UMF Târgu-Mureş: PSD îi joacă pe maghiari la două capete

UMF Târgu-Mureş: PSD îi
joacă pe maghiari la două capete

Szabo Bella, reprezentantul profesorilor maghiari, şi Szilaghy Tibor, prorectorul demisionar de la UMF Târgu Mureş Foto: citynews.ro

Prorectorii maghiari de la UMF Târgu-Mureş şi-au depus demisiile în semn de protest faţă de faptul că, deşi Guvernul Ponta a promis UDMR înfiinţarea liniei de predare în limba maghiară ca parte a programului de guvernare, agenţia de acreditare de pe lângă Ministerul Educaţiei a refuzat acreditarea

Ştiri pe aceeaşi temă

Prorectorul Szilagy Tibor, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, alături de doi prodecani (Frigy Attila şi Şipoş Emeşe) şi-au depus demisiile vineri, în urma discuţiilor avute cu profesorii români în prezenţa ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, pentru că nu au primit promisiuni ferme în legătură cu înfiinţarea liniei de predare în limba maghiară.

Demisiile au venit în lanţ, după ce s-au încheiat negocierile cu privire la înfiinţarea Secţiei cu predare în limba maghiară. Szilagy Tibor a declarat că „profesorii şi studenţii nu cer decât respectarea Legii Educaţiei din anul 2011, lege care prevede înfiinţarea învăţământului în limba maghiară, dar pe care Senatul UMF nu o respectă. De asta ne-am dat demisia, iar ceilalţi colegi au semnat că nu vor veni la şedinţele Senatului UMF, ale Consiliilor Profesorale şi ale Consiliilor Departamentelor unde sunt membri“.

Reprezentantul cadrelor didactice maghiare de la UMF Târgu-Mureş, profesorul dr. Szabo Bella, a spus: „Declaraţia pe care profesorii maghiari au dat-o că nu se vor prezenta la şedinţele acestor foruri nu a fost semnată nominal, ci de conducerea Consiliului liniei maghiare. Această declaraţie a fost depusă în conformitate cu hotărârea Adunării Generale din 1 aprilie. Deci conducerea Consiliului liniei maghiare a semnat în numele cadrelor didactice maghiare din aceste foruri“.

Negocierile continuă
Demisiile dascălilor nu au fost acceptate de către Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu-Mureş. „Nu am acceptat demisia niciunuia dintre ei. Am să propun din nou discuţii, vom continua negocierile, probabil miercuri vom şti mai mult“, a declarat Leonard Azamfirei. Profesorii maghiari cer introducerea limbii maghiare la lucrările practice, pe lângă limba română, şi grupe de studenţi care să înveţe numai în limba maghiară.

Discuţiile care au avut loc între profesorii români şi cei maghiari, la care a fost prezent şi Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, nu au pus însă punct problemelor ivite la UMF Târgu-Mureş. Punctul 7 al protocolului încheiat acum doi ani şi care priveşte înfiinţarea departamentelor maghiare a dus din nou la eşuarea negocierilor. Profesorii maghiari cer cu tărie respectarea protocolului, adică un departament maghiar, chiar de anul viitor. Deşi profesorii maghiari insistă cu înfiinţarea departamentului maghiar, este nevoie de o altă evaluare a ARACIS, agenţia de evaluare şi acreditare a universităţilor.

Mihnea Costoiu a declarat că este o problemă falsă. „Cred că dialogul între cele două părţi ar trebui să continue“, a spus ministrul. Mai mult, Costoiu susţine că o acreditare pe termen lung nu poate fi dată fără acordul ARACIS, care la ultima evaluare a arătat de ce nu e justificată înfiinţarea departamentului maghiar.

„O decizie greşită“, a subliniat Mihnea Costoiu, referindu-se la demisii şi proteste. „Dialogul rămâne în continuare singura cale de rezolvare a problemelor. Ministerul a monitorizat atent  aplicarea punctelor din protocol şi au fost rezolvate“, a adăugat ministrul. Rectorul UMF Targu-Mures, Leonard Azamfirei, a declarat că, dacă şi de data aceasta negoicerile vor eşua, va înregistra demisiile şi va delega atribuţiile altor persoane.

Promisiune deşartă
În timpul negocierilor cu UDMR pentru programul de guvernare, Victor Ponta şi-a luat angajamentul de a înfiinţa departamentul în limba maghiară de la UMF Târgu-Mureş. Înţelegerea a fost menţionată chiar şi în programul de guvernare, chiar dacă nu este specificată Universitatea din Târgu Mureş.  „În ceea ce priveşte învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, precum şi programele de învăţare a limbii şi literaturii materne, Guvernul va adopta, în urma consultării cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Parlamentul României, legislaţia subsecventă Legii Educaţiei Naţionale“, se arată în programul de guvernare PSD-UDMR.

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), formaţiune ce se luptă direct cu UDMR pentru voturile maghiarilor din Ardeal, a cerut demisia vicepremierului Kelemen Hunor şi a secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, Kiraly Andras, dacă nu vor reuşi să rezolve, până la sfârşitul acestui an universitar, problema înfiinţării departamentelor în limba maghiară. „Ne aşteptăm la o poziţie fermă a UDMR, iar membrii Uniunii din Guvern să protesteze şi chiar să demisioneze dacă nu au alte mijloace “, a spus vicepreşedintele PPMT Zakarias Zoltan.

Scandalul care a debarcat un guvern şi a format un altul
Scandalul UMF Târgu-Mureş a început în anul 2011, odată cu promulgarea Legii Educaţiei, care declara Universitatea „multiculturală şi multilingvă“, alături de Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş. În contextul noilor schimbări, era obligatoriu ca şi la UMF Târgu Mureş să se constituie linii sau secţii în limbile minorităţilor naţionale, aşa cum spunea lege şi aşa cum existau şi la celelalte două universităţi. Senatul universităţii, condus de români, nu a dorit însă să respecte aceste prevederi.

În 2012, la sfârşitul lunii martie, Cabinetul Ungureanu, din care făceau parte şi miniştri UDMR, a aprobat o Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studiu la UMF Târgu-Mureş. Actul normativ stabilea că la universitate va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză. În 4 mai 2012, în urma unei solicitări a conducerii române a UMF, Curtea de apel Târgu Mureş a suspendat aplicarea hotărârii de guvern. În ultimele zile de mandat, Guvernul Ungureanu a declarat recurs faţă de sentinţa de suspendare a HG.

Până să se judece în continuare procesul, nou instalatul Guvern Ponta 1, din care nu mai făcea parte UDMR, a retras recursul. De altfel, această hotărâre de Guvern a reprezentat una dintre temele moţiunii de cenzură a USL care a dus la căderea  Guvernului Ungureanu, după numai 78 de zile de mandat. Anul trecut, în luna martie, dată fiind retargerea recursului de către guvernul Ponta, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat definitiv HG privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF Târgu Mureş, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză.

Acum, silit de nevoia atragerii UDMR la guvernare, guvernul s-a angajat să respecte doleanţele maghiarilor, dar se poate prevala de faptul că ARACIS, o agenţie, cel puţin teoretic, autonomă faţă de guvern, a respins acreditarea liniei de predare în limba maghiară

Citeşte şi:

Şefii UMF Iaşi au atacat în contencios administrativ "taxa pe student străin", impusă prin ordonanţă guvernamentală

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: