Tudose: „ROBOR nu avea cum să mai scadă. A atins un minim istoric în lume“. Ce a spus premierul despre Mugur Isărescu

Tudose: „ROBOR nu avea cum să mai scadă. A atins un minim istoric în lume“. Ce a spus premierul despre Mugur Isărescu

Premierul Mihai Tudose. FOTO Mediafax

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, după şedinţa CExN, că indicele ROBOR nu avea cum să mai scadă, pentru că „a atins un minim istoric în lume“ şi le-a recomandat jurnaliştilor să îl întrebe pe guvernatorul BNR despre segmentul bancar.

Ştiri pe aceeaşi temă

„ROBOR în România nu avea cum să mai scadă. A atins un minim istoric în lume, nu putea decât să crească. Pe segmentul bancar, cred că puteţi să îl întrebaţi foarte bine pe domnul guvernator al Băncii Naţionale, domnia sa coordonând şi trebuind, cel puţin din punct de vedere teoretic, să aibă grijă de aceste fluctuaţii”, a spus Mihai Tudose.
ROBOR este un indice bancar corespunzător strict pieţei din România.

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri până la nivelul de 2,18%, cel mai mare din octombrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
 
Înainte ca premierul să răspundă, Liviu Dragnea i-a şoptit: „Fii şi tu mai calm!“. Tudose a trimis săgeţi şi către bănci şi companii.  „La preluarea mandatului, s-a spus că la sfârşitul lui august nu o să mai avem bani de salarii. Apoi, toată lumea ne-a recomandat să fim mai blânzi cu anumiţi operatori economici, că, nu ştiu, va veni şi răzbunarea, probabil”, a mai spus a premierul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările