Un sac de box numit România

De câteva zile asist consternat la un festival de atacuri la adresa bunului-simţ, al adevărului, al aritmeticii brute. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale par să fi luat minţile multor oameni educaţi, cultivaţi şi deloc lipsiţi de simţul ridicolului, dar care răspândesc cu fervoare teze absurde legate de clivajele şi diviziunile electorale ale românilor.

În numele unor simpatii electorale normale, oameni inteligenţi, unii chiar sociologi, construiesc o religie periculoasă a conflictelor sociale din România. De la înălţimea unui elitism primitiv, împart ţara în proştii unuia şi deştepţii altuia, în orăşenii unuia şi ţăranii altuia, în ardelenii unuia şi regăţenii altuia, în tinerii unuia şi bătrânii altuia.

Dincolo de faptul că minciunile debitate nu sunt susţinute prin cifre, niciunul din aceşti soldaţi parcă recrutaţi în noaptea minţii nu realizează că există viaţă şi după alegeri. Că ţara asta, bună-rea, nu are nevoie de lovituri inutile, de vulnerabilităţi nejustificate. Mai ales într-o perioadă în care unitatea, modelul de convieţuire şi coeziune socială, culturală construit cu greu prin sacrificiul vieţii a sute de mii de români diverşi din punctul de vedere al educaţiei, rezidenţei, vârstei, sunt argumente forte care ne fac o insulă de stabilitate în această parte încercată a lumii în care unii bat din nou tobele războiului. 

Revenind la mistificările iresponsabile, să vorbim puţin despre cifrele candidaţilor Victor Ponta şi Klaus Iohannis. La alegerile recent încheiate, situaţia clivajelor arată în felul următor:

-          vreo 720.000 de tineri 18-34 de ani au votat pentru Ponta şi vreo 730.000 de tineri pentru Iohannis.

-          vreo 2,2 milioane de locuitori ai oraşelor au votat pentru Ponta şi vreo 2 milioane pentru Iohannis

-          vreo 575.000 de persoane cu studii superioare au votat cu Ponta şi vreo 835.000 cu Iohannis

-          vreo 920.000 de locuitori din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş au votat cu Ponta şi vreo 1,2 milioane cu Iohannis

Cifrele sunt aproximative, fiind rezultatul corelaţiei dintre voturile finale raportate de Biroul Electoral Central şi structura socio-demografică a electoratului candidaţilor, raportată de excelentul exit-poll furnizat de IRES. 

Dacă ne uităm pe date, nu putem în ruptul capului să găsim diferenţe semnificative care să justifice clivajele invocate de diverşii corifei ai dezbinării. Pur şi simplu, nu reuşesc să văd unde sunt tinerii unuia şi bătrânii celuilalt, deştepţii unuia şi proştii celuilalt, orăşenii unuia şi ţăranii celuilalt, ardelenii unuia şi regăţenii celuilalt. Dimpotrivă, văd o echilibrare fantastică, o răsturnare de mituri ( tinerii care au venit la vot în proporţie masivă, orăşenii caru au venit la vot la fel de mulţi) de bun augur pentru România. Am senzaţia că plouă cu manipulări ieftine care ne împiedică să vedem lucrurile importante în funcţie de care ne vom alege preşedintele.

Toată această mobilizare absurdă pentru a ”emoţiona” mi se pare o inepţie din capul locului. Din acest punct de vedere, nu înţeleg deloc discursul unora cu privire la nevoia de a provoca emoţii pentru mobilizarea electoratului şi salvarea unuia dintre candidaţi. Între noi fie vorba, nici respectivul candidat nu cred că înţelege această zbatere.

Oare noi nu ne putem alege preşedintele decât prin exerciţii de circopolitică? Au trecut 10 ani de la telenovela electorală ”Lacrimi şi suspine”. De atunci, tânăra noastră democraţie s-a mai închegat puţin. Nu accept că suntem doar simple legume electorale purtătoare de emoţii, deposedaţi complet de raţiune. Normal este să ne alegem preşedintele în mod democratic prin apelul la raţiune.

Din punctul meu de vedere, alegerea raţională, nu cea emoţională, este democratică în deplinul sens al termenului. Compararea programelor, calculul obiectiv a ceea ce poate face efectiv fiecare dintre candidaţi în contextul politic actual şi cu variabilele funcţionale pe care le cunoaştem (structura politică a Parlamentului, nevoile strategice ale ţării, contextul internaţional, ameninţările la adresa securităţii naţionale) ar trebui să fie singurele noastre repere pentru 16 noiembrie.

Altfel, dacă în continuare  vom pune în scenă circul nostru local, riscăm, aici la frontiera lumii libere şi civilizate, să rămânem doar o periferie vulnerabilă. O periferie în care unii dintre concetăţenii noştri folosesc România pe post de sac de box, jucându-se inconştient cu focul.

P.S. Am adus argumentul cifrelor pentru că se pare că ne pricepem la cifre. Barometrul INSCOP-ADEVĂRUL despre România publicat în octombrie 2014 este unul dintre cele mai bune sondaje pre-electoral din ultimii 25 de ani, o estimare aproape exactă a scorurilor primilor 2 candidaţi cu o eroare de 0,2%. Pe această cale, echipa INSCOP Research mulţumeşte cotidianului Adevărul pentru sprijinul acordat unui proiect consistent care împlineşte deja 2 ani. Doi ani în care am realizat 15 sondaje, am publicat 116 micro-studii pe teme de politică internă, internaţională, economie, istorie, sport, societate, cultură şi am înregistrat 1815 aparitii in presa nationala (centrala, locala) si internationala.  Sunt cifre care ne încurajează să continuăm acest proiect şi în 2015.