U-na-ni-mi-ta-te. Pe când şi de-mi-si-e?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

E un cuvânt care începe să se asocieze tot mai des cu deciziile Curţii Constituţionale: unanimitatea. A păţit-o Liviu Dragnea, cu al său stupid proiect de lege privind descentralizarea, a păţit-o majoritatea parlamentară a USL cu modificările la Codul Penal. Un alt cuvânt, deja necesar în aceste condiţii, nu-şi face deloc simţită prezenţa: demisia.

Vor fi fost mulţi care şi-au frecat mâinile când au auzit că Iulia Motoc a preferat să meargă la CEDO şi să renunţe la mandatul său de la Curtea Constituţională: prin numirea în locul său a lui Toni Greblă (să uităm de episodul jenant Bolcaş), se mai refăcea cât de cât echilibrul politic din instanţa de contencios constituţional în favoarea celor care deţin acum puterea. Două decizii date la acest început de an de Curtea Constituţională în actuala componenţă arată că şi-au frecat mâinile de pomană: în unanimitate, membrii Curţii au sancţionat legea descentralizării, în integralitatea ei, şi amendamentele la Codul Penal adoptate de USL în „marţea neagră”.

Liviu Dragnea o face pe niznaiul. Dă din mustăţi şi spune că aşteaptă motivarea Curţii, ca să vadă unde şi cum a greşit. Aveam o părere mai bună despre Liviu Dragnea. Reuşise, cumva, să treacă drept un tip extrem de bine pregătit în domeniul administraţiei publice, graţie poate îndelungatei sale prezenţe în fruntea Consiliului Judeţean Teleorman. Însă legea pe care a moşit-o şi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea era atât de evident profund defectă, chiar şi pentru un novice în drept sau în administraţie, încât sancţionarea ei de către Curtea Constituţională era nu doar previzibilă, ci obligatorie. Şi acum ce facem? Îl lăsăm să mai tragă o dată? Poate de două ori? Aşteptăm ca domnul Dragnea să înveţe, pe socoteala noastră, cum se face o lege?

La fel de previzibilă era şi decizia privind amendamentele la Codul Penal, prin care demnitarii şi parlamentarii au fost scoşi din rândul funcţionarilor publici, astfel încât o serie întreagă de infracţiuni de serviciu să nu li se mai poată aplica. Iniţiatorii şi apărătorii acestor amendamente, printre care îl găsesc cu surprindere şi pe Gyorgy Frunda, apelează la o fraudă logică impecabilă pentru a le susţine. Ei zic că parlamentarii şi demnitarii nu sunt funcţionari publici, deci modificările ar fi justificate, pentru că aşa e şi în ţările civilizate. 

Aici trebuie operată o diferenţiere necesară. În dreptul administrativ, funcţionarii publici sunt o categorie aparte, cu propria lege de funcţionare, cu privilegii şi restricţii specifice, demnitarii şi parlamentarii sunt alte categorii distincte, fiecare cu legi proprii de funcţionare, cu privilegii şi restricţii specifice. Deci legea română face, în fapt, distincţia între aceste categorii în domeniul administrativ, prin urmare nu are nimeni a se plânge că lucrurile nu stau şi la noi ca în ţările civilizate.

În domeniul penal însă, noţiunea de funcţionar public are o conotaţie mai largă şi-i include pe toţi cei care operează cu „cestiuni” publice, indiferent de modul în care au ajuns în funcţii: prin concurs, prin vot, prin numire.

Am putea crede că apărătorii amendamentelor au avut un simplu deranj onomastic: de ce să fim definiţi noi, demnitarii şi aleşii, drept „funcţionari publici” ŞI în Codul Penal, dacă în dreptul administrativ suntem categorie separată? Şi exact asta e frauda logică. În fapt, este normal ca toţi să fie definiţi ca funcţionari publici, tocmai ca expresie a faptului că toţi trebuie să fie egali în faţa legii penale, indiferent că au ajuns pe funcţii prin concurs, prin vot sau prin numire.

Există o singură situaţie în care am fi putut crede în buna-credinţă a celor care au uneltit în „marţea neagră”. Dacă la categoriile pe care le-au scos din rândul funcţionarilor publici ar fi adăugat distinct şi infracţiunile care până atunci le erau asociate. Cum nu au făcut-o, devine evident că intenţia lor nu a fost de a depana deranjul onomastic, ci tocmai de a crea o superimunitate faţă de legea penală.

Sunt convins că acest soi de raţionament se va găsi şi în motivarea Curţii Constituţionale, dar din păcate, în acest caz, autorul este colectiv şi e mai greu de identificat cine trebuie trimis acasă, alături de Liviu Dragnea, ca să mai pună mâna pe carte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite