Un nou cântec de susţinere a PSD: „Hai, ieşiţi cu toţi la vot / Cu bunicii la un loc / Ei votează în număr mare / PSD le dă valoare“. De ce e atacat Timmermans

Un nou cântec de susţinere a PSD: „Hai, ieşiţi cu toţi la vot / Cu bunicii la un loc / Ei votează în număr mare / PSD le dă valoare“. De ce e atacat Timmermans

Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a postat, joi, pe Facebook, un cântec pe acorduri maramureşene, interpretat de doi copii, de susţinere electorală a PSD şi în care sunt lansate mai multe atacuri la adresa lui Frans Timmermans, candidatul socialiştilor pentru Comisia Europeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Hai, ieşiţi cu toţi la vot / Cu bunicii la un loc / Ei votează în număr mare / PSD le dă valoare”, se precizează pe referenul melodiei, care continuă cu versuri ca:  „Noi, cei mici, nu vrem să avem / Oameni răi în Parlament / Oameni răi în Parlament / PSD-ul nu jigneşte / El doar că ne ocroteşte / Grădiniţe, şcoli şi bani / Ca s-ajungem oameni mari / De la PSD învăţăm / Pe bunici să-i ajutăm / Pe bunici să-i ajutăm / Cu pensia lor mărită / Viaţa e mai liniştită”. 
 
Câteva atacuri sunt lansate şi la adresa lui Frans Timmermans,unul din principalii critici ai guvernării PSD şi candidat al socialiştilor, adică familia poitică a PSD, pentru Comisia Europeană.
 
 „Frunză verde de bostan / Eu nu-l vreau pe Timmermans / Eu nu-l vreau pe Timmermans / Că un om părtinitor / Din ţara lalelelor / Din ţara lalelelor / Frunză verde de bostan / Eu nu-i fac sluj lui Timmermans / Fiindcă e părtinitor / / Din ţara lalelelor”, se precizează în alte versuri. 
 
Codrin Ştefănescu a subliniat că nu e un cântec la comanda PSD, dar că e foarte frumos şi se potriveşte campaniei.
 
 
În urmă cu două săptămâni a apărut pe Youtube o manea pro-PSD cântată de Nicolae Guţă. „Arde flacăra în torţă, PSD este o forţă / Marţienii de-ar veni şi tot nu ne pot opri / Noi suntem aşii puterii şi noi vrem binele ţării”, sunt câteva din versurile melodiei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: