Un decont care nu prea are cum să fie în favoarea României

Eventualitatea ca un scenariu precum acela propus de Jean-Claude Juncker, referitor la posibile, chiar radicale reorganizări ale Uniunii Europene şi transformarea acesteia într-un tren în a cărui componenţă să existe vagoane cu două clase diferite pare să fie privită la Bucureşti mai degrabă ca un subiect de talk show fără prea mare audienţă decât ca o temă de autentică reflecţie şi acţiune pentru guvernanţi.

Nici nu putea să fie altfel având în vedere cine se află astăzi la cârma guvernului şi a ministerelor cu atribuţii în domeniu. Un premier mai mult de formă, muncit preponderent de gândul ca nu cumva să-i greşească cu ceva lui Liviu Dragnea, un ministru de Externe cu o imensă cocoaşă comunistă, plus două cuconiţe mai vorbăreţe decât nişte precupeţe. Ei trebuie să ne reprezinte în Europa şi să atragă fonduri europene.

Unde mai pui că şefii partidelor din alianţa de la guvernare, intens preocupaţi de marile lor probleme în justiţia pe care vor cu orice preţ să o îngenuncheze, sunt priviţi cu mefienţă de cei din aceeaşi familie politică. Domnii Dragnea şi Tăriceanu se tem de birocraţii de la Bruxelles cum se teme Dracul de tămâie, chiar urzesc planuri cum să eludeze mecanismele de cooperare şi verificare.

Talk-show-urile despre care vorbeam mai sus sunt mai curând ocazii de reiterare a spiritului mioritic.

Granzii Europei - Germania, Franţa, Italia, Spania- preocupaţi de ceea ce se va întâmpla după activarea Brexitului- se gândesc îndeosebi la propria lor salvare. Aşa că par să fi pus gând rău ţărilor ceva mai rămase în urmă. Pe care se pregătesc să le înghesuie într-un inconfortabil vagon de clasa a doua unde nu au decât să supravieţuiască aşa cum va vrea bunul Dumnezeu.

Mai nimeni din establishmentul politic de la Burcureşti, dar nici dintre aureolaţii noştri comentatori de politică externă nu prea e dispus să îşi amintească în ce condiţii, cu ce multă îngăduinţă a aderat scumpa noastră ţărişoară la UE în miraculosul an 2007. România are noroc mai totdeauna, ne-am spus atunci. Şi ne- o spunem în continuare. Numai că norocul acesta s-ar putea ca, la un moment dat, să ne joace feste.

Deocamdată e sigur că nu ne-am prea omorât cu firea să recuperăm, cel puţin în parte, imensele decalaje dintre noi şi acele ţări vest-europene care astăzi vor regândirea structurii organizaţionale a UE.

Nu am ţinut cont de numeroasele avertismente, unul dintre ele fiind şi cel conţinut în cartea lui Tom Gallagher, Deceniul pierdut al României (Editura ALL, Bucureşti, 2010), despre care nu întâmplător am vorbit într-un comentariu anterior.

Mai grav e că, în anul de graţie 2017, nu avem de-a face doar cu o consistentă prăpastie între noi şi cei ce plănuiesc să călătorească de acum încolo în luxoase, dar şi meritate vagoane de clasa întâi, în vreme ce nouă ne sunt rezervate vagoane de un confort net inferior, ci că, pe teritoriul României, se înregistrează, pe mai departe, imense decalaje între judeţe ori provincii istorice.

Decalaje pe care cei ce conduc la ora actuală România nu vor să le soluţioneze evropineşte, ci în cel mai fanariot stil cu putinţă. Pe baza clientelismului politic. Teleormanul lui Dragnea care, e drept, are mari probleme, primind bani cu nemiluita numai şi numai fiindcă „şeful” este de acolo şi, vorba coanei Joiţica, în decembrie 2016 nu au fost ultimele alegeri.

Nici preşedintele Klaus Iohannis şi consilierii săi politici nu par să stăpânească prea bine tema. Dl. Iohannis pare destul de puţin pregătit în domeniul afacerilor externe, a făcut de-a lungul vremii declaraţii fie prea prudente, fie nu tocmai potrivite, fie destul de în contradicţie cu regulile diplomaţiei.

Aşa că decontul nu prea are cum să fie în favoarea României.