UDMR are propriul candidat la prezidenţiale

Sâmbătă, preşedintele UDMR, dl. Kelemen Hunor, şi-a înscris oficial la BEC candidatura în vderea alegerilor prezidenţiale. Anunţase că o va face încă de vineri seară, cu ocazia unei apariţii la postul de televiziune Digi 24.

Apariţie în bună parte echilibrată care a mai dovedit o dată că dl. Kelemen, cu bunele şi relele sale, este ceea ce se cheamă un politician adevărat. Aşa cum, de altfel, au fost toţi preşedinţii Uniunii, din 1990 încoace, indiferent că s-au chemat Domokos Géza, Markó Bela sau Kelemen Hunor.

Faptul că UDMR are propriul său candidat la prezidenţiale mi se pare un fapt şi normal, şi, până la un punct, chiar de salutat. La urma urmei, este cum nu se poate mai firesc ca cea mai consistentă minoritate de pe teritoriul României să aibă candidatul său la cea mai importantă funcţie în Stat. Rămâne de văzut doar cât de reprezentativă mai este socotită respectiva Uniune în ochii maghiarilor din România. Şi aceasta în primul rând din cauza faptului că aceştia fie nu mai consideră că ar fi tocmai de actualitate ori în trend european existenţa unor partide cu caracter etnic declarat şi, în consecinţă, se  regăsesc în programele altor partide, fie deoarece se simt mai bine reprezentaţi de Partidul Civic Maghiar, considerat a fi mult mai radical şi între ale cărui deziderate se află la loc de cinste dobândirea autonomiei aşa-numitului Ţinut Secuiesc.

Tocmai din acest punct de vedere, scorul pe care îl va înregistra la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie dl. Kelemen Hunor va reprezenta pentru întreaga Uniune un test în privinţa gradului său de reprezentativitate. Să amintim în context că în anii 1996 şi 2000, atunci când candidatul acesteia la prezidenţiale a fost dl. Frunda György, domnia-sa a acumulat de fiecare dată 6, 2% din voturi, în 2004 dl. Markó Bela a trebuit să se mulţumească cu procentul de 5, 10 în vreme ce dl. Kelemen Hunor a avut în 2009 3, 82 % iar în 2014 ceva mai puţin. Doar 3, 47% din voturile valabil exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Aşa după cum spuneam, am urmărit vineri seara apariţia televizată a d-lui Kelemen Hunor. Am apreciat analiza făcută de domnia- sa situaţiei politice în care se află ţara, am fost în totalitate de acord  cu criticile formulate de preşedintele UDMR la adresa întregii Opoziţii, îndeosebi a PNL, care a ratat momentul oportun pentru depunerea mult invocatei şi promisei moţiuni de cenzură.

Împărtăşesc deopotrivă consideraţiile d-lui Kelemen Hunor la adresa încetinelii în decizii ori a deciziilor greşite ale preşedintelui Klaus Iohannis. Dl. Kelemen Hunor are dreptate în clipa când afirmă că nefericita experienţă a guvernării PSD trebuia stopată încă din ianuarie 2018 fiindcă era deja clar pentru oricine că Alianţa PSD-ALDE, cu cele două guverne ale sale eşuate, conduse de domnii Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, conduce ţara spre dezastru.

Marea problemă şi vulnerabilitate atât ale d-lui Kelemen cât şi ale UDMR, ca şi explicaţia faptului că tot mai numeroşi maghiarii din România ce nu se mai simt reprezentaţi de respectiva Uniune se află în realitatea faptului că aceasta adansat propriul ceardaş mult prea mult aşa cum i-a cântat PSD. Că a acţionat precum un vagon ataşat locomotivei cu mecanic prost, beat, iresponsabil pus în cabină de PSD, că a fost, cum se spune adesea, un fel de PSD unguresc. Pariez că pe 10 noiembrie, UDMR va primi nota de plată pentru asta. Rămâne de văzut cât de pipărată va fi respectiva notă. E pregătit oare dl. Kelemen să o achite?

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevărul.ro