TVR a fost decapitată prin moarte subită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa condusă de Claudiu Săftoiu (foto), înlăturată FOTO Mediafax
Echipa condusă de Claudiu Săftoiu (foto), înlăturată FOTO Mediafax

VOT Majoritatea parlamentară pregăteşte o nouă conducere pentru televiziunea publică, după ce echipa condusă de Claudiu Săftoiu a fost debarcată fără motive concrete

Plenul reunit al Parlamentului a respins ieri, la foc automat, cu 21 de voturi „pentru“, 10 „abţineri“ şi 262 „împotrivă“ raportul de activitate al TVR pe anul 2012. Drept urmare, întregul Consiliu de Administraţie a fost demis.

Claudiu Săftoiu nu a mai aşteptat votul parlamentarilor şi a demisionat înainte. Majoritatea USL va trebui să pună în loc o altă conducere, iar numele au început deja să curgă. Conform înţelegerii din USL, liberalii sunt cei care vor numi următorul director al televiziunii.

Principalul favorit pentru a-i lua locul lui Săftoiu este jurnalistul Realitatea TV Rareş Bogdan. Contactat de „Adevărul“, Rareş Bogdan a admis că a purtat discuţii pe această temă cu preşedintele PNL, Crin Antonescu.

„Am vorbit cu Crin Antonescu în urmă cu două luni despre o posibilitate de acest gen. Dacă voi putea face o emisiune pe săptămână, atunci voi discuta despre posibilitatea de a merge la TVR. Dacă nu, nu“, a spus Rareş Bogdan.

Surse apropiate TVR ne-au declarat că din viitorul Consiliu de Adminsitraţie vor face parte Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu, jurnalişti apropiaţi de Rareş Bogdan.

„La TVR n-ai voie să faci politică“

Mircea Dinescu spune că va refuza o eventuală propunere, pe motiv că „urmează un an electoral în care îşi doreşte să-i bărbierească pe politicieni“.

„Nu ştiu nimic în acest sens.Oricum, nu cred că pot face parte din CA al TVR, pentru că m-am apucat de emisiuni la Realitatea TV. Şi chiar dacă mi-ar propune, nu aş accepta. Urmează un an electoral, o să mă bag în politică, o să-i bărbieresc pe politicieni, iar dacă mă duc la TVR n-ai voie să faci politică“, a spus Dinescu pentru Adevărul.

Contactat de „Adevărul“, Cornel Nistorescu a replicat. „Nu am de-a face cu ziarul «Adevărul»“. Pe lista liberalilor se mai regăsesc nume ca Ion M. Ioniţă, Lucia Hossu-Longin, Niels Schnecker şi Victor Ciutacu. ;

Materiale pe aceeaşi temă:

UPDATE Săftoiu a demisionat din fruntea TVR. CA al SRTV este demis. Rareş Bogdan, Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu, în noul CA 

Elwis Săftoiu. Finalul unui spectacol prost 

Piatra din casă 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite