundată pe speculaţie şi populism. Dar despre aceasta mai pe larg data viitoare.