Alegeri prezidenţiale 2014. Udrea, mesaj către românce: Le putem face pe amândouă, familie şi carieră, pentru că suntem puternice

Alegeri prezidenţiale 2014. Udrea, mesaj către românce: Le putem face pe amândouă, familie şi carieră, pentru că suntem puternice

Elena Udrea FOTO Eduard Enea

Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, a lansat un mesaj către femeile din România cărora le cere să voteze o femeie preşedinte. „Dacă mă veţi ajuta să pot, va putea, de fapt, fiecare dintre voi!“, le îndeamnă Udrea pe femei să o voteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Redăm mai jos mesajul Elenei Udrea:
 
Sunt o femeie care, la fel ca multe dintre voi, a îndrăznit să acceadă şi să reziste într-o lume a bărbaţilor. Am cutezat să construiesc o carieră în politică, un domeniu mai mediatizat, dar şi mai greu, pentru că este despre puterea reală.
 
Bărbaţii sunt toleranţi cu femeile, sunt „open minded” în susţinerea carierei unei femei până la o limită: puterea şi controlul acţiunii şi al deciziei. Or, politica înseamnă să exerciţi puterea, să iei şi să impui decizii, să îi faci pe ceilalţi să le pună în practică.
 
Şi în alte domenii, chiar şi în cel casnic, lucrurile stau la fel. Superiorii te tolerează până ajungi în situaţia de a le lua locul, soţul îţi acceptă cariera până când rolul tău în familie devine mai important decât al lui: lucrezi într-o poziţie mai înaltă sau câştigi mai mulţi bani. Atunci, îngăduinţa încetează şi intervin conflictele ori condiţionările. Carieră sau familie!
 
Având copii ori fiind îndrăgostite, de cele mai multe ori luăm decizia de a renunţa la visele noastre. Şi eu am trecut printr-o alegere, chiar dacă divorţul a fost opţiunea soţului meu.
 
Cred însă că le putem face pe amândouă, familie şi carieră, pentru că noi, femeile, suntem puternice şi determinate.
 
Pentru asta, trebuie schimbate mentalităţi şi obişnuinţe, trebuie asumate roluri egale de către ambii parteneri.
 
M-am luptat să demonstrez că poţi fi blondă, poţi purta tocuri, poţi să vrei să arăţi bine şi în acelaşi timp să faci performanţă profesională.
 
Ca şi voi, am suportat umilinţe, jigniri nemeritate, mitocănii de tot felul. Nu m-au învins, ci m-au făcut mai mândră de faptul că sunt o femeie care a reuşit! Am depăşit prejudecăţile, pentru mine dar şi pentru toate femeile care vor să rămână feminine, să fie elegante, să aibă dragoste şi familie, dar să fie luate în serios şi să aibă cariere de succes.
 
Da! Am nevoie de timp pentru a merge la coafor sau pentru a-mi face unghiile. 
 
Da! Mă trezesc foarte devreme pentru a merge la sala de sport sau nu mănânc uneori o zi întreagă, pentru că nu găsesc răgazul. În schimb, niciodată nu am făcut rabat de la munca mea!
 
Ţin pasul cu bărbaţii, ba chiar fac unele lucruri mai bine ca ei! Sunt cel mai bun candidat la Preşedinţia României, pentru că am demonstrat că pot face ceva concret pentru România.
 
Dovadă stau cele peste 6000 de proiecte implementate cu succes în mandatul meu de ministru care au generat peste 100.000 de locuri de muncă.
 
Şi voi faceţi la fel! Pentru a demonstra calităţile voastre, munciţi de două ori mai mult. Multe dintre voi vă grăbiţi de la muncă spre casă pentru a avea grijă de copii sau pentru a pregăti masa şi sunteţi cu zâmbetul pe buze când se strânge familia la un loc, indiferent cât de grea a fost ziua la serviciu.
 
Cred că am demonstrat destul!
 
Este momentul să ne revendicăm dreptul de a face lucrurile care ne împlinesc, de a fi noi însene, nu doar de a ni se tolera toate acestea.
 
Pentru aceasta trebuie să luptăm pentru a schimba mentalitatea bărbaţilor, dar şi a multora dintre noi. Trebuie să ne susţinem mai mult, să le încurajăm pe cele care fac un pas înainte pe drumul acestei schimbări! Femeile sunt mai intuitive, privesc cu câţiva paşi înainte, examinează cu atenţie fiecare opţiune şi sunt capabile să ia cele mai potrivite decizii cu bunăvoinţă, creativitate şi grijă pentru ceilalţi.
 
Eu am curaj! Am ajuns aici! Reuşita mea este şi reuşita voastră! Haideţi să facem împreună ultimul şi cel mai important pas: o femeie Preşedinte!
 
Va fi schimbarea care va da speranţă milioanelor de femei care luptă la fel ca mine, altora şi mai multe care nu au curaj să o facă, dar îşi doresc să fie tratate egal bărbaţilor în societate şi acasă. Va fi dovada că se poate, vor deveni încrezătoare în ele însele şi vor spune:
 
Dacă Udrea a putut, putem şi noi!
Da, dacă mă veţi ajuta să pot, va putea, de fapt, fiecare dintre voi!“.
 
Citeşte şi:
 
 

După întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii Partidului Mişcarea Populară Mehedinţi, Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale 2014, a dat o fugă la festivalul “Toamna Severineană”, care are loc la acest sfârşit de săptămână la Drobeta Turnu Severin. A servit clătite şi tort de biscuiţi, a dat o mulţime de autografe,  dar s-a prins şi într-o horă oltenească.

Udrea, despre intervenţia lui Ponta în cazul Lukoil: O să ne amintim cu greu că a existat justiţie independentă, în vremea lui Traian Băsescu

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a afirmat că situaţia Lukoil şi intervenţia lui Ponta în acest caz demonstrează că dacă va ajunge preşedinte, Ponta va da ordine justiţiei şi îi va spune ce să facă.

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările