UDMR se împiedică de harta lui Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protocolul politic semnat de Kelemen Hunor (stânga) şi Emil Boc prevede adoptarea legii regiunilor până în 2012
Protocolul politic semnat de Kelemen Hunor (stânga) şi Emil Boc prevede adoptarea legii regiunilor până în 2012

Graba cu care PDL vrea să „redeseneze“ România prin comasarea actualelor judeţe în mai multe regiuni nu este văzută cu ochi buni de liderii UDMR, conştienţi de pericolul pierderii funcţiilor la nivel local. Democrat-liberalii ar vrea concentrarea puterii administrative în opt regiuni, care se vor numi tot judeţe, în timp ce Uniunea ţine la împărţirea în 16 regiuni.

Cele 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti ar urma să fie comasate în aşa fel încât să se ajungă la opt sau maximum 12 judeţe mari, care să respecte în principiu actuala împărţire pe regiuni, prevăzută în lege. Acestea vor fi conduse în continuare de preşedinţi de consilii aleşi prin vot uninominal într-un singur tur de scrutin, conform planurilor PDL.

Noile unităţi administrative se vor numi tot judeţe, şi nu regiuni, pentru a evita astfel modificarea Constituţiei. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut că propunerea democrat-liberalilor nu a fost încă discutată în Coaliţie, apreciind-o drept „forţată". „Mi se pare forţat să mergi şi să faci astfel de judeţe, să-i faci pe oameni să bată 300-400 de kilometri să-şi rezolve problemele. UDMR a depus anul trecut un proiect privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare şi pe acesta noi putem discuta. Am plecat de la constatarea că cele opt regiuni nu sunt coerente şi am avea nevoie de 15‑16 regiuni de dezvoltare sau chiar 14, dar trebuie o dezbatere profundă", a spus ministrul Culturii.

De ce sunt nemulţumiţi liderii maghiari

Adeptul unei discuţii care să aibă ca punct de plecare proiectul UDMR s-a declarat şi ministrul Laszlo Borbely. „Noi insistăm pentru comasarea celor trei judeţe: Mureş, Harghita şi Covasna. Trebuie să discutăm, nu ştim care sunt intenţiile PDL. Nu putem epuiza acest subiect într-o săptămână", a spus Borbely.

În opinia şefului senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, dezbaterile ar trebui să fie începute abia la toamnă, după consultări şi cu autorităţile locale. „Pentru noi este o nebuloasă ce vrea PDL, ştim doar ce e prin mass-media, că ar dori să denumească tot judeţe nişte teritorii-mamut. Nu înţelegem graba democrat-liberalilor, în condiţiile în care UDMR are un proiect care zace de cinci ani în Parlament. Ar trebui să fie mai bine rumegată această reorganizare, noi suntem dispuşi la discuţii pentru o modificare de astfel de anvergură", a comentat liderul senatorilor.

Liderii UDMR vor ca judeţele Mureş, Harghita şi Covasna (aşa-zisul Ţinut Secuiesc), unde deţin şi în prezent şefia Consiliului Judeţean, să fie comasate într-o singură regiune. Dacă PDL merge pe varianta celor opt regiuni, care sunt prevăzute în prezent în Legea dezvoltării regionale, fără a fi considerate însă unităţi administrative, cele trei judeţe vizate de Uniune ar fi înglobate într-o regiune mai mare, alături de Braşov, Alba şi Sibiu. UDMR şi-ar pierde, astfel, influenţa în zonă.

Desenarea hărţii după fiefurile partidului i-ar avantaja însă pe democrat-liberali, care ar putea astfel să-şi maximizeze şansele la alegerile locale, când ar putea să-şi adjudece mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene, în detrimentul USL.

