Turcescu: Am contribuit pentru campanie cu 10.000 de euro, banii mei; Nicuşor Dan: Am cheltuit până acum 70.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PMP la Primăria Generală, Robert Turcescu a declarat, duminică, la TVR, întrebat fiind câţi bani a cheltuit în precampanie, că a plătit un afişaj pe un magazin, cu 800 de euro, iar în campanie a contribuit cu 10.000 de euro, din banii săi, Nicuşor Dan spunând că el a cheltuit până acum, în campanie, 70-80.000 de euro, în special în mediul online.

Candidatul USB, Nicuşor Dan l-a întrebat pe Robert Turcescu, candidatul PMP, câţi bani a cheltuit în precampanie.

”În precampanie, am plătit un afişaj pe magazinul Cocor”, a spus Turcescu, întrebându-l la rândul lui, pe Nicuşor Dan, câţi bani a cheltuit ăn perioada dinainte de începerea campaniei. Nicuşor Dan a spus că a cheltuit 128.000 de euro. 

Robert Turcescu a fost întrebat şi câţi bani a cheltuit în campanie.

”În campanie, legea este extrem de drastică. Am contribuit cu 10.000 de euro. Banii mei. Nici nu ştiu dacă putem cheltui peste aceste sume din campanie”, a spus Turcescu.

Nicuşor Dan a spus, la rândul lui, că el a cheltuit, până în prezent, 70.000 - 80.000 de euro, în special pentru campania în mediul online.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite