Un proiect de ţară ce dezbină, nu uneşte

Preşedintele României  Traian Băsescu ne-a spus că proiectul nostru nu este să fim o societate civilizată şi prosperă, ci o ţară mai mare.  Nu oamenii, nici buna guvernare, ci teritoriul, nu fixarea unor obiective tangibile care să asigure celor mai mulţi dintre români un minim confort cât să-şi permită să imagineze ei înşişi un proiect de ţară, ci o palmă de pământ, Moldova.

România este pe ultimul loc în UE la democraţie şi stat de drept, la nivel de trai şi salarizare, la cheltuieli publice cu sănătatea şi educaţia etc. Ar fi mai adecvat ca proiectul de ţară să fie o Românie curată, la propriu şi la figurat şi a bunăstării.

Declaraţiile pro-unioniste, făcute neinspirat înainte de Vilnius, produc consecinţe la Chişinău şi la Budapesta pe care şeful statului le ştie, dar le ignoră pentru a-şi atinge obiectivele electorale în 2014.  Nu atât în România unde există un consens sentimental în jurul ideii unirii, deci nu produce conflict şi implicit voturi, ci în Moldova, acolo unde Mişcarea Populară şi-a făcut filială şi este pregătită să exporte strategia disensiunii eficientă pentru Băsescu în atâtea rânduri de alegeri. Agitaţia unionistă, xenofobia în raport cu populaţia rusofonă şi dezbinarea internă ar fi un preţ prea greu de plătit pentru Moldova doar pentru ca succesorul lui Băsescu să câştige Cotroceniul anul viitor şi Mişcarea lui să intre în Parlamentul European şi cel de la Bucureşti.

Declaraţia de unire a preşedintelui este pentru moldovenii care au resentimente faţă de Rusia dar nu păstrează o bună amintire nici României, încă o dovadă de aroganţă. Moldovenii, chiar şi cei mai filoromâni, nu mai vor să audă nici de poduri de flori şi nici lecţii de la Bucureşti despre cum ar trebui să-şi croiască viitorul, să fie trataţi ca fraţii mai mici şi neajutoraţi de peste Prut.  Şi nici nu merită o asemenea atitudine superioară pentru că semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană este rezultatul unui efort diplomatic uriaş la care România a mai avut o contribuţie minimă. La Berlin uşile se dau de pereţi în faţa premierului Iurie Leancă , cum nu s-a întâmplat niciodată în faţa oficialilor de la Bucureşti.  Este succesul Moldovei şi Băsescu ar fi câştigat mai multă simpatie dacă şi-ar fi manifestat respectul faţă de această reuşită decât cu declaraţii unioniste şi umflatul în pene cu un merit care nu-i aparţine decât în mică măsură.

În cazul unor alegeri anticipate în Moldova, declaraţiile lui Băsescu sunt  muniţie politică pentru comuniştii, cotaţi cu prima şansă de victorie, pe fondul indeciziei populaţiei în legătură cu direcţia ţării, spre est sau spre vest. Şi nu e prima dată când Băsescu face asemenea cadouri agenţilor anti-occidentali din Est. Înaintea summitului NATO de la Bucureşti la care se discuta şi începerea negocirilor de aderare cu Kievul, Traian Băsescu s-a apucat să critice revizionismul Ucrainei şi semnarea tratatului bilateral.

Poate că ideea unirii i-a venit de la prietenul Orban Viktor care a ]mbarcat Ungaria într-o maşină a timpului cu direcţia secolul XIX. Oricum se imită unul pe celălalt. Fidesz şi Jobbik urmăresc cu multă atenţie acţiunile României în Republica Moldova pentru a le imita în raport cu statele în care trăiesc comunităţi maghiare. Aşa au făcut şi cu legea cetăţeniei şi cu dreptul la vot acordat maghiarilor din afara graniţelor, au acţionat în oglindă cu politica Bucureştiului, folosind precedentul.  Şi nu este o coincidenţă că, în perspectiva alegerilor din Ungaria de anul viitor, partidul neonazist Jobbik îşi deschide filiale în Transilvania.  

Pentru un pumn de voturi din Moldova, Traian Băsescu este dispus să facă publicitate negativă  României în UE cu o agendă revizionistă, să tensioneze atmosfera în Transilvania şi în Republica Moldova şi să-i ajute pe comunişti să ia puterea la Chişinău. Mai bine fără un asemenea proiect de ţară!