Pe marginea reorganizării, democrat-liberalii continuă discuţiile, urmând ca, până la începutul săptămânii viitoare, să vină cu un proiect concret. Preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu (PDL), a declarat ieri că România ar putea fi împărţită în „minimum opt, maximum 12 regiuni", precizând că opt regiuni ar fi „suficiente" în opinia sa. Deputatul PDL Vasile Gherasim a explicat că „judeţele vor fi menţinute, fiind prevăzute de Constituţie, dar vor exista şi prefectura, şi consiliul judeţean, care vor avea o coordonare regională".

PNL, mai aproape de UDMR decât de PSD

Liderii USL vor negocia propria variantă privind regionalizarea, în condiţiile în care între propunerile PNL şi viziunea  PSD există diferenţe. „Noi propunem între 15 şi 20 de regiuni de dezvoltare, fără desfiinţarea judeţelor . O regiune de dezvoltare ar urma să cuprindă între două şi patru judeţe", ne -a declarat  Victor Paul Dobre, coordonatorul programului PNL pe administraţie.  Liberalii susţin că o astfel de împărţire se va face ţinând cont de zonele istorice, dar şi de realităţile economice şi sociale. În acest fel, noile regiuni ar fi mai eficiente în atragerea fondurilor europene, decât cele opt regiuni actuale.

Liberalii propun ca noile structuri să aibă propriile organisme de conducere alese: ar fi vorba de un Consiliu Regional cu rol deliberativ şi un preşedinte, flancat de o comisie , care împreună să constituie Executivul. Regiunile vor prelua o parte din atribuţiile deţinute în prezent de administraţia centrală. Liberalii  susţin că se opun proiectului PDL pentru că „nu este nicidecum vorba de o regionalizare pentru atragerea fondurilor europene, ci o de o federalizare cu obiective politice.

Pe de altă parte, proiectul PNL nu se potriveşte cu ideile în domeniu ale social-democraţilor care susţin, prin vocea secretarului general Liviu Dragnea, că nu este nevoie de o nouă împărţire administrativă, ci se pronunţă pentru sporirea competenţelor celor opt regiuni deja existente. Negocierile dintre PNL şi PSD ar trebui finalizate până sâmbătă, când  liderii celor două formaţiuni ar urma să prezinte viziunea comună a USL pe administraţie.  A contribuit Alina Voaideş

Anastase face instrucţie cu deputaţii PDL

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, le-a transmis printr-un mail deputaţilor PDL instrucţiuni privind abordarea temei reorganizării. Pentru ca subalternii săi din partid să nu fie surprinşi pe picior greşit când sunt întrebaţi despre deciziile luate la nivel înalt, Anastase le-a „structurat" mesajul. „Subiectul trebuie abordat din prisma eficienţei absorbirii fondurilor europene. O reîmpărţire administrativă cât mai apropiată de actualele zone de dezvoltare europene va duce la o creştere a absorbţiei fondurilor.

Trebuie accentuat faptul că fondurile europene vor fi distribuite din 2012 pe regiuni", sunt „directivele" transmise de şefa deputaţilor. „Nu este nevoie de modificarea Constituţiei pentru aceasta, ci se va merge pe prevederile actuale. „O variantă de reorganizare ar fi să se ţină cont cât mai mult de actualele zone de dezvoltare, stabilite împreună cu Uniunea Europeană. În noua împărţire trebuie să existe un echilibru între suprafaţă şi populaţie", le-a mai transmis preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

"Pentru noi este o nebuloasă ce vrea PDL, ştim doar ce e prin mass‑media, că ar dori să denumească tot judeţe nişte teritorii‑mamut. Nu înţelegem graba, în condiţiile în care UDMR are un proiect care zace de cinci ani în Parlament."
Fekete Andras Levente
liderul senatorilor UDMR

"Mi se pare forţat să mergi şi să faci astfel de judeţe, să-i faci pe oameni să bată 300-400 de kilometri să-şi rezolve problemele. UDMR a depus anul trecut un proiect privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare şi pe acesta noi putem discuta."
Kelemen Hunor
preşedintele UDMR

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite