Un discurs semnificativ (care ar putea fi sursa?!), sistematic, aplicat, cuprinzător. Pe o piaţă politică săracă, uşor sterilă, centrată pe polemici simplificatoare, adesea isterice, nepregătite. O surpriză?!...

Poate mai curând o premisă, o intrare într-un demers instituţional ambiţios, puternic autoritar, distructiv şi cu efecte multilateral amplificate pe planuri dintre cele mai dureroase. Mult cinism, ambiţie şi o viziune acaparatoare pe o piaţă publică şi politică din ce în ce mai precară.

Ar putea fi, dincolo de exigente morale curente şi o sfidare la o inerţie generalizată ce acaparează de câţiva ani România ca ţară, ca stat, ca populaţie. Nu vă mai plângeţi de Dragnea! Avem ceea ce merităm...

Deja miorlăim. A devenit confortabil să ne plângem, să ne minunăm de informaţii scandaloase, cu surpriză şi aspră delimitare. În vorbe. În ziare. La TV. Uneori în Parlament...

Deci, textul citit cu detaşare, picior peste picior, de cel mai influent om din stat, cu fişa de caz a unei ţări în declin acut este, în sine, un moment critic. Ciudat, cine l-o fi elaborat (era român?). Plătit de Dragnea şi prezentat sub firma PSD.

Un act de curaj? De ambiţie de a fi impresionant în ţară şi peste graniţă? Nu prea avem în ultimii ani, pe piaţa politică, la nivel de lideri, o marfă similară.

Deci, e o marfă sau un mesaj?! În contextul actual, cu o „guvernare de serie“, într-o inundaţie de critici şi contestări, fişa medicală a României pusă pe tapet cade ca un scurt-circuit într-o benzinărie părăsită.

Mă întreb cum au citit ambasadorii şi cei care raportează către diverse capitale, în noul context, după eveniment, cu cărţile pe masă?! Sau sunt simple basme?!...

Evenimentul. O capcană confortabilă... Prezenţă masivă. Contestaţie modestă. Derulare de rutină. Rapoarte contradictorii confecţionate în cabinet, procedură jalnică. Eliminare cinică a oricărei alternative. Final sumar.

Aparent, o ţintă atinsă! Pentru cât timp? Cu ce ecouri reale în interior? Cu ce impact la nivel de politici publice, efectiv proiectate, asumate şi implementate?

Ca eficienţă de moment, evident, un record. Care ar mai fi partidul cu o capacitate internă de procesare de astfel de evenimente? Întrebarea este: ce va urma după eveniment?...

De fapt, cui foloseşte efectiv „succesul“?!

Dispune PSD şi conducerea actuală de un teren efectiv de operare pentru a pune în pagină documentul declarat? Cât de asumat este ca proiect, program?!

Care ar putea surprizele intervalului în viitorul apropiat (2018-2020)? Nivelurile de incertitudine, instabilitate, incoerenţă sunt în creştere şi se combină în variabile greu de conceptualizat, calculat şi gestionat.

Iată de ce, multe dintre promisiunile făcute cu tam-tam, pe teme dintre cele mai acute pentru populaţie, pentru schimbări structurale, pe baza unei stabilităţi instituţionale consistente, să se dovedească a fi, în scurt timp, simple vorbe, inteligent formulate, de doi bani. Adică fără acoperire, fără suport, fără implicare efectivă.

Grav... Dezamăgirea devine subit o sursă de vulnerabilitate fără leac. Viitorul promis să fie mult mai scurt.

Aceasta dacă nu cumva, ritualul din 10 martie nu era decât o telenovelă de acoperire pentru acţiunea cu efecte imediate de a reconfigura într-o formulă inedită noua „familie regală“ a PSD. Sub voievodul de cartier obsedat de siguranţa personală.

O simplă „ruletă rusească“...

Nu! Nu are legătură cu Rusia… Este doar un mecanism cu largă răspândire în spaţii haotice, precare, cu acumulări de tensiuni şi amânări. Un hazard ucigător.

România este pe deplin calificată pentru acest sindrom şi chiar dacă până acum l-a practicat în scurte episoade, în contexte dintre cele mai diverse, cu jucători dintre cei mai ageamii, am putea intra subit într-un regres dur.

A da cu fruntea în pistol ar putea deveni un hobby cu largă răspândire, la diverse niveluri, măcar şi pentru a acoperi îndelungate înşelăciuni, rateuri şi trădări. Noul turism penal, peste mări şi ţări indică „resurse“ consistente... Pachetele de dezvăluiri aflate în diverse poşete sau serviete sunt pe cât de relevante, pe atât de consistente.

Un „runaway train“ goneşte pe meleagurile patriei şi când se va tampona cu legea şi DNA, miliardul invocat va fi numai bun pentru timbre fiscale.

Ce va urma?!

Probabil nimic. Nimic la nivelul mediului politic intern. În vecini, pe „dreapta“, centru, în pivniţă. Ăştia când încep să tacă nu poţi să-i mai opreşti. O simplă ciorovăială pe talk-show-uri adormitoare.

Rămân „supărăcioşii“ din afară... Funcţionarii internaţionali, plătiţi să apere, să reclame, să atace în numele unor standarde fără de care locul lor de muncă, misiunea, rolurile nu ar mai avea sens, legitimitate, rost...

Curată belea pentru Dâmboviţa! De la ce prag? Cu ce efect? Care ar putea fi ecoul interior?! Greu de spus. Şi aceasta este deja o veste proastă. Până nu vom fi amendaţi, noi ca şi alţii din jur, nu vom înţelege regula!

Există ieşiri?!

În PSD, cazemata e proaspăt renovată. Un beton proaspăt, cu fier forjat bine plasat la oraşe şi sate. Vot consistent, entuziast, multilateral răspândit.

Pentru cei acceptaţi a fi votaţi... În PSD nu există noţiunea de „diferit“. Ca viziune, integritate, preocupare. „Cine nu e ca noi nu există!“. O regulă de bază în a fi stăpân pe o lume, oricum ar fi ea. Fără egal, fără diferenţă, prin supunere oarbă.

Problema e că nu întotdeauna stăpânii lumilor sunt şi stăpânii realităţii. Iată de ce locuri dintre cele mai sigure s-ar putea dovedi a fi în cartiere ca Rahova...

Parteneriatul cu DNA rămâne o utopie incomodă, inevitabilă şi permanent enervantă. Greu de diluat în festivism şi bilanţuri de moment.

Noul „Panou de Onoare“ consacrat la Congres ar putea fi pentru moment un nou altar. Să vedem cine se va ruga, care va fi adevărata „credinţă“ şi unde şi cum ar putea fi găsită „mântuirea“...

Avem un nou început sau un nou sfârşit?!