Turul întâi al prezidenţialelor: gânduri la cald

Reprezentanţii celor mai importante partide - PNL şi PSD - merg în finala prezidenţială. Momentul marelui reset politic se amână, iar întrebarea este dacă entuziasmul politic al ultimilor ani ia o pauză sau se transformă. Iată câteva concluzii la cald despre alegerile de ieri.

Iohannis - PNL

• Chiar dacă unora nu ne place stilul lui Iohannis, el este foarte eficient. Preşedintele în funcţie, după o (non)campanie cum nu am mai văzut, este cu aproximativ opt puncte peste scorul din 2014. Cu excepţia celor zece judeţe pesediste şi a Harghitei şi Covasnei, ţara este colorată în albastru, inclusiv în Bucureşti. Ca să nu mai spunem de Diaspora. PMP şi UDMR deja şi-au anunţat susţinerea pentru turul al doilea, iar USR+ este aşteptat să facă un pas similar.
• PNL şi Iohannis vor avea curând toată puterea şi responsabilitatea. Miza este, pentru liberalii, cum vor reuşi să folosească această victorie pentru alegerile locale şi pentru consolidarea la 35%+, cum vor lăsa fără oxigen politic USR+ şi recupera primării de la PSD. Au un an de guvernare în faţă, iar calitatea şi percepţia vor arăta dacă parlamentarele vor fi un landslide (victorie până la capăt) sau o re-echilibrare a situaţiei politice.
• În cele două săptămâni dintre cele două tururi, Iohannis are oportunitatea să-şi definească al doilea mandat şi să înceapă să lucreze la moştenirea politică. Ceva ce a făcut foarte puţin sau nesistematic până acum. Poate fi vizionar şi implicat sau se poate mulţumi doar cu victoria (i.e. punerea la punct a PSD). Într-un fel, accentul pe mandatul pe care îl cere poate rezolva şi problema demobilizării, pentru că votanţii au nevoie de un motiv serios de a vota în alegeri 99% câştigate. Aici, poate insista mai degrabă pe obiectiv decât pe proces: de exemplu, un proiect de ţară sună bine, dar este mai important conţinutul său. Dezbaterea prezidenţială va fi o oportunitate bună de a pivota către această direcţie. În loc să se bată cu Dăncilă, poate ataca frontal temerile care există în raport cu propria persoană politică.

Dăncilă - PSD

• PSD se "consolidează" ca un partid de 22-23%, după o performanţă similară celei de la europarlamentare. Este cel mai slab rezultat al unui candidat PSD în ultimii 30 ani (niciodată sub 30% până ieri), dar suficient pentru calificarea în finala prezidenţială, de unde partidul nu a lipsit niciodată. De la 17 judeteţe, câte câştiga în mai, PSD se mai impune doar în 10. Oltenia şi (parte din) Muntenia rămân bastioane pesediste, în timp ce, în Moldova, doar Botoşaniul mai este roşu. Mobilizarea din Dolj (O. Vasilescu), Olt (Stănescu), Giurgiu (Bădălău) sau Buzău (Ciolacu) arată cine se pregăteşte să emită pretenţii pentru echipa de conducere a partidului. Rezultatul de la Bucureşti (16,3%), în nota de la europarlamentare, îi indică Gabrielei Firea că are nevoie de aliaţi mai solizi electorali dacă vrea să facă vreo mutare.
• Turul al doilea este o afacere foarte complicată, importantă mai degrabă prin prisma raporturilor de putere şi reşezării post-prezidenţiale. Doar adunând scorurile PNL, USR+, PMP şi UDMR îţi dai seama cât de greu îi va fi Vioricăi Dăncilă să ia peste 40%. Strategia probabilă? Atacarea caracterului lui Iohannis (accent pe aroganţă), asocierea preşedintelui şi a PNL cu austeritatea (nu m-aş mira ca Dăncilă să-l pună pe Iohannis să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor chiar în probabila dezbatere prezidenţială), mobilizarea prin victimizare şi un apel strategic de tip "nu daţi toată puterea PNL". Uşor de spus, greu de executat în condiţiile date şi cu materialul uman avut la dispoziţie.
• Sunt câteva veşti bune şi pentru PSD: şi-a respectat istoria şi, contrar aşteptărilor, a ajuns în turul al doilea; este la a doua criză într-un an, deci are experienţă; opoziţia - USR+ şi ProRomânia - va fi prinsă cu repoziţionări şi întrebări existenţiale. PSD are opţiunea de a vedea partea plină a paharului şi continua pe linia din ultimii ani sau poate încerca drumul greu al reformei pe repede-înainte, începând cu localele. Să vedem dacă există curaj şi asumare sau îl vom vedea din nou pe Oprişan, proaspăt învins la Vrancea, dând linii strategice.

Barna - USR+

• USR+ a performat foarte bine în alegerile europarlamentare, dar a dat-o rău în bară la primele alegeri uninominale cu miză. De la victoria în şase judeţe şi în Bucureşti la europarlamentare, partidul s-a retras de pe hartă. Dacă Dragnea a dus PSD la jumătate din scorul de la generalele din 2016, nici contraperformanţa lui Barna nu e departe: de la 23% la 14%. Atrag atenţia rezultatele din Bucureşti şi Diaspora, dar multe elemente din această campanie trebuie puse sub lupă.
• Barna a spus, în mare parte, lucruri corecte şi a fost un candidat muncitor, parte a unei echipe care chiar s-a văzut în stradă. Cert, nu avea experienţa politică pentru o asemenea candidatură, dar s-a mizat că el poate întruchipa ideile din spatele proiectului politic pe care îl reprezenta. Din păcate pentru USR+ (dar şi pentru cei care vor o resetare a politicii noastre), nu a reuşit, pentru că nu e suficient să enunţi idei corecte, trebuie să ai şi credibilitate şi capacitate de mobilizare. Nu prezinţi idei, le trăieşti prin candidatura ta şi ele te consumă. Aşa cum spuneam în altă parte, narativul public al candidatului este esenţial într-o astfel de bătălie; când ai vulnerabilităţi, le pregăteşti în amănunt cu răspunsuri clare (ca să nu mai spun de vetting, red team, opposition research). Liderul USR nu s-a diferenţiat de Iohannis şi a ajuns să fie perceput drept copia locatarului de la Cotroceni. A ales să atace PSD ca să-l prindă pe Iohannis la mijloc printr-o critică mai radicală, dar Iohannis era cel care nu doar vorbea, ci şi făcea (efectul poziţiei instituţionale) - respingea miniştri PSD, dărăma Guvernul Dăncilă şi instala unul al opoziţiei. Strategic, lipsa unui contrast puternic faţă de Iohannis mi se pare cheia eşecului pentru Barna. După război mulţi viteji se arată, ştiu, dar gesturile de leadership au lipsit: de exemplu, nu vorbeşti de anticipate pentru ca apoi să te aliniezi în spatele PNL şi nu dai prilejul partidului să-şi piardă timpul cu diversiuni (alegeri locale sau interne). Apropo, nu ştiu dacă "tur 2 fără PSD" a mobilizat votanţii USR+ sau primarii (şi, mai general, votanţii) PSD. 
• Ca să revin la esenţial, USR+ trebuie să înţeleagă natura mai pretenţioasă a electoratului său şi să o îmbrăţişeze. Deciziile din inerţie nu funcţionează. Mărturisesc că personal nu înţeleg de ce Cioloş, un personaj mult mai bine profilat public şi trecut deja prin nişte bătălii interne, nu şi-a asumat candidatura prezidenţială, iar Barna nu a optat pentru poziţia de prim-ministeriabil. Este bucătăria internă a alianţei şi trebuie înţeleasă şi conservarea unora pentru 2024. Totuşi, USR+ nu îşi mai permite, după rezultatele de ieri, să nu găsească mecanisme de decizie şi desemnare de candidaţi care să ducă la o implicare mai mare nu doar a membrilor, ci şi a posibililor votanţi. Ca să nu mai vorbesc de o extindere a temelor de interes, de contact cu alte categorii de electorat sau re-concentrarea pe diversitatea opiniilor cu care a câştigat adepţi (unii chiar de stânga) în/după 2016.

Paleologu şi Diaconu

• Paleologu a avut o campanie bună şi a scos un scor decent, fără însă a trece în liga mare. Este de văzut dacă se va integra în PMP sau va continua să vadă politica drept o activitate secundară, care plictiseşte prin detaliile ei.
• Nu ştim unde se vor duce voturile lui Diaconu şi ce poveste se va ţese în jurul lor. Ele pot fi baza pentru relansarea ProRomânia, care are de ales între pragmatismul de până acum sau construcţia serioasă, cu recrutare de oameni noi şi nu de fosile parlamentare a căror istorie partinică este mai lungă decât meniul unui dineu de stat.