Un băiat vesel într-o ţară tristă

Aţi ghicit, e vorba de Victor Ponta! Ultimile lui isprăvi m-ar fi îndemnat să aleg titlul: „Un mistreţ lăsat liber în grădina de zarzavat!” Dar nici insul n-are anvergura mistreţului, nici ţara nu arată a prosperă grădină de zarzavat. Domnul Ponta nu e „prost”, în sensul curent al termenului. E băiat „isteţ”, miştocar, mare strateg de mici fiţe mediatice.

Nimic din alcătuirea sa nu l-ar fi calificat, într-o ţară normală, pentru funcţia de prim-ministru. Necopt („cîrlan” după vorba lui Ion Iliescu), fără nicio performanţă profesională anterioară, obrăznicuţ fără strălucire, necinstit în evoluţia sa academică, lipsit de competenţă şi viziune financiar-economică, educat frugal şi adesea prost-crescut, pe scurt un carierist oarecare care a ajuns, brusc, în copac… Fericit să apară la televizor şi să se tragă în poză cu „înalţi reprezentanţi” ai forurilor planetare care, formal, sunt obligaţi să-l ia în serios, Victor Ponta a pierdut, în mod vădit, simţul orientării, iar despre răspundere personală şi instituţională, despre priorităţile ţării (distincte, totuşi, de imaturul lui joc de glezne) nu pare să aibă nici cea mai mică idee.

Iau ca exemplu dispariţia lui din spaţiul public în timpul vizitei-fulger făcute în România de subsecretarul de stat american, dna Victoria Nuland. N-am decît două explicaţii posibile ale unei astfel de absenţe: omul pluteşte bezmetic pe altă lume sau, pur şi simplu, l-au lăsat nervii. Tehnic vorbind, ar fi putut invoca două scuze.

1. Vizita a fost anunţată oarecum în pripă, drept care agenda premierului n-a mai putut să o includă. Cam aşa a ales să ambaleze mîrlănia ministrul nostru de externe (deşi şi el ar fi putut avea o agendă gata făcută, ca să nu mai vorbesc de agenda preşedintelui).

2. Dna Nuland e mică în grad şi deci nu e musai să fie primită la nivel înalt. Iarăşi, te întrebi de ce, în acest caz, n-a fost primită, la externe, de un secretar de stat sau de un director general?

În realitate, dna Nuland a fost trimisă la Bucureşti ca reprezentant („emisar”) al guvernului american.  În asemenea situaţii, misiunea bate gradul (las la o parte că avem de a face cu un fost reprezentant al SUA la NATO şi că, politic vorbind, Victoria Nuland e un personaj foarte influent, cu relaţii importante la vîrf, în lumea afacerilor şi în cea a mediilor). Nu numai raţiuni care ţin de „tradiţia” (destul de subţiată) a „ospitalităţii” autohtone, dar şi un minim calcul de oportunitate ar fi trebuit să devină, pentru premier, un argument prioritar în decizia de a se întîlni cu diplomatul de dincolo de ocean. Sau, ca să invoc un argument mai pe înţelesul lui, ar fi trebuit să nu evite întîlnirea, fie şi numai pentru a contracara politic întîlnirea dnei Nuland cu Traian Băsescu, adversarul numărul unu, singura temă consecventă a gîndirii Ponta.

Dar primul nostru ministru a şters-o! Nici cei din jur nu l-au ajutat prea mult să iasă, cît de cît, basma curată. Marele patriot român György Frunda a regăsit, fără efort, retorica „Scînteii” din anii proletcultului, cînd arestările politice din lagărul comunist erau eludate prin invocarea Ku-Klux-Klanului şi a şomajului capitalist. G.Frunda nu vrea ca ţărişoara lui, România, să fie tratată ca o colonie. Domnia Sa nu observă că România este deja o colonie, numai că sub controlul unei găşti de căpătuiţi mediocri, alcătuită din localnici întreprinzători. Pe de altă parte, i-aş aminti acestui vajnic apărător al naţiunii că Statele Unite au oarecare îndreptăţire să ne supravegheze. Sunt o democraţie consolidată, au scos Europa din catastrofă de două ori, pe vremea războaielor mondiale din veacul trecut şi se află cu noi într-o relaţie de parteneriat strategic.

Noi avem nevoie de investiţiile lor, nu ei de ale noastre, noi am vrut în NATO, noi am fost cei avantajaţi să avem o investiţie de sute de milioane de dolari pentru baza militară de la Deveselu, ş.a.m.d.

De la bietul Palada nu era nimic inteligent de aşteptat. A declarat candid că nu ştie nimic despre programul primului ministru, întrucît acesta se află în concediu. Într-adevăr, cum să ştie purtătorul de cuvînt al guvernului cu ce se ocupă şeful guvernului? Cireaşa de pe tort a fost contribuţia dlui Liviu Dragnea, vice-prim-ministru în acelaşi guvern. „Nu tot timpul cînd pleacă undeva, Ponta trebuie să-mi spună mie. Habar n-am unde e!” Aţi înţeles? Trăim într-o ţară în  care omul 2 din guvern nu ştie, clipă de clipă, unde e omul 1! Şi dacă se întîmplă vreo drăcie? Dacă e nevoie de o decizie urgentă? Domnul Dragnea ori chiar nu ştie nimic despre şefu`, ori minte! Ambele variante pendulează între jenant şi înspăimîntător!

Te uiţi, auzi, şi nu-ţi vine să crezi! Cine sunt băieţii ăştia? De unde au apărut? Ce vor de la noi? Ce-au de gînd? Măcar să se înţeleagă între ei, să fie la o vorbă, să cadă puţin pe gînduri înainte de a deschide gura! Să facă un minim efort să pară inteligenţi şi responsabili!

Nu-i nimic. Victor Ponta o să apară din nou. O să facă două-trei glumiţe „maliţioase” cu gazetarii şi o să ne anunţe, profetic, că Traian Băsescu nu mai are decît trei sute şi ceva de zile pînă pleacă de la Cotroceni. Adică timpul va rezolva de la sine ceea ce el, Ponta, nu poate rezolva. Iar în 2015 vom intra în paradis! Cu Ponta, Dragnea, Palada, Frunda şi toată liota de băieţi veseli într-o ţară din ce în ce mai tristă…