Un deputat PSD propune ca 11 septembrie să fie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului: „Tradiţia vinificaţiei pe aceste meleaguri este de dinainte de Burebista“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Mihai Mohaci a depus un proiect de lege care prevede ca 11 septembrie să devină Ziua naţională a gastronomiei şi vinului românesc, motivând că 11 septembrie este ziua în care se sărbătoreşte Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul, un sfânt provenit dintre călugării care slujeau la bucătărie. Pe 11 septembrie se comemorează atentatele teroriste de la World Trade Center din New York, care au avut loc în anul 2001

"Fundamentul care stă la baza unei naţiuni, la baza oricărui popor de sine stătător este tradiţia. O componentă importantă a tradiţiei româneşti este arta culinară specifică poporului nostru ca întreg, ca naţiune şi, în special, arta culinară specifică zonelor geografice, cu influenţe istorice de la cei ce au trecut sau au poposit pe teritoriul ţării şi care şi-au pus amprenta pe bucătăria românească: influenţa otomană, greacă, arabă, armenească şi bizantină. Şi arealul viticol este demn de a fi făcut cunoscut, cu atât mai mult cu cât tradiţia vinificaţiei pe aceste meleaguri este mai veche de 2000 de ani, de dinainte de Burebista.

Bucatele şi vinurile româneşti sunt un cumul de tradiţii care încântă simţurile şi cuceresc tot mai mulţi admiratori  şi care pot deveni cartea de vizită a ţării noastre. Arta culinară poate aduce un plus imaginii turistice în special, şi a României, în general" , susţine deputatul de Braşov în comunicat.

El precizează ca ideea i-a venit "în urma discuţiilor de la Congresul Naţional de Gastronomie şi Vin 2017 organizat de Cosmin Dragomir – GASTROART, Cezar Ioan – Vinul.ro, Nico Lontraş, RARE FOODS SERVICES  cu sprijinul  HORA, Guerrilla Cooking, subsemnatul şi Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din turism-România (ANBCT)".

Deputatul PSD îşi doreşte ca ziua să fie cunoscută prin expoziţii şi târguri gastronomice.

"Scopul Zilei Gastronomiei şi Vinului Românesc este de a reflecta gastronomia românească în toate formele sale,  precum şi varietatea de vinuri produse la noi în ţară. Este vorba despre a ne bucura de o companie bună, de a mânca sănătos şi de a crea un sentiment de comunitate. Propunem, astfel, ca Ziua Naţională a Gastronomiei şi a Vinului Românesc să fie în data de 11 septembrie, zi în care se sărbătoreşte Sfântul Cuvios Eufrosin Bucătarul, un sfânt provenit dintre călugării care slujeau la bucătărie" încheie el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite