În primul rând - că VVD a rezistat de două ori mai mult decât Grindeanu şi Tudose. Instabilitatea adusă de primele două guverne PSD-ALDE e ceva unic în istoria de după 1989. Această tendinţă a fost oprită întrucât, spre deosebire de predecesorii ei din 2017, VVD s-a vădit a fi marioneta perfectă a lui Liviu Dragnea. I se spune, de altfel, Docila. Nu participă nici măcar de formă la luarea deciziilor. Singurul lucru pe care ea nu l-a asumat este o OUG referitoare la amnistie. E posibil ca şeful PSD să caute încă momentul prielnic.

De fapt, instabilitatea n-a dispărut, ci s-a mutat în interiorul cabinetului: nu mai puţin de nouă miniştri au fost schimbaţi, în general cu figuri la fel de puţin cunoscute ca titularii iniţiali. Înlocuirile au fost justificate, înainte de orice, de disputele din PSD. Pe de altă parte, întrucât preşedintele Iohannis s-a arătat ceva mai vioi după ce i s-a reproşat că a dat „o nouă şansă PSD“, VVD n-a putut face alte două remanieri, iar în prezent echipa de la Palatul Victoria funcţionează cu doi interimari.

În al treilea rând, ar fi de reţinut că prima femeie care ocupă la noi poziţia de premier, cvasi-necunoscută în clipa numirii, e ştiută acum de mai toată lumea pentru gafele ei. E vorba, întâi de toate, despre greşeli de limbă: VVD s-a arătat incapabilă nu doar să rostească discursuri libere, ci şi să citească în mod corect ce i se pune în faţă. A făcut şi nenumărate gafe diplomatice, cea mai penibilă fiind confuzia Podgorica-Priştina. Foarte jenantă - în primul rând, faţă de statul Israel - e (in)decizia privitoare la mutarea ambasadei noastre la Ierusalim.

Şi în plan european guvernul instalat acum un an s-a remarcat printr-o poziţie inconsistentă. Critica instituţiilor de la Bruxelles s-a extins de la Comisie (beştelită pentru rapoartele MCV) la Parlamentul European, care a adoptat o rezoluţie critică, reproşând Bucureştiului deriva statului de drept. Când a venit la Strasbourg, Dăncilă a vorbit precum aşa-numiţii „suveranişti“: „nu sunt aici ca să vă dau socoteală“. De altfel, ea s-a răfuit şi cu grupul politic din care făcea parte când era în PE, fiindcă acesta a votat contra guvernului ei.

Se poate şi mai rău? Da, întrucât cabinetul este controlat de o reţea de corupţie, iar guvernarea e redusă la ideea distribuirii de beneficii băneşti contra toleranţei faţă de încălcarea legii. Situaţia s-ar înrăutăţi dacă la Cotroceni ar ajunge un membru PSD (sau din satelitul ALDE): o putere monolitică ar fi şi mai agresivă la adresa libertăţilor decât cea de azi. Şeful statului e prizonierul majorităţii, dar - din când în când - el interpretează rolul de adversar al nedreptăţilor şi abuzurilor. A pica sub acest prag ar fi o catastrofă.