Udrea: „Dacă în SUA ar fi incriminat abuzul în serviciu, ar fi o ţară mai coruptă decât România“

Udrea: „Dacă în SUA ar fi incriminat abuzul în
serviciu, ar fi o ţară mai coruptă decât România“

Elena Udrea a fost invitata jurnalistului Silviu Mănăstire, la B1 TV, în ediţia de marţi seară a emisiunii „Dosar de politician”, unde a lăsat să se înţeleagă că priveşte cu suspiciune relaţia Ambasadei SUA cu Laura Codruţa Kovesi.  ”Ce numiţi corupţie la noi, la voi e lobby. Dacă în SUA ar fi incriminat abuzul în serviciu sau traficul de influenţă, ar fi o ţară mult mai coruptă decât România”, a susţinut fostul ministru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Udrea a spus că priveşte cu neîncredere intervenţiile, de orice fel, ale ambasadelor străine pe marginea luptei anticorupţie. Mai mult, aceasta a făcut mai multe declaraţii în cadrul emisiunii lui Silviu Mânăstire pe marginea vizitei pe care şeful statului german, Joachim Gauck, a făcut-o în România şi a laudelor pe care acesta le-a avut pentru DNA. Elena Udrea a pomenit şi de sprijinul pe care Ambasada SUA şi-l manifestă pentru DNA şi Laura Codruţa Kovesi, precizând că are rezerve referitoare la ”bunele intenţii” care ar sta la baza acestuia.

”Pe mine mă îngrijorează când o ambasadă străină premiază o instituţie de la noi. Îmi aduc aminte de lobby-ul pe care reprezentanţii ambasadelor îl fac în România pentru anumite firme din ţara lor, să obţină semnarea unui contract”, a spus Udrea.

”Ce numiţi corupţie la noi, la voi e lobby. Dacă în SUA ar fi incriminat abuzul în serviciu sau traficul de influenţă, ar fi o ţară mult mai coruptă decât România”, a continuat fostul ministru.

Totodată, în cadrul emisiunii lui Mănăstire, Elena Udrea a vorbit şi despre cabinetul Cioloş, pe care l-a acuzat de impasibilitate faţă de situaţia inundaţiilor din Moldova, amintind că acesta a fost mai preocupat de meciurile naţionalei de fotbal în loc să fie alături de sinistraţi.

”De mine s-a râs că am fost în opincuţe albe la inundaţii, de domnul Ponta s-a râs că a fost cu barca în Teleorman (…) Cine a fost zilele trecute lângă sinistaţii loviţi de viitură? Iohannis a fost plecat, domnul Dâncu a fost la meci, Cioloş a fost la meci ”, a mai adăugat Udrea, ca în final să-l întrebe pe Ion Cristoiu, invitatul lui Silviu Mănăstire,  ”Cine a decis ca acest guvern să conducă România?”

”Nu există nici un domeniu care să meagă în ţara asta, voi cei care conduceţi Romania, pentru cine o faceţi?”, a încheiat Udrea.

Toată lumea vrea să fie turnător la SRI

Mai departe, în cadrul aceleai emisiuni, fostul ministru a făcut referire şi la serviciile secrete, reclamând influenţa pe care acestea o au asupra instituţiilor statului de drept.

Toată lumea vrea să fie turnător la SRI. Să-i bage şi pe ei cineva în seamă. Eu aş continua să spun binomul SRI-DNA. La Colectiv, protestul care a fost crescut foarte mult, a avut ca consecinţă numirea acestui Guvern. Vin susţinuţi din diverse zone. Şi ajungem la zona serviciilor. Preşedintele României numeşte prim-ministru. Preşedintele României are nişte dosare penale, cu casa şi faptul că soţia dânsului a folosit un document fals pentru a obţine casele. Sunt procurori şi judecători numiţi cu sprijinul serviciilor. Cu nume şi prenume”, a mai spus Elena Udrea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările