Un sfert de veac şi politicieni fără de leac

Astăzi împlinesc 25 de ani. De o fi mult sau puţin, unul Dumnezeu ştie. Cert este că nu înşir aceste rânduri cu vanitate sau cu scopul de a cerşi felicitări de curtoazie, ci pentru că aşa cum orice text scris nu-i mai aparţine doar autorului, la fel şi anii trăiţi nu-mi aparţin doar mie.

Dintotdeauna am recunoscut că sunt un produs al societăţii în care am crescut. Cărţile necitite, nopţile nedormite, visele neîmplinite, dar şi performanţele obţinute, satisfacţiile mărunte şi speranţele întreţinute sunt deopotrivă ale mele şi ale celor cu care am interacţionat şi socializat. Nu-mi pot atribui decât experienţa şi păcatele.

Nu sunt un obsedat de propria persoană şi nu-mi văd chipul pe post de icoană, dar ceea ce mi se întâmplă mă preocupă şi mă înspăimântă ca un glonte şuierând la tâmplă. Iar variile ocazii în care şi tu simţi la fel, mă fac să cred că avem aceleaşi temeri, dar şi acelaşi ţel. Ştiu că îţi doreşti un salariu decent, un al tău loc de trai permanent, relaţii corecte şi guvernanţi care să te respecte.

Din păcate, nici în această zi nu pot ocoli politica şi politicienii. Şi asta deoarece tot astăzi noua legislatură se convoacă în prima şedinţă, ceea ce e de urmărit, căci existenţa micilor noastre bucurii depinde de lipsa marilor lor escrocherii. Nu am pretenţia că ne va merge mai bine, am doar rugămintea ca lucrurile să nu ne meargă mai prost. Ca revolta din 2009 a tinerilor să nu rămână fără rost. Ca obiectivul de bază să nu fie falsa consolidare a societăţii, ci sincera neperpetuare a dezbinării ei.

Deşi îmi displac bilanţurile, cred că cea mai mare realizare din acest an este, incontestabil, semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE. În rest, vecinii de la est şi fraţii de la vest ne-au depăşit în toate. Unii continuă să dea dovadă de demnitate, luptând contra ocupantului, iar alţii au demonstrat că se poate, optând în favoarea neamţului.

La noi, însă, toate-s vechi şi nouă-s toate, vorba poetului. Cozile de la ambasade şi consulate s-au mutat la secţiile de paşapoarte; vizitele peste hotare s-au îndesit, dar la bunei şi părinţi s-au cam rărit; pe când unui activist român i se interzise nemotivat să traverseze Prutul; din bani străini s-au reabilitat drumuri, dar moldovenii nu s-au învăţat să păstreze propriile bunuri; guvernul se jură că nu fură, dar e prins cu raţa în gură (cazul BEM devenind totem pentru viitorii economişti şi jurişti) etc.

Cu toate că s-au împlinit 25 de ani de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est, politicienii noştri „pro-europeni” nu doar că au ignorat acest eveniment simbolic, dar au şi pus la cale un plan diabolic de cooptare a comuniştilor la guvernare. Nu e de ajuns că au câştigat alegerile la mustaţă, inclusiv pentru că l-au eliminat pe mustăcios (alias Usatâi) din cursa electorală, dar o mai şi fac pe brejii crezând că-l pot fraieri pe Brejnevul comuniştilor moldoveni. Dacă Într-un articol anterior scriam că liderul comunist e perceput în rol de Michiduţă, dar se cuvine de completat că şi politicienii noştri fără de leac se cred în postura lui Dănilă Prepeleac. Însă asta ar putea să-i coste.

În încheiere, nu-mi rămâne decât să vă urez un an nou fericit şi să vă asigur că de astăzi sunt un om împlinit. Prietenii ştiu de ce. La Mulţi Ani!