Au fost conduse, rând pe rând, de lideri religioşi şi militari ai islamismului radical, deveniţi mai apoi conducătorii unora dintre cele mai nemiloase brigăzi din Al-Qaeda şi ISIS. Şcoli de terorism şi radicalizare extremă care au produs rezultate excepţionale din punctul de vedere al coordonatorilor mişcărilor fundamentaliste, printre exemplele cele mai des citate fiind numărul deosebit de mare de adepţi radicalizaţi printre tinerii cetăţeni britanici de origine musulmană, tineri emigranţi sau generaţia a doua sau a treia stabilită în UK, plus cei care s-au convertit la Islam precum cel care a devenit călăul favorit al ISIS sau celebra "Văduva albă", provenită din înlata societate britanică, soţie de militar de grad superior şi care, după ce a devenit iubita unui terorist, i-a preluat convingerile şi, după moartea acestuia, a devenit cea mai temută maşină fanatică de ucis din mişcarea jihadistă.

Cel mai grav este că, în ciuda tuturor promisiunilor şi angajamentelor luate pe plan naţional şi internaţional, poliţia şi serviciile de informaţii din Marea Britanie s-au dovedit incapabile să stăpânească fenomenul, cu atât mai puţin să organizeze măsuri "în amonte" pentru stoparea terorismului, atacând pe de o parte celule jihadiste în primele momente ale apariţiei unor informaţii despre constituirea unui cerc de suspecţi şi, pe de altă parte, să stabilească o bază reală de date în ce priveşte nu numai indivizii deja radicalizaţi (de obicei pe baza datelor primite de la informatorii din închisori) ci şi despre cei care încep să frecventeze, singuri sau împreună cu prieteni sau părinţi, moscheile care servesc drept paravan pentru instructajul care stă la baza radicalizării extreme.

Experţii în lupta anti-teroristă au avertizat de foarte mult timp că, progresiv, tiparul atacurilor prezente şi viitoare este în schimbare profundă, pe măsură ce este favorizată din ce în ce mai mult apriţia "lupilor singuratici", actorii neconvenţionali care, în principiu, primesc un antrenament foarte special, doar pentru singură misiune, prctic o misiune sinucigaşă care trebuie să lovească o ţintă cu mare impact la nivelul populaţiei majoritare din ţara respectivă şi, dacă se poate, atingând atât palierul politic cât şi cel religios.

Adică exact ce s-a atins prin asasinarea brutală, într-o biserică din Essex, în miezul zilei, a parlamentarului conservator britanic Sir David Amess în vârstă de 69 de ani, tată a cinci copii, adept convins al BREXIT şi mare susţinător al unor acţiuni naţionale şi internaţionale pentru ocrotirea animalelor şi interzicerea vânătorilor criminale "pentru trofeu". Atacatorul a fost imediat arestat, este un tânâr cu cetăţenie britanică şi cu origini somaleze, familia sa ajungând în Marea Britanie în anii '90. Este vorba cu siguranţă de un atac pregătit, suspectul - relatează presa britanică folosind surse din cadrul poliţiei - solicitând în prealabil să fie înscris pe lista de audienţe a deputalui şi, după comiterea crimei, nu numai că nu a încercat să fugă sau să opună rezistenţă ci, după spusele martorilor oculari, "a stat perfect liniştit, aşteptând parcă sosirea forţelor de ordine".

Până aici, comportament clasic de "lup singuratic" care şi-a îndeplinit cu succes misiunea şi care, de la bun început, a acceptat cu serenitate toate consecinţele. Adăugaţi la asta încă câteva elemente care sunt rezultatul antrenamentului specific.

Pe de o parte, arma folosit este cuţitul cu care aplică un număr foarte mare de lovituri, 17, foarte mult dincolo de nivelul la care se urmărea doar uciderea unui om. Trebuia, spune cartea, ca evenimentul respectiv să fie o crimă absolut atroce care să rănească profund mentalul colectiv şi să simbolize cu adevărat forţa răzbunării din Marele Jihad. În filozofia răzbunării jihadiste, cuţitul este un simbol special deoarece este arma fololosită "pentru a tăia gâtul necrdincioşilor cruciaţi". Folosind cuţitul, nu nobila sabie, au fost decapitaţi ritual prizonierii ISIS, călăul folosindu-l pentru a transmite o ultimă insultă ataşată ceremoniei rituale.   

A doua caracteristică absolut evidentă este intenţia de a combina ceea manualele folosite de instructorii jihadişti definesc drept "ţinte simbolice valoroase". Este vorba despre o alegere extrem de precisă deoarece intenţia - reuşită din nou, exact la nivel aşteptărilor - a fost ca ţinta să fie un om politic a cărui moarte în asemenea condiţii degradante şi oribile va stârni instantaneu o reacţie majoră, absolut previzibilă, în mass-media, pe reţelele sociale şi la niveul cel mai înalt al clasei politice, în primul rând naţionale, dar şi internaţionale. Pe lângă emoţie, se crează şi o nelinişte, chiar panică la nivelul unor servicii specializate, deoarece în Marea Britanie sunt prevăzute întâlniri politice la care să participe lideri politici importanţi ai planetei, mesajul dorit de terorişti fiind "putem lovi oricând şi oriunde, sunteţi absolut incapabili să ne opriţi".

În fine, răspunzând iarăşi unui punct specific din manualul de pregătire jihadistă, politicianul britanic a fost asasinat în biserică, act profund simbolic pe linia promovată de Marele Jihad ca răzbunare pentru cruciade, în ţările care au furnizat cavaleri şi, mai apoi, soldaţi în diversele războaie împotriva bine-credincioşilor. Pe lista de răzbunări istorice, britanicii sun pe locul doi după americani, ba chiar sunt prioritari ca ţinte în acele ţări unde urmele colonialismului brutal nu vor fi lesne uitate.

Planurile Jihadului Global revin din nou în atenţie după evenimentele din Afganistan, prezentate de propaganda fundamentaliştilor islamici ca o dovadă a slăbiciunii şi incapacităţii de reacţie a Occidentului. Ca urmare, cu certitudine, sunt acum reactivate nu numai reţelele din Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi toată încrengătura de organizaţii subordonate, mai mici şi mai mari, din Europa, în primul rând din Europa Occidentală, cu preferinţă absolută pentru Marea Britanie.

În acelaşi timp, este o dovadă a unei greşeli - sau, mai bine zis, de perseverare îndârjită pe linia unei estimări greşite - cum că trebiau crezuţi diverşii politicieni iresponsabili care spuneau cu emfază că ISIS a dispărut, a fost definitiv eradicată, nu mai avem de ce să ne temem, putem să respirăm uşuraţi şi să mergem mai departe. Nu numai că asta nu s-a întâmplat niciodată dar, după cum se vede, sentimentul de falsă siguranţă a dat timpul necesar şcolilor teroriste de peste tot din lume să formeze noi adepţi care să evolueze "sub radar" înainte de a da unica lovitură mortală pe care trebuie s-o execute.

Din nefericire, nu cred că ceva se va schimba. Iarăşi urmează coroane de flori, jerbe, discursuri emoţionante şi angajamente solemne. Şi se va merge pe acelaşi drum, cu scuza, mereu valabilă, că altele sunt priorităţile momentului şi că, în definitiv, oricât ar fi de teribilă, ce înseamnă tragedia morţii unui om faţă de dezastrul naţional produs de Brexit şi în comparaţie cu criza mondială care se istalează pe timp de iarnă extremă? Exact pe tipul ăsta de reacţie se bazează organizatorii Marelui Jihad care, de fapt, începe prin incompetenţa şi infatuarea politicienilor care-şi descoperă vocaţia mesianică.

Fireşte, ca să nu se înţeleagă altceva, nu vorbesc despre ai noştri care au altceva în cap.