Motto:„O Românie puternică înseamnă o comunitate maghiară puternică. Au plecat germanii, şi România este mai slabă! Au plecat evreii şi România este mai slabă! Trebuie să înţelegem că o Românie puternică înseamnă o comunitate maghiară puternică. Nimeni nu trebuie să aibe stupiditatea să impună altcuiva o altă identitate, o altă limbă, o altă istorie!”(Crin Antonescu, 25 mai 2013)

România este ruinată din interior pentru a fi cucerită din afară. Cum se petrece distrugerea şi apoi invazia? Iată cele trei căi descrise acum cinci sute de ani de Niccolò Machiavelli: „dacă ţările cucerite au fost obişnuite să trăiască libere şi după propriile lor legi, nu sunt decât trei mijloace pentru a le putea păstra sub ocupaţie.

Primul este de a le ruina în mod complet(a se vedea privatizările de tip „Oltchim” şi distrugerea dleiberată a economiei româneşti, n.m). Al doilea este de a le coloniza cu altă populaţie(vezi aici migrarea masivă a românilor spre Occident şi îndemnul dat în acest sens chiar de preşedintele Băsescu! n.m.). Al treilea este de a le lăsa propriile lor legi, de a impune plata unui tribut(vezi împrumuturile externe, FMI etc., n.m.) şi de a însărcina un mic număr din cetăţanii ei cu conservarea acestei posesiuni(vezi aici clasa politică, n.m.). Neputându-se menţine decât prin puterea şi protecţia ocupantului, aceşti guvernanţi sunt interesaţi să întrebuinţeze totul pentru permanentizarea stării existente. Şi fără îndoială că o ţară obişnuită să trăiască liber va fi mult mai sigur ţinută sub ascultare de către ocupant, atunci când acesta ar reuşi să găsească guvernanţi de încredere pentru el dintre proprii ei cetăţeni”.

Dacă la nivelul popular aceste scenarii gândite de trusturile de inteligenţă, care împart lumea, nu se văd, ziariştii şi istoricii de bună credinţă ar trebui să avertizeze pe cititorii intuitivi asupra a ceea ce se petrece în momentul de faţă cu repercusiuni în viitor.

Oamenii mai puţin creduli nici nu bănuiau că acest scenariu de falimentare a Greciei, Spaniei şi Portugaliei, va avea succes. Succesul a fost fulgerător precum un Blitzkrieg lansat de sub Poarta Brandenburgului. Scriitorul Ioan Petru Culianu, mort în condiţii ciudate, avertiza prin anii 1980 că succesorul lui Nicolae Ceauşescu deja se cunoaşte şi se numeşte Ion Iliescu, după cum se cunoştea şi numele ministrului culturii: Andrei Pleşu! Mulţi au crezut atunci că este o fantasmagorie. Culianu a mărturisit că există astfel de instituţii „discrete” care adună date despre toţi potenţialii lideri din diverse ţări de interes.

Omului obişnuit i se poate părea bizar, că se ştie totul despre comportamentul psihologic al unui popor, despre valoarea reală intelectuală a liderilor şi despre comportamentul lor începând de la preferinţele gastronomice până la cele sexuale. Nu e de mirare când vedem în funcţii importante amatori sau nepricepuţi de-a dreptul. Lumea exclamă stupefiată: „cum de a ajuns şi prostul ăsta ministru?!”

În strategia acestui război promovarea unui incomepetent este foarte favorabilă părţii adverse: „Când duşmanul vine să atace, diviziunile interne sunt cauza ruinării acelui stat. Partidul cel mai slab devine instrumentul invadatorului, iar partidul cel mai tare se vede lispit de totalitatea resurselor naţionale”(Niccolò Machiavelli, 1469-1527).

Cu cât omul desemnat după o alegere riguroasă este mai slab informat cu atât este mai benefic adversarului. Dacă privim atent ce se întâmplă cu România zilelor noastre, vedem că incompetenţa a câştigat bătălia cu profesionalism. După cum în plan psihologic meltenizarea este a doua colectivizare reuşită aproape total. Să vedem câţiva „eroi” în sens negativ ajunşi modele sociale:

1.Reminder: «Dan Diaconescu în direct»

Dându-i-se senzaţia că este mare om de afaceri şi de TV a fost lăsat într-o singură clipă fără jucăriile preferate. Televiziunea personală i s-a închis iar capacitatea financiară i-a fost infirmată prin capcana numită Oltchim. După ce a fost confirmat câştigător al licitaţiei pentru Oltchim, cu cinism calculat i s-a propus să demonstreze practic că deţine cash suma de achiziţie. Auzind aceasta D.D. din negru s-a făcut galben şi a început să acuze o maşinaţiune ocultă montată de premeierul de atunci, Victor Ponta. Evident că în România lucrurile au rămas în coadă de peşte. Dar ca imagine publică aceşti „eroi” s-au dovedit a fi doar marionete gonflabile umflate prea mult iar apoi înţepate cu un ac pe la spate.

2.Reminder: Victor Ponta şi minciunile pontanoide

Cu mulţi ani ȋn urmã, pe când era prim ministru, al unui guvern USL, şi mizând pe antipatia populară împotriva lui Băsescu, Victor Ponta a promis marea cu sarea. Şi electoratul, atunci, i-a acordat această ocazie să-şi demonstreze calităţile. Orice om de bun simţ ştie că o ţară(un guvern) se conduce din cabinet nu din studiourile TV. Ponta devenise un talk-show-man mai activ decât „celebrii” Badea şi Gâdea. Cu astfel de strategie economică adversarii reali ai României nu aveau decât să se bucure. Şi apoi a izbuncit un alt scandal în presă: insolvenţa primăriilor, mai ales a oraşelor mici şi mijlocii.

Strâns cu uşa şi de presiunea electoratului, şi de presiunea Uniunii Europene, Ponta a încercat să împace şi capra şi varza, să acopere aceste datorii prin metode neconstituţionale, extinzând legea insolvenţei şi asupra unui domeniu care nu era de competenţa primului ministru. Şi toate aceste lucruri se ȋntâmplau cu ani ȋn urmã! Iatã cã, din nou, suntem ȋn aceeaşi poveste: insolvenţa primăriilor, mai ales a oraşelor mici şi mijlocii. Cu un alt prim ministru şi o altã echipã politicã!

Însă lovitura de graţie pe care o va primii electoratul va fi atunci când se va liberaliza preţul energiei electrice şi al gazelor. România va fi pusă în situaţia Bulgariei, care s-a revoltat generând alegeri anticipate. Aceste lucruri se ştiu foarte bine de trusturile de inteligenţă. După ce informaţiile sunt sintetizate se acţionează prin agenţi de influenţă pentru slăbirea unui guvern şi aşa foarte amatoristic. Rezultatul va fi cel aşteptat: electoratul atât de minţit într-o zi va exploda. Marea aşteptare după „răsturnarea” lui Băsescu era o viaţă normală, mai bună. Oamenii se vor întreba, unde e reforma promisă? Bunăstarea de după război? În acelaşi timp adversarii României încearcă să grăbească adoptarea unei noi Constituţii, care de fapt are un singur punct obsesiv: regionalizare cu orice preţ. Paralel cu această obsesie teoretică Senatul scade şi numărul de voturi necesar pentru adoptarea noii Constituţii.

Ne întrebăm firesc, de ce? Cum va aduce îmbunătăţiri regionalizarea vieţii cetăţeanului obişnuit, când în mod logic regionalizarea promovează o nouă birocraţie, supra-birocraţiei de judeţ?! Guvernatorii locali vor avea puteri mai mari decât guvernul de la Bucureşti şi vor provenii probabil din foştii baroni comunisti.

Proasta guvernare a unei ţări coroborată cu planul de reîmpărţire a lumii ne obligă moralmente să tragem un semnal de alarmă. I-aş ruga pe toţi jurnaliştii şi oamenii de bună credinţă să se exprime, indiferent de simpatia politică, asupra acestei realităţi.