Ultima lovitură a parlamentarilor înainte de vacanţă: pensii speciale şi pentru aleşii locali. Parlamentarii PNL au ieşit din sală

Ultima lovitură a parlamentarilor înainte de vacanţă: pensii speciale şi pentru aleşii locali. Parlamentarii PNL au ieşit din sală

Parlamentarii şi-au votat săptămâna trecută pensii specile pentru ei FOTO Arhiva Adevărul

După ce şi-au votat pensii speciale invocând faptul că sunt discriminaţi la calculul pensiei normale, parlamentarii au votat cu 88 de voturi „pentru” şi o abţinere pensii suplimentare pentru aleşii locali.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Senatorii au votat prima dată raportul cu amendamentele făcute pe repede-înainte în plen, 87 de senatori fiind „pentru”. Printre cele mai importante amendamente aduse proiectului de lege sunt acelea care prevăd că alesul local trebuie să opteze doar pentru o pensie suplimentară (mai precis, în cazul în care acesta a fost şi parlamentar şi ar beneficia şi de o altă pensie suplimentară, alesul local trebuie să aleagă doar una dintre pensiile suplimentare/speciale), dar şi amendamentul care punctează faptul că pentru a beneficia de o asemenea pensie trebuie ca perioada de mandat exercitată efectiv să fie de patru ani, nu de doi.
 
UPDATE PNL a anunţat că iese din sală.
 
UPDATE S-a reluat votul pentru propunerea privind posibilitatea susţinerii de amendamente. De data aceasta a a trecut propunerea. Au fost amendate mai multe puncte din lege
 
UPDATE S-a supus în plen un vot pentru accepttarea procedurii de susţinere de amendamente în plen. Propunerea nu a trecut, fiind înregistrate doar 81 de voturi pentru. Mai erau necesare două.
 
UPDATE Nicolae Dobra, senator PNL: Azi, din partea iniţiatorilor, nu a vorbit nimeni. Nimeni nu a veit să susţină ceea ce a propus. Din partea Guvernului nu avem nimic. Nimeni nu-şi asumă această responsabilitate. 
 
Noi, cei din PNL, suntem convinşi că nu soluţia pensiilor suplimentare e soluţia recunoaşterii meritelor primarilor.
Domnii primari sunt, poate, în prima linie a celor care muncesc cel mai mult, cel mai greu. Noi, cei de la PNL, susţinem creşterea indemnizaţiilor. E o susţinere care ţine de moment, nu de viitor. 
 
Ne vom ridica în momentul votului ca să se vadă cine e pentru această opţiune (n.r.vot pentru adoptarea proiectului de lege)

UPDATE Au început dezbaterile pe proiectul de lge prin care aleşii locali urmează să primească pensii speciale. Raportul Comisiei juridice e de adoptare. 

UPDATE Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este cel care conduce şedinţa. Anterior, Tăriceanu nu a participat la o şedinţă solemnă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, cu toate că acesta fusese organizator.


 Parlamentul urmează să voteze astăzi, în ultima din această sesiune legislativă, un proiect de lege prin care să le acorde pensii speciale şi primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene. Modul de calcul este identic cu cel al pensiilor speciale pentru parlamentari: numărul lunilor de mandat înmulţit cu 0,55% din salariul brut încasat lunar de un ales local. Proiectul de lege a fost semnat de parlamentari de la PSD, UNPR şi UDMR, exact partidele care au votat şi pentru adoptarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că PSD va vota proiectul de lege, ajuns la Senat, în calitate de cameră decizională.

Persistenţă în fals

„Eu le-am spus colegilor mei să se gândească totuşi că primarii nu au salarii mari. Primarii au foarte multe constrângeri şi foarte puţine drepturi“, a spus Dragnea, adăugând că primarii şi restul aleşilor locali au responsabilităţi mari, însă nu au dreptul, potrivit legii, să primească sporuri, la fel ca ceilalţi funcţionari publici.

Acelaşi argument l-a invocat şi preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea: „La indemnizaţie nu primeşti niciun spor. Eu cred că un primar merită din partea statului român un anumit respect pe care trebuie să-l dăm. Nu ştiu dacă e cea mai bună soluţie, dar este o dezbatere pe care trebuie să o avem“. Dragnea şi Zgonea susţin exact argumentele pe care le-au invocat şi atunci când au votat legea pensiilor speciale pentru parlamentari, adică pentru ei înşişi. Pe scurt, liderii PSD spun că, din moment ce aleşii locali nu pot primi sporuri, pensia li se va calcula doar din salariul de bază, deci va fi mică. Argumentul este fals din două motive. În primul rând, legea nu le interzice aleşilor locali să primească sporuri. „Drepturile băneşti cuvenite aleşilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condiţiile legii“, arată articolul 36 din Statutul aleşilor locali.

Apoi, faptul că aleşii locali nu primesc sporuri nu poate fi considerată o condiţie discriminatorie, care necesită compensaţii financiare. În aparatul de stat există foarte mulţi angajaţi care nu primesc sporuri şi cărora li se calculează pensia doar din salariul de bază. Pentru ei, nu există o lege a pensiilor speciale.

Săracii de ei…

Pentru ca sfidarea să meargă şi mai departe, parlamentarii îi aşează pe aleşii locali deasupra poporului. „Mulţi dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţiile de primar, viceprimar , preşedinte sau vicepreşedinte de CJ au plecat din sfera de activitate privată, renunţând la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităţilor locale“, se arată în expunerea de motive a legii.

Însă aleşii locali nu au fost obligaţi să se pună în slujba comunităţii locale, nu i-a forţat nimeni să candideze, ci au optat de bună voie pentru o funcţie aleasă. De aceea, soluţia de a primi pensii speciale care să compenseze cumva faptul că au avut salarii mici este total injustă. O rezolvare mult mai echitabilă a ar fi ca Parlamentul, prin lege, să le mărească lefurile aleşilor locali. Un salariu mai mare înseamnă o contribuţie mai mare la bugetul asigurărilor sociale, deci, în final, o pensie sporită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările