Săptămâna care se încheie a fost dominată de trei personaje şi două evenimente: Traian Băsescu, în prima parte a săptămânii, PSD, la finalul  săptămânii, şi Klaus Iohannis, prin absenţa poziţionării sale pe temele fierbinţi şi a interesului de neînţeles pentru Avram Iancu. Să le luăm pe rând.

Traian Băsescu îşi dărâmă singur moştenirea

Pe fostul preşedinte al României gura îl bagă în belele. Chemat să se prezinte la Parchet în calitate de suspect în dosarul de ameninţare deschis după plângerea Gabrielei Firea de acum un an, fostul şef de  stat a lansat un atac dur la adresa lui Niţu şi a Gabrielei Firea de pe treptele PMP, cu 48 de ore înainte de momentul venirii la Parchet. Ulterior, fostul preşedinte a publicat şi dovezile la acuzaţiile aduse Gabrielei Firea, cum că ar fi transferat fondurile Securităţii spre grupul media al lui Dan Voiculescu. În ziua audierii la Parchet, Traian Băsescu nu a făcut declaraţii acolo, dar a avut o nouă ieşire mediatică, seara, tot pe treptele PMP, în care şi-a continuat linia de mesaj.

Din tot acest tablou se desprind următoarele concluzii:

-       Traian Băsescu nu ştie să gestioneze perioada post-preşedinţie. Calitatea de Preşedinte îi dădea nişte limitări de poziţionare şi atitudine pe care acum nu le mai are. Iar acest lucru îi dăunează politic.

-       Ceea ca nu înţelege acum Traian Băsescu este că el îşi cheltuie acum capitalul politic cu care a plecat de la Cotroceni. Altul îi va fi greu să construiască, aşa că rezervele trebuie folosite cu înţelepciune.

-       Prin poziţionările sale publice, Traian Băsescu îşi neagă narativul personal de luptător pentru consolidarea statului de drept. Un sistem de justiţie funcţional este marele merit al fostului Preşedinte şi este una dintre emblemele sale. De câte ori se poziţionează agresiv pe acest domeniu, el practic îşi subminează moştenirea.

-       Traian Băsescu are nevoie de o activitate politică susţinută. Nu poate continua să folosească la nesfârşit treptele PMP drept podium, cu atât mai mult cu cât nu are nicio calitate formală în PMP. Fie îşi asumă o activitate politică, fie îşi calculează mai bine ieşirile publice.

-       Traian Băsescu stăpâneşte foarte bine simbolicul. Fostul Preşedinte a ştiut să nu se oprească la declaraţii pe treptele Parchetului, tocmai pentru a nu oferi adversarilor săi poza cu el şi cu sigla Parchetului General în spate.

PSD vrea să transmită linişte, dar multe întrebări rămân fără răspuns

PSD, care trebuia de mult să fi avut un Congres după alegerile prezidenţiale din 2014, a avut un Consiliu Naţional, care era conceput drept un eveniment pentru liniştea lui Victor Ponta. Social-democraţilor le-a ieşit pe jumătate planul.

Adrian Năstase a fost înlocuit de Rovana Plumb, o apropiată şi o prietenă a lui Victor Ponta, dar şi o apropiată, în trecut, a lui Adrian Năstase. Aici planul de liniştire a lui Ponta a funcţionat. Al doilea for din partid, după Congres, este condus de un lider care este orice, dar nu complotist şi uzurpator. Apoi a urmat o zi şi ceva de discursuri şi învăţăminte, prezentarea raportului Preşedintelui PSD şi ceea ce trebuia să fie o analiză onestă a PSD după pierderea prezidenţialelor. Aici lucrurile or fi mers ca după scenariu, dar nu s-au văzut aşa cum se aşteptau organizatorii. Din câteva motive:

-       Pentru a convinge că este o pluralitate de opinii, nu strică să şi ai oameni cu opinii diferite. Altfel, devine totul un concrus de căutat sinonime.

-       Să oferi un spin politic realităţii este una, însă prea multă proiecţie a realităţii te face să pari rupt de lume.

-       O identitate politică este cu mult mai mult decât auto-proclamarea ei.

Raportul preşedintelui PSD, un document care se dorea o radiografie completă a ultimilor 5 ani de mandat al lui Victor Ponta în fruntea PSD, a fost o lectură mai mult decât mistificată.

În primul rând, pentru că acei care au construit materialul pentru Victor Ponta nu au ştiut cum să introducă de mai multe ori în text ideea că partidul a câştigat 3 din cele 4 alegeri la care a participat din 2010 şi până acum. Ceea ce este corect, doar că cea de-a patra, competiţia prezidenţială, a făcut cât toate celelalte la un loc. Şi mai este un aspect nemenţionat: PSD a pierdut şi referendumul din 2012, ceea ce înseamnă că oricât de bun ar fi la alegerile de rutină, PSD nu poate să câştige când vine vorba de premiul cel mare: preşedinţia. Cotroceniul, asediul după ratarea căruia au căzut Năstase şi Geoană, este cu mult mai mult decât o notă de subsol în parcursul social-democraţilor din ultimii cinci ani.

În al doilea rând, pentru că există o disonanţă cognitivă majoră faţă de Ion Iliescu. De unde fostul preşedinte al PSD a fost unul dintre motivele majore invocate de Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta pentru pierderea prezidenţialelor din 2014 (mai precis, atitudinea publicului faţă de Iliescu), acum documentul lui Victor Ponta conţine referiri pozitive la “epoca Iliescu” şi împarte istoria PSD în perioada condusă de fostul preşedinte al României şi “epoca post-Iliescu”. Contextualizarea este pozitivă. Spre exemplu, aflăm că abia sub Victor Ponta PSD a ajuns la prezenţa în Parlament de pe vremea epocii lui Iliescu.

În al treilea rând, pentru că raportul Preşedintelui PSD este lipsit de orice substanţă ideologică reală, aşa cum, în mare măsură, a fost şi discursul său. Frica de o stângă angajată în mod real politic, nu doar o stânga-spectator, precum Syriza sau Podemos, care sunt catalogate drept extremă stânga în documentul PSD, lipsa oricărei discuţii despre muncă, la nivel conceptual, altfel decât prin raportarea numărului de angajaţi, însăşi discuţia despre angajaţi (deci cu o componentă care este mai curând aplecată spre capital decât spre muncă), absenţa oricărei discuţii despre capital, alta decât despre cum poate şi trebuie să fie acesta stimulat şi protejat, menţionarea ca obiectiv expres susţinerea “clasei de mijloc”, în timp ce “clasa muncitoare” nu primeşte nici măcar o referire în treacăt, toate acestea fac ca evenimentul de la final de săptămână să fie în mod clar un exerciţiu ratat de comunicare politică pentru un partid de stânga şi pentru un lider de stânga. Este de fapt şi unul din reproşurile lui Adrian Năstase, care a sugerat că PSD ar trebuie să se orienteze şi către electoratul "socialist", care altfel poate opta pentru variante politice populiste sau extreme. Distincţia dintre un partid social-democrat şi orientarea social-liberală a guvernării trebuie citită din unghiul strategiei politice, dar prejudiciul adus identităţii şi ideologiei este evident.

În fine, justiţia. La Consiliul Naţional al PSD justiţia a fost ca un elefant roz în mijlocul camerei la care toată lumea se uită, dar despre care nimeni nu vorbeşte pentru că nu ştie ce să spună. Robert Negoiţă şi Liviu Dragnea au încercat glumiţe cu înţeles, un primar din ţară a vorbit pe şleau, mulţi vorbeau pe la colţuri, dar toată tensiunea a rămas neevacuată. PSD se crede în continuare o victimă a justiţiei, doar că acum îi este frică să mai spună asta, să nu supere procurorii. Această stare însă nu se poate menţine la nesfârşit. Fie PSD spune ce crede, şi atunci partidul nu înnebuneşte, dar pierde major puncte, fie continuă să tacă, iar la un moment dat ceva va răbufni. Altfel, gesturile sunt făcute cu jumătate de măsură: PSD a votat o rezoluţie care conţine nişte principii de integritate, dar nu modificările propriu-zise la Statut. Testul integrităţii va fi dat în Parlament, la voturile de încuviinţare a reţinerii şi arestării. În plus, nu este clar ce se va întâmpla cu personaje politice precum Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul referendumului din 2012. 

Concluzia este că PSD vrea să proiecteze linişte atât de tare încât se panichează făcând asta. Iar gesturile trădează starea din partid. Pentru cel mai mare şi mai puternic partic din România, este totuşi de înţeles cum niciun lider nu a vrut să stea la prezidiu, în faţa partidului, ci în primul rând, cu partidul în spate. Mesajele transmis este că aceşti conducători se bazează pe protecţia şi pe sprijinul membrilor de partid, nu că sunt nişte lideri care ar ridica steagul orice s-ar întâmpla. Victor Ponta a vrut un Consiliu pentru liniştea sa, dar nu l-a obţinut.

 În continuare, în PSD sunt chestiuni esenţiale rămase fără răspuns:

·      care sunt cauzele pierderii alegerilor prezidenţiale în 2014?

·      este bine sau nu ca partidul să rămână la guvernare până în 2016? Dacă da, care este strategia de cimentare a majorităţii parlamentare?

·      care este, realist, planul pentru ca partidul să rămână la guvernare după alegerile parlamentare din 2016?

Prea puţin, prea triumfalist, prea pe aceeaşi voce s-a răspuns acestor întrebări în Consiliul Naţional al PSD. Partidul operează cu un concept neproductiv al unităţii şi solidarităţii şi evită să dezbată în public temele esenţiale pentru destinul său politic. La un moment dat, tensiunea din interior nu va mai putea fi ţinută sub capac. Aşa cum arată lucrurile, PSD nu are astăzi un plan B legat de ce se întâmplă dacă pierde în acest an guvernarea. Implozia nu e tocmai o variantă de ignorat, în lipsa unei pregătiri serioase. Eşecurile electorale, tensiunea dintre centru şi teritoriu, asumarea social-liberalismului, toate sunt linii de rift în PSD.

 Klaus Iohannis, monarhul de la Cotroceni

Perspectiva tot mai frecventă pe care o ai despre România lui Klaus Iohannis este cea a unei monarhii constituţionale. Preşedintele este prezent nu atât prin substanţă, cât prin gesturi şi vizite simbolice. Din această perspectivă pot fi interpretate recentele deplasări în Ucraina şi la Bruxelles, la Consiliul European de primăvară. Iohannis intră într-o rutina a funcţiei, fără a puncta hotărât propriile obiective şi fără a defini, în era DNA, e adevărat, agenda publică.

 Altfel, pe mulţi i-a contrariat decizia legată de legea cu Avram Iancu. Opinia este că Preşedintele, în dorinţa de a se diferenţia, ar fi putut găsi teme cu mult mai importante.

Sumarul Smart Politics:

Evenimentul săptămânii: Congresul Naţional al PSD, pentru că am putut să aflăm cum de ce o aproape-victorie-dar-nu-totuşi nu trebuie sancţionată, ba chiar sărbătorită şi pentru că am aflat că procuratura este meseria viitorului. Şi nu în ultimul rând pentru că am aflat cine sunt primăvara în România: Ponta şi Plumb.

Personajul săptămânii: Traian Băsescu, pentru că fostul şef de stat aplică principiul “eu te-am făcut, eu te omor” şi asupra persoanei sale.

Cine a câştigat. Cine a pierdut

Victor Ponta a pierdut prin declaraţia “Şi eu dacă trăiam în străinătate şi vedem la televizor ce-i la secţiile de vot, aş fi venit să votez contra lui Ponta, că el e de vină pentru ceea ce s-a întâmplat”. În plus, premierul a căutat să câştige ceva puncte printre PSD-işti, dar a pierdut mai multe puncte în rândul publicului larg după un Consiliu care nu a avut puls. Ponta şi-a securizat situaţia în partid şi şi-a permis să anunţe şi aşteptatul Congres, unde realegerea sa depinde de un singur lucru: rămânerea la guvernare. Dacă PSD ajunge în opoziţie, probabil Ponta nici măcar nu va candida.

Klaus Iohannis a punctat pe dimensiunea de securitate şi politică externă, dar şi-a prins urechile într-o bălmăşeală legislativă de neînţeles pe marginea legii de conferire a titlului de Erou al Naţiunii Române lui Avram Iancu.

Care sunt mizele de comunicare. Cine ce urmăreşte

Traian Băsescu urmăreşte să rămână relevant. De asta şi face dezvăluiri, ca să proiecteze putere şi relevanţă. Scenariul de coşmar pentru fostul preşedinte este uitarea şi indiferenţa. Când nu va mai genera ştiri, Traian Băsescu nu va mai exista. E deja prea multă frică de irelevanţă în gesturile acide ale fostului Preşedinte.

Victor Ponta urmăreşte să pară stăpân pe situaţie. Opoziţia sa în partid este practic nulă, însă pericolul pentru Ponta nu este un candidat surpriză care să îi la locul, ci ca PSD să se gripeze din interior. Nu o preluare ostilă este scenariul de coşmar, ci o implozie.

Klaus Iohannis joacă sigur, pe cartea politicii externe, proiectând forţă instituţională, însă pentru preşedinte va veni un moment în care nu va mai putea ocoli politica internă. Iar absenţa de până la acel moment va ridica ştacheta foarte mult pentru când preşedintele va trebui să se pronunţe, ca un fotbalist de anvergură care revine pe teren pentru prima dată după o accidentare îndelungată. Prima partidă va conta mai mult decât cele de dinainte.

Ce urmează

Intrăm într-o nouă săptămâna în care reperele sunt fixate tot de DNA: Şova, Vâlcov, Nicolescu. Criteriile de integritate ale lui Ponta vor da testul în Parlament. Angajamentul din faţa Consiliului Naţional va conta prea puţin dacă Senatul va ignora cererile procurorilor. Aici este o mănuşă şi pentru Klaus Iohannis, care ar putea fi pus în situaţia de a lua atitudine faţă de un Parlament care blochează justiţia.

Vine săptămâna Codului Fiscal, în care Guvernul va trimite Senatului spre analiză viziunea social-liberală asupra taxării. Testul în acest caz este mai degrabă pentru PNL, care rămâne incapabil să propună o viziune suficient de articulată şi de diferită faţă de Guvern. Cum arăta şi Ponta, PNL este un partid care aşteaptă cadouri de la Santa Klaus sau de la Moş DNA.

Cel mai probabil, România va avea un nou ministru de finanţe la sfârşitul săptămânii viitoare. După Darius Vâlcov, a cărui situaţie Ponta a tratat-o neatent, acceptându-i demisia după ce a venit cererea de reţinere şi arestare, un kamikaze este aşteptat în Apolodor 17.