Un 11 septembrie diferit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum fix un an, pe 11 septembrie 2018, clasa politică din România a arătat la cel mai înalt nivel că nu este capabilă să-şi apere cetăţenii în faţa discriminării, principalele partide politice din România (cu o excepţie notabilă) solidarizându-se în Senatul României pentru a da undă verde organizării referendumului pentru familie care avea să aibă loc o lună mai târziu.

11 septembrie 2018 poate fi considerată una dintre acele zile ruşinoase din istoria parlamentarismului românesc, când s-a văzut goliciunea elitelor politice, cedând în faţa presiunilor grupurilor conservatoare şi aprobând cu 107 voturi pentru, 13 împotrivă şi 7 abţineri, proiectul legislativ constituţional de modificare a articolului 48 din Constituţie, privind definiţia familiei.

Încă din vara lui 2018, la aproximativ o săptămână după decizia CCR în cazul Adrian Coman, prin care Curtea Constituţională sublinia că şi cuplurile gay intră sub sfera familiei, Liviu Dragnea iese public pe 24 iulie şi spune că PSD doreşte referendum pentru familie în toamnă. Legea referendumului fusese şi ea promulgată pe 6 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, nimic nu mai stătea în calea organizării mult-aşteptatei consultări populare. Pe 2 august atât Dragnea, cât şi PSD, într-un Comitet Executiv la Mamaia, au luat şi decizia politică de a merge înainte cu referendumul.

S-a speculat mult şi probabil se va mai specula cu privire la motivele pentru care PSD-ul lui Dragnea a împins pedala de acceleraţie pe referendumul pentru familie, printre cele mai comune argumente găsindu-se acela că Dragnea era conştient de scăderea de popularitate a sa şi a partidului, prin urmare a căutat o temă pe care să o paraziteze pentru a se re-legitima în ochii electoratului. Mai mult, trebuie subliniat şi faptul că votul din Senat a avut loc la fix o lună după incidentele violente de pe 10 august 2018. Putem spune cu încredere că PSD a căutat la vremea respectivă o temă prin care să distragă atenţia de la problemele politice ale zilei.

Deja pe 11 septembrie se ştia că şansele ca iniţiativa legislativă constituţională să fie adoptată sunt extrem de mari, în condiţiile în care principalele partide politice declaraseră public de mai multe ori că sprijină organizarea unui referendum.

Dezbaterile din Senat reprezintă o mostră de partizanat în favoarea aşa zisei familii tradiţionale. Rând pe rând, senatorii Şerban Nicolae, Beniamin Leş şi Titus Corlăţean (PSD), Daniel Zamfir şi Dorin Bădulescu (ALDE), Eugen Pîrvulescu (PNL) sau Gheorghe Baciu (PMP) s-au perindat pe la microfonului plenului camerei superioare pentru a argumenta pentru un vot favorabil privind modificarea articolului 48. Lăsând la o parte trimiterile obsesive ale acestora la viitorul copiilor, la Dumnezeu, la suveranitatea României, de subliniat ar fi discursul lui Corlăţean, care a atacat alte argumente împotriva organizării referendumului, respectiv cheltuielile unui referendum sau competenţa naţională asupra căsătoriei în contextul mai larg, european.

Românii, în schimb, au dat o palmă elitelor politice, un prim semnal că România pe care ne-o dorim cu toţii arată diferit faţă de România celor 107 senatori care au votat atunci în favoarea organizării referendumului.

Doi senatori au avut poziţii ferme împotriva organizării referendumului, respectiv Vlad Alexandrescu şi Florina Presadă (USR), care au ales să sublinieze că organizarea unui plebiscit privind familia nu este o prioritate pentru România. De amintit şi intervenţia senatoarei PNL Iulia Scîntei care a marşat pe vicierea procedurii de modificare a Constituţiei (lucru infirmat ulterior de Curtea Constituţională).

În final, votul covârşitor dat de Senat a arătat că jocurile erau făcute. Voturile împotrivă au venit din partea tuturor senatorilor USR (Vlad Alexandrescu, Allen Coliban, Silvia Dinică, Ramona Dinu, George Dircă, Nicu Fălcoiu, Cristian Ghica, Mihai Goţiu, Dan Lungu, George Marussi, Radu Mihail, Florina Presadă şi Adrian Weiner), iar abţinerile au venit de la UDMR (Antal Lorand, Novak Csaba, Turos Lorand) şi PNL (Florin Cîţu, Daniel Fenechiu, Alina Gorghiu şi Iulia Scîntei).

Interesant a fost în ziua respectivă şi faptul că nu a fost folosit votul electronic, iar intenţia de vot s-a făcut nominal, prin strigare. Rând pe rând, senator după senator, se auzea un DA hotărât, pentru modificarea Constituţiei. Astăzi, în perspectiva eşecului ulterior al referendumului, acele DA-uri arată falimentul moral al politicienilor şi deconectarea acestora de realităţile societăţii româneşti.

Putem spune cu încredere că PSD a căutat la vremea respectivă o temă prin care să distragă atenţia de la problemele politice ale zilei.

Comunitatea LGBT şi aliaţii nu au stat impasibili la votul de acum un an. Imediat după rezultatul votului, pe Facebook a explodat cuvântul #boicot, un semnal clar că strategia de înfrângere a referendumului avea să fie neprezentarea la vot.

În stradă, pe de altă parte, câteva sute de persoane, la îndemnul MozaiQ, au ieşit să-şi exprime dezacordul cu votul dat de Senat, în Piaţa Universităţii, la protestul „Lăsaţi-ne să iubim!“, semn că va exista o rezistenţă la tăvălugul politic care urma.

Astăzi, în perspectiva eşecului ulterior al referendumului, acele DA-uri arată falimentul moral al politicienilor şi deconectarea acestora de realităţile societăţii româneşti.

Povestea campaniei electorale care a urmat după votul din Senat este una complexă şi include atât instituţii publice, puteri ale statului, societate civilă, biserică, mass media, iar deznodământul îl ştim, un eşec răsunător pe 7 octombrie 2018. Cert este că în acea zi de 11 septembrie senatorii nu au fost capabili să îşi asume responsabilitatea pentru dezbinarea pe care o generau în societate. Românii, în schimb, au dat o palmă elitelor politice, un prim semnal că România pe care ne-o dorim cu toţii arată diferit faţă de România celor 107 senatori care au votat atunci în favoarea organizării referendumului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite