Tudose a povestit cum i-a cerut lui Dragnea să amâne CEx pentru că venea premierul Japoniei

Tudose a povestit cum i-a cerut lui Dragnea să amâne CEx pentru că venea premierul Japoniei

Foto INQUAM

Fostul premier PSD Mihai Tudose a declarat marţi seară, la TVR 1, că ar fi solicitat partidului, în ianuarie 2018, să amâne şedinţa CEX, în care ştia că va fi debarcat din funcţie, după vizita istorică în România a premierului Japoniei.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a făcut pe 16 ianuarie o vizită istorică în România, în condiţiile în care niciun şef al Executivului din Japonia nu făcuse o vizită oficială în ultimii 100 de ani în ţara noastră. Premierul nipon ar fi trebuit să se întâlnească cu premierul Mihai Tudose, dar acesta a demisionat după şedinţa CEX din 15 ianuarie. În lipsa premierului, japonezii au trimis la Guvern o delegaţie din care a lipsit premierul Shinzo Abe. Momentul a fost taxat inclusiv de presa internaţională.
 
 „Asta s-a întâmplat luni. Am transmis «domnule, marţi vine premierul Japoniei.
 
Ar fi bine ca CEx-ul acesta, care era o poveste cu final previzibil, hai să fie miercuri. Să vină omul acela, să vorbim cu el, să vină şi el într-o ţară normală, cu prim-ministru.
 
Dacă a doua zi când pleacă el, plec şi eu, atunci e în regulă. Dar el a fost în România şi a vorbit cu prim-ministrul». Apropo de ce vorbeam mai devreme că fericirea îi provoacă cuiva scăderea globulelor roşii (Liviu Dragnea - n.r.), «nu domnule, facem luni, înainte». «Că de ce nu te-ai întâlnit premierul Japoniei?».
 
Păi cum naiba să mă mai întâlnesc cu omul acela ca să vorbim despre ce? În timp ce eu strângeam ficusul să îi spun că «ce-o să facă el cu mine»”, a declarat Mihai Tudose, marţi, la TVR 1.
 
„Pe care tot cineva dintre comunicatori a dezvăluit-o «domnule, un act dezagreabil. L-a lăsat pe ăla, săracul».
 
A fost ajutat să se vadă prost. De ce nu m-am mai întâlnit cu el? Fiindcă eu nu mai eram prim-ministru la momentul acela”, a completat Tudose, legat de criticile apărute la acea vreme cu privire la faptul că nu l-a primit nimeni de la Guvern pe prim-ministrul nipon.
 
Pe 16 ianuarie 2018, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a efectuat o vizită istorică la Bucureşti, în condiţiile în care niciun şef al Executivului din Japonia nu realizase o vizită oficială în ultimii 100 de ani în ţara noastră. Cu toate acestea, prim-ministrul nipon a fost nevoit să-şi modifice programul din cauza demisiei lui Mihai Tudose din funcţia de premier al României.
 
Oaspetele japonez a renunţat la vizita pe care trebuia să o facă la Palatul Victoria şi a mers împreună cu soţia sa, Akie Abe, la Muzeu Satului din Bucureşti. Astfel, premierul Japoniei a vizitat Grădina Japoneză din parcul Regele Mihai (Herastrau), însoţit de primarul Capitalei, Gabriela Firea.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: