Avem din nou alegeri şi ca de fiecare dată, ţara arde şi politicienii se bat în a-şi împărţi puterea de la stânga la dreapta şi invers. În perioada asta chiar de la stânga la dreapta mai mult pentru că PNL doar ce a făcut o colecţie impresionantă de peste 100 de primari care au trecut de la PSD la liberali. Mai contează cât au acuzat cei de la PNL în campania trecută traseismul politic? Era pus PSD-ul pe rug pentru aşa ceva? Era! Avem voie să comentăm despre PNL? N-avem.  

Min(ci)uni electorale

Cum spune şi titlul, un primar bun se vede din 4 în 4 ani. La Bucureşti de exemplu, doar ce se dă drumul la metroul din Drumul Taberei (poate s-a dat chiar astăzi, cine ştie), credeţi că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a deschide staţiile de metrou pe ruta respectivă? Spunea premierul Orban că „ISU a avut câteva obiecţii, dar s-au rezolvat...”. Ştie cineva ce obiecţii? Ştie cineva cum „s-au rezolvat”?

Cât mai durează până vom auzi „guvernul PNL a deschis metroul din Drumul Taberei numai după N luni de guvernare, iar PSD l-a ţinut pe loc 8 ani, 12 ani, etc.”? Pe de altă parte, la Bucureşti, se vopseşte frumos gardul, iar leopardul din curtea primăriei face campanie acolo unde îi convine cel mai mult. Doamna primar general de exemplu, faţă de care suntem nişte nerecunoscători, refuză dezbaterile electorale şi prezintă „reuşitele” şi ideile îndrăzneţe pe care noi nu reuşim să le înţelegem doar la televiziunile de casă. Iar cine îndrăzneşte să pună la îndoială reuşitele cu siguranţă este un om rău plătit de străini, de PNL, sau de USR.  

Exemplele pot fi nenumărate şi nu doar la Bucureşti, într-o oarecare măsură aici e chiar un caz relativ fericit, pentru simplul fapt că mai ai o ambasadă, te mai vizitează cineva, scoţi faţa de masă de duminică şi merge şi aşa. La oraşele mari sunt câteva excepţii, Oradea, Cluj (dar şi umflat de foarte mult marketing, pentru că adevărata faţă a administraţiei reflectă în faptul că piaţa imobiliară a scăpat de sub control, dar ştiţi cum e la noi – face ceva), şi mai sunt administraţii care uşor-uşor înţeleg beneficul îngrijirii unei comunităţi, dar încă suntem departe.

În mediul rural şi oraşele mici cetăţenii nu au nici o şansă la un trai decent şi la oportunităţi pentru o calitate a vieţii mulţumitoare. Rare, numărate pe degetele de la o mână sunt cazurile în care un primar dintr-o comună mică sau un oraş mic nu depinde de Consiliul Judeţean, mai exact de puterea şi influenţa preşedintelui consiliului judeţean iar pentru o imagine mai clară, Marian Oprişan vă spune ceva?

Să spunem că la Bârlad de exemplu, este ales un primar bine intenţionat, are suportul consiliului local şi are aşa nişte idei îndrăzneţe, ieşite din comun, cum ar fi să mai repare o stradă, să se asigure că tot oraşul are acces la utilităţi (apă curentă, gaze naturale, şi nu numai), să facă o centură ocolitoare, şi exemplele pot continua – dacă acest primar este din PNL şi Consiliul Judeţean Vaslui este majoritar PSD în frunte cu preşedintele, cam câte lucruri credeţi că poate face? Ce buget primeşte? Pentru că administraţia oraşului, are autonomie, dar nu prea. Dacă nu ai buget de la judeţ, sănătate şi Doamne Ajută scrie pe durata întregului mandat de 4 ani. La fel s-ar întâmpla şi dacă reprezentarea partidelor ar fi inversă, doar nu credeţi că unii sunt mai sfinţi decât ceilalţi? Alte partide, mai noi, nu intră la socoteală pentru că nu au avut încă ocazia să o facă, însă are timp şi USR-ul de exemplu, care nu exprimă nici un punct de vedere legat de derapajele colegilor de alianţă, cum ar fi PNL. Despre accidentul ministrului Bode aţi auzit comentând ceva?

Şi noi, cetăţenii, ce facem?

Cum zice şi cântecul, „noi rămânem tot ca proştii”. Într-un final, cei care suferă sunt cetăţenii, iar dezvoltarea oraşelor şi a proiectelor îndrăzneţe promise în campanie sunt doar pe hârtie, uneori nici măcar acolo. Aceste proiecte îndrăzneţe despre care vorbesc, sunt de fapt ceea ce ar fi normal ca administraţia să facă, ceea ce e în atribuţia lor, adică să se preocupe de bunăstarea cetăţeanului şi de buna gospodărire a localităţii pe care o conduce.

Ca de fiecare dată, din păcate, alegerile sunt fie pentru consolidarea puterii, fie pentru „a pune mâna” pe aceasta. Economia, sănătatea, educaţia, nu sunt altceva decât subiecte pentru gargară politică în campania electorală. În realitate, indiferent de context, aşa cum este şi perioada dată de COVID-19, contractele merg, iar politicienii şi guvernele indiferent de culoarea politică de care aparţin, se descurcă.

Dacă era o prioritate siguranţa cetăţeanului, alegerile s-ar mai fi putut amâna sau organiza un pic mai bine. De exemplu, în câteva localităţi şi municipii s-ar fi putut testa diferite variante ale votului electronic. S-ar fi putut analiza un pic mai bine măsurile legate de sănătate, educaţie, mediu de afaceri, sport şi nu numai.

Cui vor folosi milioanele de dolari aruncate pe milioane de măşti, tone de dezinfectant, hârţogărie, sporuri şi bonusuri de COVID şi aşa mai departe? Cui vor folosi asfaltările de doi bani, dar pe contracte mari, făcute în bătaie de joc înainte de alegeri? (sunt sute astfel de proiecte). Cred că prin diverse metode vor folosi bugetelor de campanie.

Soluţii există pentru orice, însă „sistemul” despre care vorbeşte toată lumea şi greaua moştenire strică tot. Nu oamenii, ci sistemul. Nu partidul, ci sistemul. Nu guvernul, ci sistemul. Şi uite aşa, sistematic, votăm de fiecare dată presupusul rău mic.